ICCJ. Decizia nr. 8096/2011. Civil. Contestaţie la executare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 8096/2011

Dosar nr.1637/184/2010

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra contestaţiei la executare de faţă, constată următoarele:

La data de 9 iunie 2010, G.E. a formulat contestaţie la executare cu privire la actele de procedură comunicate după data de 25 mai 2010 şi împotriva titlului executoriu, solicitând anularea acestora şi desfiinţarea titlului executoriu, apreciat ca nelegal în ceea ce priveşte dispozitivul hotărârii ce a stat la baza emiterii acestuia.

În motivarea contestaţiei, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 281, 399 şi urm. din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că s-a admis cererea debitorilor de punere în executare a cheltuielilor de judecată stabilite conform Deciziei nr. 2646 pronunţată la data de 17 aprilie 2008 de instanţa supremă, susţinând că la baza pronunţării acesteia au stat mai multe hotărâri contradictorii.

La data de 1 iulie 2010, instanţa a solicitat contestatoarei să-şi precizeze obiectul cererii şi temeiul juridic, având în vedere că au fost invocate şi dispoziţiile art. 281 din acelaşi cod.

Răspunzând solicitării instanţei, contestatoarea a precizat, la aceeaşi dată, că a învestit instanţa cu soluţionarea unei contestaţii la titlu privind înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului Deciziei nr. 2646 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulând şi o cerere de suspendare a executării acesteia.

A arătat că a formulat, totodată şi o cerere de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 907 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Prin încheierea din 8 iulie 2010, Judecătoria Balş a dispus disjungerea capătului de cerere, având ca obiect îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 907 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, fiind consemnată poziţia contestatoarei în sensul că este de acord cu această măsură.

Verificându-şi, din oficiu, competenţa materială de soluţionare a contestaţiei, Judecătoria Balş s-a dezînvestit.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 1282 din 15 iulie 2010, Judecătoria Balş şi-a declinat competenţa de soluţionarea a prezentei contestaţii, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că, în temeiul art. 400 (2) C. proc. civ., fiind o contestaţie la titlu, competenţa de soluţionare revine instanţei care a pronunţat titlul executoriu.

Contestaţia la titlu a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 163 7/184/2010 al acestei instanţe.

Prin Decizia nr. 2646 din 17 aprilie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 8232/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.E. împotriva Deciziei nr. 623 din 8 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.

A dispus obligarea recurentei la 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii Z.I. şi Z.D.

În dosarul instanţei supreme, la data de 23 mai 2011, contestatoarea G.E. a depus „precizări", în cuprinsul cărora a arătat că „recursul pronunţat de Curtea de Apel Craiova a fost soluţionat în lipsa sa, hotărârea nefiindu-i opozabilă", a invocat formal dispoziţiile prevăzute de art. 402 alin. (1) C. proc. civ. şi a făcut referire la împrejurarea că din totalul terenului revendicat după autoarea M.E., în posesia sa se află doar o suprafaţă de 1 ha, susţinând că Judecătoria Balş era competentă a soluţiona contestaţia la titlu.

În finalul precizărilor sale, contestatoarea a invocat formal şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Contestaţia la titlu este nefondată şi urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:

Este de observat că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare, care, prin conţinutul precizării din dosarul Judecătoriei Balş îmbracă forma unei contestaţii la titlu, prin intermediul căreia s-au invocat, în realitate, chestiuni de fond legate de reconstituirea dreptului de proprietate şi nerespectarea regulilor de competenţă, întrucât, potrivit susţinerilor contestatoarei, aceasta revine primei instanţe, Judecătoria Balş.

În conformitate cu prevederile art. 400 (2) C. proc. civ., instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută este competentă să lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu, printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în procedura contestaţiei la titlu, declanşată de partea interesată în executare.

Interpretând acest text procedural, doctrina şi jurisprudenţa au statuat cu caracter unitar, în sensul că o contestaţie la titlu tinde la clarificarea titlului executoriu, la înlăturarea oricăror ambiguităţi, neclarităţi, ori a altor incidente de natură a împiedica executarea.

Or, în cazul concret dedus judecăţii prin intermediul acestei proceduri a contestaţiei la titlu, nu se invocă insuficienţa sau contradictorialitatea dispoziţiilor hotărârii cu valoare de titlu executoriu, ci doar chestiuni ce ţin de schimbarea fondului soluţiei.

Aşa fiind, contestaţia la executare nu este fondată, deoarece, în accepţiunea textului sus-menţionat, nu se poate folosi această procedură a contestaţiei la titlu, pentru a se realiza o modificare a soluţiei date asupra fondului cauzei, întrucât această instituţie procesuală nu este reglementată ca o cale de atac îndreptată împotriva hotărârii de fond, ci vizează titlul pe care îl reprezintă acea hotărâre şi efectele ce derivă din valorificarea acestuia, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

Ca urmare a respingerii contestaţiei la titlu, întemeiată pe prevederile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. şi cererea de suspendare a executării aceleiaşi decizii formulată de contestatoarea G.E. va fi respinsă, întrucât nu mai are obiect.

Referitor la excepţia de necompetenţă a acestei instanţe, deoarece, potrivit susţinerilor contestatoarea, pricina revine în primă instanţă Judecătoriei Balş, nici această excepţie nu este întemeiată.

Potrivit art. 400 (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiilor la titlu privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu revine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită urmează a fi respinsă, având în vedere prevederile art. 405 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia la titlu se poate face oricând, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

În cazul concret, contestaţia la titlu este depusă pe rolul Judecătoriei Balş, la data de 9 iunie 2010, iar hotărârea ce constituie titlul executoriu este pronunţată la 17 aprilie 2008, deci cu respectarea termenului de 3 ani stipulat de dispoziţiile art. 405 (1) din acelaşi cod, mai sus invocate.

Concluzionând, deşi în cauză, se invocă temeiul unei contestaţii la titlu, în realitate se urmăreşte corectarea dispozitivului titlului executoriu (Decizia nr. 2646 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), care nu s-ar putea face decât analizând anumite aspecte ce vizează fondul cauzei.

Modificarea dispozitivului ar presupune, schimbarea sau înlăturarea argumentelor expuse de instanţa de recurs, în considerentele hotărârii sus-menţionate, iar acest lucru ar însemna o reanalizare a unor chestiuni de fond, ceea ce este inadmisibil.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge contestaţia la executare formulată în temeiul art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiate excepţiile de necompetenţă a primei instanţe şi de prescripţie, invocate de contestatoare.

Respinge contestaţia la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., formulată de contestatoarea G.E. împotriva Deciziei nr. 2646 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală (pronunţată în Dosarul nr. 8232/1/2007).

Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - GV

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8096/2011. Civil. Contestaţie la executare. Fond