ICCJ. Decizia nr. 8129/2011. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8129/2011
Dosar nr.3473/2/2011
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin contestaţia la titlu înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 13 aprilie 2011, SC A.B. SA a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului Deciziei nr. 37 A din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 39373/1/2004, în sensul că instanţa a constatat că S.A. este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 30.000 mp situată în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa, fără a dispune obligarea contestatoarei la vreo prestaţie în beneficiul intimatei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 466 A din 2 mai 2011 a respins contestaţia la titlu formulată de SC A.B. SA în contradictoriu cu intimatele S.A. şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca nefondată. A respins cererea intimatei S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, s-a constatat că prin dispozitivul Deciziei nr. 37 A din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 39373/1/2004 (104/2007) a decis, evocând fondul:
„Constată că apelanta-contestatoare S.A., are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa în valoare de 4.591.572 RON compusă din 30.000 m.p., situată în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa, delimitată (...) în anexa la completarea raportului de expertiză tehnică, din data de 6 iunie 2008, întocmită de expert M.C.L."
În considerentele ce susţin dispozitivul acestei decizii, s-a arătat de către instanţa de apel, că nu se individualizează modalitatea măsurii de reparaţie în echivalent, aceasta urmând a fi stabilită între părţi, după rămânerea definitivă a hotărârii, când persoana îndreptăţită - S.A., potrivit principiului disponibilităţii, va opta, fie pentru acordarea de bunuri sau servicii în echivalent - dacă există o astfel de posibilitate concretă din partea intimatei A.B., fie pentru obţinerea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a constatat, astfel, că însăşi instanţa de apel, a lămurit dispozitivul hotărârii sale, astfel că nu se poate obţine o hotărâre în plus, de lămurire a acestui dispozitiv, pe calea contestaţiei la titlu, în temeiul art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., eventual care să adauge, respectiv să modifice considerentele Deciziei civile invocate, nr. 37 A din 19 ianuarie 2009, fapt inadmisibil.
În consecinţă, curtea de apel a respins contestaţia la titlu ca nefondată.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, în lipsa chitanţei doveditoare la dosar, în cauza pendinte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea, solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii contestaţiei la titlu şi lămuririi dispozitivului Deciziei nr. 37 A din 19 ianuarie 2009, hotărâre care nu stabileşte obligarea A.B. la vreo prestaţie în beneficiul intimatei, titlul nefiind astfel susceptibil de a fi pus în executare silită.
A considerat că instanţa de judecată a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., ignorând atât raţiunea reglementării de către legiuitor a instituţiei contestaţiei la titlu cât şi a finalităţii practice a acesteia.
A arătat astfel că procedura contestaţiei la titlu a fost instituită pentru a răspunde situaţiilor „în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea", fiind evident că necesitatea lămuririlor este o chestiune care se apreciază în fapt şi care este determinată de interpretările eronate care ar putea apărea în aplicarea sau punerea în executare a acestuia.
În cauză, ambiguitatea titlului a cărui lămurire se solicită rezidă în împrejurarea că a fost pronunţat în contradictoriu cu A.B., fără să se precizeze unica sa calitate, în raport cu intimata, de proprietară a terenului, persoană juridică privatizată şi din obiectul acesteia direct corelat cu cuantificarea unor despăgubiri la care este îndreptăţită intimata, iar efectul şi dovada ambiguităţii sunt reprezentate de însăşi împrejurarea că biroul executorului judecătoresc a calificat respectivul titlu ca fiind unul susceptibil de a fi pus în executare silită, iar instanţa de executare a încuviinţat cererea astfel formulată, dând girul său acestei interpretări eronate a naturii juridice a titlului şi a dispoziţiei instanţei.
Prin urmare, a precizat că în speţă, însăşi modalitatea în care autorităţi ale statului au înţeles să pună în aplicare respectivul titlu demonstrează necesitatea lămuririlor cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia.
A arătat că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei a reţinut în considerentele deciziei recurate tocmai ceea ce a apreciat ca fiind inadmisibil, respectiv modificarea considerentelor deciziei, constatând în mod eronat că modalitatea măsurii de reparaţie în echivalent urmează a fi stabilită între părţi, în condiţiile în care, în Decizia a cărei lămurire a fost solicitată, se constata un drept la modul general de a opta pentru o măsură reparatorie sau alta, fără a se individualiza respectivele măsuri faţă de A.B.
A precizat de altfel, că şi în situaţia în care ar fi existat o cerere expresă în sensul obligării A.B. la măsuri reparatorii prin acordarea de bunuri şi servicii, s-ar fi constatat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru aceasta, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Se reţine că parte dintre criticile formulate prin motivele de recurs nu pot face obiectul unei contestaţii la titlu, respectiv cele referitoare la imposibilitatea obligării contestatoarei la măsuri reparatorii prin acordarea de bunuri şi servicii, aceasta fiind o apărare de fond ce poate fi invocată doar în cauză sau în cadrul căilor de atac exercitate.
Or, în speţă, aspectele legate de fondul litigiului au fost soluţionate irevocabil la judecata acţiunii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, prin demersul contestatoarei tinzându-se, în realitate, a se repune în discuţie chestiuni rezolvate irevocabil.
Astfel, potrivit prevederilor art. 399 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se poate formula contestaţie, în situaţia în care nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 din cod, şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Prin prisma acestei reglementări, contestaţia poate fi deci primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia reţinută definitiv cu putere de lucru judecat.
În cauză, prin Decizia nr. 37 A din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a cărei lămurire s-a solicitat, s-a constatat că S.A. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa în valoare de 4.591.572 RON compusă din 30.000 mp, situată în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa, delimitată cu culoare albastră în anexa la completarea raportului de expertiză tehnică din data de 6 iunie 2008, întocmită de expert M.C.L.
Prin urmare, se constată, după cum s-a reţinut şi prin Decizia recurată, că dispozitivul deciziei este clar şi fără echivoc, astfel că nu se poate obţine o hotărâre în plus, de lămurire a acestuia, pe calea contestaţiei la titlu, în temeiul art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Împrejurarea punerii în executare a deciziei, prin ea însăşi, nu deschide calea contestaţiei la titlu, atâta timp cât dispozitivul hotărârii judecătoreşti este clar şi fără echivoc, nefiind necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia.
Deşi într-adevăr dispozitivul deciziei menţionate privind constatarea dreptului intimatei S.A. la măsuri reparatorii nu poate constitui titlu executoriu, aceasta nu reprezintă însă o problemă de lămurire a dispozitivului, în sensul avut în vedere de dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., ci un aspect care se rezolvă pe calea contestaţiei la executare.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoare.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, precum şi solicitarea intimatei S.A., care a fost dovedită prin depunerea chitanţei privind plata onorariului de avocat, în raport şi de prevederile art. 274 alin. (3) din cod, va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC A.B. SA împotriva Deciziei nr. 466 A din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentă la 500 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata S.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8126/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8123/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
