ICCJ. Decizia nr. 812/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.812/2011
Dosar nr. 4273/1/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 46 din 12 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în majoritate a fost admis recursul declarat de reclamanţii C.A. şi C.I. împotriva deciziei nr. 158 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; a modificat Decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 956 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, secţia civilă; a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că: a admis contestaţia astfel cum a fost precizată şi a anulat în parte dispoziţia nr. 3462 din 12 octombrie 2006 emisă de Primăria Slatina.
A obligat pe pârâtă să restituie în natură terenul în suprafaţă de 263,30 mp, situat în partea de sud a căii de acces, conform raportului de expertiză tehnică şi schiţei anexă întocmită de expert M.E.; a menţinut în rest dispoziţia contestată.
Cu opinia separată, a doamnei judecător E.I. în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă, a reţinut, în esenţă următoarele:
La data de 15 iunie 2006, reclamanţii C.A. şi C.I. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Slatina anularea dispoziţiei nr. 3462 din 12 octombrie 2006 emisă de pârâta prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 450 mp, şi construcţia, întrucât pe aceasta se află construită C.C.S. deşi din probele administrate rezultă că terenul este liber de construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 956 din 9 octombrie 2007, Tribunalul Olt, secţia civilă a respins contestaţia reţinând că întreaga suprafaţă de teren este cuprinsă în amenajarea parcului E.P., fiind afectată de detalii de sistematizare, respectiv alei de acces din beton, pe acest teren fiind amplasată şi statuia D.C.
Prin Decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamanţi, reţinând că, restituirea în natură a terenului ar afecta ansamblul arhitectonic al zonei, întrucât acest teren face parte dintr-un parc ce se întinde pe o suprafaţă de 4,367 ha.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 5715/10 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a casat Decizia menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se stabili dacă statuia aflată pe terenul în litigiu are fundaţia încastrată în pământ şi dacă se poate muta fără a fi deteriorată.
Dacă se va considera necesar se va solicita şi planul urbanistic general.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă, prin Decizia nr. 158 din 19 mai 2009, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, reţinând în considerente că, instanţa de apel, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar faptul că o porţiune din terenul în litigiu este liberă de construcţie şi nu este subtraversată de reţele edilitare, dar este amenajată ca spaţiu verde, pe aceasta fiind amplasată o statuie nu conduce în mod automat la concluzia că poate fi restituit în natură, ignorându-se amplasamentul său în ansamblu arhitectonic.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii susţinând că există posibilitatea ca statuia să fie mutată fără a fi deteriorată, şi că prin soluţia de respingere a apelului s-au încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nesocotindu-se faptul că, problema de drept a fost clarificată de către instanţa supremă în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 263,30 mp, în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa supremă, a reţinut că, unică îndrumare, dată instanţei de trimitere a fost aceea de a stabili proprietarul statuii şi posibilitatea mutării acesteia fără a fi deteriorată.
Probele administrate cu ocazia rejudecării apelului, respectiv adresa nr. 5067 din 21 aprilie 2009 a C.L.M.S. şi fotografiile depuse de recurenţi au făcut inutilă proba cu expertiză tehnică de specialitate, stabilind că statuia aparţine Municipiului Slatina şi că există posibilitatea mutării fără a fi deteriorată.
Nici împotriva expertizei efectuate la instanţa de fond şi nici împotriva celorlalte probe nu au existat obiecţiuni.
Apărarea formulată de pârâta-intimată prin întâmpinare în sensul că terenul în litigiu are destinaţia de spaţiu verde şi ca atare, schimbarea acestei destinaţii ar încălca dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr. 24/2007, a fost înlăturată.
La data de 14 mai 2010, pârâta Primăria Municipiului Slatina a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 46 din 12 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea contestaţiei formulate, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că, terenul în litigiu are destinaţia de spaţiu verde, zona este ocupată de blocuri, alei pietonale şi de acces auto, edificii de cultură, astfel că schimbarea destinaţiei acestor terenuri este interzisă conform art. 2 şi 3 din Legea nr. 24/2007.
Contestaţia în anulare a deciziei nr. 46 din 12 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
În speţă, contestatoarea nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci aşa cum rezultă din lecturarea contestaţiei critică modul în care instanţa supremă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în contextul probatoriilor existente la dosar.
Or, o astfel de greşeală nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare, deoarece nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare declarată de Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei civile nr. 46 din 12 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 856/2011. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 811/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
