ICCJ. Decizia nr. 810/2011. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.810/2011

Dosar nr. 650/59/2010

Şedinţa publică din 3 februarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 650/59/2010, petenţii P.M., S.V., S.A., S.L.L. şi minorul S.P.B. prin reprezentanţii legali S.A. şi S.L.L. au formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii din data de 17 mai 2010, a deciziei nr. 536 din 21 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 415/59/2010 precum şi împotriva deciziei civile nr. 295 din 24 martie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 2073,2/30/2007, intimaţi fiind W.R.P. prin mandatar H.R., Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara.

În şedinţa publică din 19 octombrie 2010 s-a respins cererea contestatorilor privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 în raport cu prevederile textului art. 124, art. 126 alin. (1), (2) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. i), art. 21 alin. (1), art. 20, art. 16 alin. (2), art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 2 alin. (2), art. 53, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, invocată de petenţi la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, constatându-se că această excepţie priveşte modul de organizare a judecătoriilor, aspect care nu are nici o legătură în cauza pendinte.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoarea P.M. la data de 9 noiembrie 2010, fără a invoca critici de nelegalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 650/59/2010 în vederea soluţionării recursului formulat de contestatoare.

În şedinţa publică din 3 februarie 2011, având în vedere că părţile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa a invocat din oficiu excepţia tardivităţii declarării recursului.

Analizând cu prioritate această excepţie, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 modificată, „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".

În cauza pendinte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă printr-o încheiere pronunţată la 19 octombrie 2010, iar potrivit textului de lege sus enunţat, contestatoarea avea obligaţia să promoveze recurs împotriva acestei încheieri în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Cum, recurenta a declarat recurs împotriva încheierii recurate, la 9 noiembrie 2010, cu depăşirea termenului de 48 de ore, Înalta Curte va constata ca întemeiată excepţia tardivităţii declarării recursului şi în consecinţă va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatoarea P.M. împotriva încheierii din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 810/2011. Civil