ICCJ. Decizia nr. 804/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 804/2011
Dosar nr. 4664/1/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 29 martie 2006, reclamanţii D.C.P. şi D.N. au chemat în judecată pe P.M.R.V., solicitând anularea în parte a dispoziţiei nr. 579/2006 şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 82 mp şi despăgubiri băneşti pentru diferenţa de teren şi construcţia demolată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului situat în str. Teodor Bălăşel, fostă Calea lui Traian, teren ce a fost expropriat împreună cu casa aflată pe el în baza Decretului nr. 71/1980. În baza Legii nr. 18/1991 li s-a restituit suprafaţa de 336 mp, iar pentru diferenţă au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, acest teren aflându-se în faţa casei lor şi fiind liber.
Prin sentinţa civilă nr. 1.960 din 23 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus anularea în parte a dispoziţiei, pârâtul fiind obligat să restituie reclamanţilor suprafaţa de 79,43 mp, aşa cum a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au dovedit că sunt persoane îndreptăţite la restituirea terenului liber, neafectat de nici o utilitate publică.
Cât priveşte susţinerile pârâtului din întâmpinare, în sensul că terenul în litigiu ar fi afectat de o servitute de trecere în favoarea unui terţ, s-a reţinut că aceasta excede obiectului procesului şi că nu are legătură cu obiectul cauzei.
P.M.R.V. a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa nu a ţinut seama de apărările sale prin care a susţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, având în vedere că este ocupat de o alee publică, folosită atât de proprietarul imobilului învecinat, cât şi de locatarii blocului şi de un spaţiu verde.
S-a mai susţinut că instanţa nu a ţinut seama de faptul că prin sentinţa civilă nr. 7.754 din 17 octombrie 1995 pe o parte din terenul ce a aparţinut reclamanţilor s-a creat o servitute de trecere în favoarea numitei L.M. şi că, deşi a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în sensul de a se identifica în planul de situaţie terenul ce a făcut obiectul acestei servituti, instanţa a respins cererea sa.
Prin Decizia civilă nr. 74/ A din 7 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat, reţinându-se în esenţă că, prima instanţă a apreciat corect situaţia de fapt şi de drept, că, aşa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză, din suprafaţa totală de 508 mp ce a fost expropriată, 336 mp au fost restituiţi prin Ordinul Prefectului, iar din diferenţa de 142 mp numai 62,57 mp teren este ocupat de str. Teodor Bălăşel, restul de 79,43 mp nefiind ocupat de obiective de utilitate publică.
S-a mai reţinut că prima instanţă a apreciat corect faptul că susţinerile apelantului în legătură cu imposibilitatea restituirii în natură a terenului, pe motiv că s-ar fi creat o servitute de trecere în favoarea unui terţ sunt nejustificate în speţă, întrucât acea servitute de trecere nu are legătură cu obiectul procesului care priveşte restituirea proprietăţii şi pentru faptul că dreptul de proprietate nu poate fi înlăturat de o servitute.
Pârâtul P.M.R.V. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, susţinând, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că atât prin întâmpinarea depusă la fond, cât şi prin motivele de apel, a arătat că prin Decizia civilă nr. 7754/1995 a Tribunalului Vâlcea s-a creat o servitute de trecere în favoarea unor terţi pe o porţiune din terenul în litigiu, iar instanţa de fond a respins obiecţiunea făcută la expertiză de a se identifica acea servitute stabilită legal, precum şi că instanţa de apel a respins cererea de a se efectua o nouă expertiză care să identifice terenul ce a făcut obiectul acestei servituti.
Recurentul a mai arătat că terenul în litigiu este afectat şi de utilităţi publice, respectiv este traversat de o conductă de gaz metan şi este ocupat de o alee de acces şi spaţiu verde, aspecte care nu au fot lămurite pentru că în apel nu s-a admis proba cu o nouă expertiză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7.266 din 1 noiembrie 2007, a admis recursul, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
În adoptarea acestei soluţii, Înalta Curte, verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi de prevederile legale aplicabile, a constatat că recursul.
Prin art. II din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, s-a reglementat situaţia restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri specifice, diferenţiate în raport cu particularităţile specifice.
Prin alin. (3) al acestui text de lege se reglementează situaţia în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, caz în care persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
În raport de aceste prevederi legale, în forma în vigoare la data soluţionării şi în raport cu care s-a apreciat legalitatea soluţiei, Înalta Curte a constatat că în cauza de faţă situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită.
Astfel, pârâtul a invocat în mod constant, atât la fond, cât şi în apel, că suprafaţa de 79,43 mp teren identificată de expert este afectată de utilităţi publice, respectiv există o conductă de gaz metan şi a cerut să se identifice terenul ce face obiectul dreptului de servitute stabilită prin sentinţa civilă nr. 7.754/1995.
Aceste aspecte nu au fost lămurite în cauză, instanţele reţinând, pe baza expertizei întocmite la fond, că terenul în litigiu nu este ocupat de obiective de utilitate publică, iar pe de altă parte, că servitutea de trecere nu are legătură cu obiectul procesului.
Modalitatea de abordare a problematicii în speţă a fost privită ca nelegală.
Alin. (3) al art. II din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede expres că „pentru partea din teren .. afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică .." se cuvin măsuri reparatorii, neputând fi restituită în natură.
Faţă de considerentele reţinute Înalta Curte a admis recursul, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, pentru a lămuri pe deplin problematica expusă.
În rejudecare, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie prin Decizia nr. 43/ A din 8 aprilie 2010 a admis apelul pârâtului P.M.R.V. şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins contestaţia ca nefondată.
A fost suplimentat probatoriul administrat în cauză potrivit îndrumărilor instanţei de casare şi s-a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică.
Apelantul a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind servitutile legale, arătând că prin Decizia civilă nr. 7.754/1995 a Tribunalului Vâlcea s-a creat o servitute de trecere în favoarea unor terţi pe o porţiune din terenul în litigiu care este afectat şi de utilităţi publice, respectiv este traversat de o conductă de gaz metan şi este ocupat de o alee de acces şi spaţiu verde, aspecte care nu au fot lămurite pentru că în apel nu s-a admis proba cu o nouă expertiză.
Critica a fost găsită fondată, deoarece, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Potrivit art. II alin. (3) din acelaşi act normativ, „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent..".
Punctul 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG României nr. 250/07 martie 2007, prevede că terenul ce se solicită a fi restituit trebuie identificat, urmând a se verifica destinaţia lui actuală, sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale având în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, amenajări de spaţii verzi, precum şi grădini publice, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servitutile legale cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, terenul în suprafaţă de 79,43 mp este compus din: suprafaţa de 6,25 mp spaţiu verde, 44,64 mp, platformă betonată care include şi un drum de trecere, 33.91 mp., spaţiu verde pe schiţa anexă la raport, şi este subtraversat de conducte de alimentare cu apă, de canalizare şi de gaz metan, evidenţiate în schiţa anexă la raportul de expertiză cu culorile galben, maro şi albastru. Aceasta nu poate fi restituită în natură dată fiind afectaţiunea publică constând în deservirea nevoilor comunităţii, respectiv a proprietăţilor învecinate, aşa cum rezultă din planul de situaţie anexat raportului de expertiză.
Legiuitorul a înţeles prin „amenajări de utilitate publică acele amenajări destinate a deservi nevoilor comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele".
Terenul în suprafaţă de 79,63 mp se încadrează în categoria terenurilor afectate de amenajări de utilitate publică, având destinaţia de zonă verde, platformă betonată şi fiind subtraversat de conducte de utilitate publică.
Ţinând cont de afectaţiunea terenului, acesta nu poate fi restituit în natură, dar reclamanţii pot beneficia de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, aşa cum s-a stabilit prin dispoziţia contestată.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.
În motivele încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt invocate critici de nelegalitate, în sensul că instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 16, art. 20 şi art. 44 alin. (5) din Constituţia României, în raport de faptul că în ce priveşte conductele care subtraversează terenul acestea deservesc interese particulare inclusiv pe recurenţi şi nu sunt magistrale de gaze sau apă, în realitate sunt branşamente ale proprietăţilor particulare la magistrale.
Platforma betonată situată pe teren nu are caracter de utilitate de interes public, deoarece nu deserveşte comunitatea, este vorba de servitutea de trecere stabilită în favoarea unei persoane particulare.
Nici spaţiile verzi nu sunt de interes public, deoarece ele nu fac parte din parcuri sau grădini publice ci sunt amenajate şi îngrijite de reclamanţi.
În conţinutul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile formulate vizează cadrul procesual fixat de cererea de chemare în judecată şi actul administrativ atacat în care a respins cererea de restituire în baza a două argumente: terenul a fost ocupat de construirea blocului din Calea lui Traian şi terenul a fost afectat de amenajările străzii Bucegi, argumente infirmate de probele administrate. Motivele reţinute de Curtea de Apel Piteşti exced limitelor dispoziţiei şi cererii de chemare în judecată şi adaugă la dispoziţia de respingere a cererii de restituire alte motive decât cele invocate de părţi. Instanţa a statuat asupra unor chestiuni care nu făceau obiectul litigiului ignorând chestiunea litigioasă: pretinsa ocupare a terenului reclamanţilor de Strada Bucegi şi de bloc.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 7.266 din 1 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a casat Decizia nr. 74/ A din 7 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie cu îndrumarea de a se stabili situaţia de fapt în raport de prevederile art. II din Legea nr. 10/2001 prin care s-a reglementat situaţia restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri specifice, diferenţiate în raport cu particularităţile specifice, concret, în speţă în funcţie de dispoziţiile alin. (3) al acestui text prin care se reglementează situaţia în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, caz în care persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Urmare acestor îndrumări, în rejudecare, Curtea de Apel Piteşti a stabilit situaţia de fapt prin două expertize tehnice judiciare cu privire la identificarea terenului în suprafaţă de 79,43 mp, dacă acesta este afectat de utilităţi publice şi identificarea terenului ce face obiectul dreptului de servitute stabilit prin sentinţa civilă nr. 7754/1995 a Judecătoriei Vâlcea.
În mod cert în contextul probator al cauzei o expertiză tehnică judiciară este un mijloc util în stabilirea situaţiei de fapt şi aflarea adevărului.
În înţelesul legii [art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 ] sunt considerate libere terenurile care nu sunt afectate servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale. Acest teren în suprafaţă de 79,43 mp este compus din: suprafaţa de 6,25 mp spaţiu verde, 44,64 mp, platformă betonată care include şi un drum de trecere, 33.91 mp., spaţiu verde pe schiţa anexă la raport, şi este subtraversat de conducte de alimentare cu apă, de canalizare şi de gaz metan, în consecinţă nu poate fi considerat teren liber pentru a fi restituit în natură, fiind în mod evident afectat servitutilor legale (sentinţa civilă nr. 7.754/1995 a Judecătoriei Vâlcea) şi amenajărilor de utilitate publică în sensul dispoziţiilor imperative ale legii.
Faptul că o parte din teren este reprezentat de spaţiu verde şi o platformă betonată nu înseamnă că este vorba de o suprafaţă liberă, supusă restituirii în natură, căci aceasta aparţine zonei de utilitate a imobilelor învecinate şi asigură funcţionalitatea acestora.
În concluzie criticile încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi înlăturate ca nefondate.
Referitor la criticile încadrate în conţinutul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi acestea se constată nefondate şi vor fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs: nemotivarea hotărârii, însemnând atât nearătarea motivelor pe care judecătorul se sprijină, cât şi situaţia în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, consecinţa nemotivării hotărârii fiind casarea acesteia.
Arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor reprezintă o cerinţă pentru conţinutul hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Analizând hotărârea recurată se constată că respectă cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece a analizat criticile formulate în apel, a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea asupra fiecărui motiv de apel cu care a fost învestită.
Faţă de cele expuse criticile reclamanţilor constând în depăşirea de către instanţa de apel a limitelor dispoziţiei şi cererii de chemare în judecată urmează a fi respinse ca nefondate.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 312 pct. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.C.P. şi D.N., împotriva deciziei civile nr. 43/ A din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 805/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 797/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
