ICCJ. Decizia nr. 8081/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8081/2011
Dosar nr.11050/3/2009
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 18 martie 2009 reclamantele D.E.S. şi N.R. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, câte 1.000.000 euro pentru fiecare, pentru repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat pentru suferinţele îndurate personal, ca urmare a condamnării politice a soţului şi, respectiv, tatălui, D.H., decedat la 7 ianuarie 1981.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 998, 999 şi 1000 alin. (3) C. civ. şi pe dispoziţiile art. 3 şi urm. din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamantele au arătat că autorul lor a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 699/1950 a Tribunalului Militar la 12 ani temniţă grea, 5 ani degradare civică şi confiscarea averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, pedeapsă redusă la 10 ani temniţă grea, prin Decizia penală nr. 1181/1951 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie.
Reclamantele au mai arătat că autorul lor, D.H., a fost încarcerat la data de 7 aprilie 1949 şi eliberat la 22 octombrie 1957, după care i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Bărăgan pentru o perioadă de 4 ani.
La termenul de judecată de la 10 noiembrie 2009, tribunalul a pus în discuţia părţilor necesitatea formulării unei precizări a acţiunii raportat la dispoziţiile Legii nr. 211/2009.
La termenul de judecată din 2 februarie 2010, reclamantele prin apărător au menţionat că nu înţeleg să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, ci pe art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 998 – 999 şi 1000 alin. (3) C. civ.
La acelaşi termen, tribunalul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 237 din 23 februarie 2010, a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins acţiunea reclamantelor ca inadmisibilă, reţinând că, pe parcursul soluţionării cauzei a fost adoptată Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
S-a considerat că reclamantele nu au posibilitatea de a opta între legea generală – C. civ. şi legea specială – Legea nr. 221/2009, pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a condamnării autorului lor, D.H., astfel încât acţiunea nu putea fi examinată decât din perspectiva art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
S-a apreciat, totodată, că soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă este în concordanţă şi cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în condiţiile aplicării eronate a principiului specialia generalibus derogant. S-a susţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 221/2009, întrucât reclamantele au solicitat repararea propriului lor prejudiciu moral, suferit ca urmare a condamnării politice a autorului lor, D.H., şi nu prejudiciul suferit de acesta din urmă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 555 A din 11 octombrie 2010, a admis apelul reclamantelor, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a soluţionat greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu, fără a avea în vedere că reclamantele au invocat prejudicii pe care le-au suferit în mod personal şi nu au introdus acţiunea ca moştenitoare ale autorului D.H. pentru prejudiciul suferit de acesta, ca urmare a condamnării penale. Ca atare, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, temeiul juridic al acţiunii constituindu-l dreptul comun, aşa cum s-a arătat prin precizarea de la termenul din 2 februarie 2010 a apărătorului reclamantelor.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul recurent a susţinut că la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, aceasta a aplicat greşit dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a analizat cererea introductivă în conformitate cu motivele de fapt şi de drept indicate de către reclamante.
Invocându-se dispoziţiile Deciziei nr. 422 din 17 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ. nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare, s-a susţinut de către recurent că prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art. 504 C. proc. pen. şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, antrenarea răspunderii statului potrivit art. 998 – 999 C. civ. nefiind justificată.
S-a arătat că instanţa de fond a manifestat rol activ, nefiind ţinută de temeiul juridic invocat de părţi, ci fiind obligată să dea o calificare corectă cererii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, spre deosebire de instanţa de apel care nu a indicat în concret în ce constă greşeala făcută de prima instanţă printr-o argumentare a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 998, 999 şi 1000 alin. (3) C. civ. S-a invocat, în acest context, încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de către instanţa de control judiciar.
Intimatele reclamante D.E.S. şi N.R. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul pârât raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Acţiunea reclamantelor, introdusă la 18 martie 2009, având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de daune morale reprezentând repararea prejudiciului cauzat ca urmare a condamnării politice a soţului şi, respectiv, tatălui, D.H., la 8 ani şi jumătate temniţă grea, urmaţi de 4 ani domiciliu obligatoriu în Bărăgan, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 998, 999 şi 1000 alin. (3) C. civ. şi pe art. 8, 9, 10 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La termenul din 2 februarie 2010, reclamantele intimate au învederat instanţei de fond că îşi menţin punctul de vedere din precizările formulate anterior, în sensul că temeiul juridic al acţiunii îl reprezintă cel menţionat.
Instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, iar urmare a apelului reclamantelor, instanţa de apel a analizat, în mod legal, numai aspectele de nelegalitate referitoare la excepţia inadmisibilităţii, fără a evoca fondul cauzei, cu atât mai mult cu cât nu s-au propus şi administrat probe pentru susţinerea acestuia.
Pe cale de consecinţă, soluţia instanţei de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, este legală, în condiţiile în care nu s-a intrat în cercetarea pe fond a cauzei, examinate doar din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Criticile referitoare la încălcarea statuărilor din Decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală nu vor fi analizate, faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în limitele temeiului juridic al acţiunii, invocat de reclamante.
Pentru toate aceste considerente, curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 555 A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 8089/2011. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 8067/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
