ICCJ. Decizia nr. 8122/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8122/2011
Dosar nr.1513/108/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 9 martie 2010, reclamantul P.F. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009 şi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă mama sa P.E., respectiv deportarea acesteia la munca de reconstrucţie în U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 6 iulie 1948 şi să se oblige pârâtul la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autoarea sa, în cuantum de 1.000.000 euro.
Tribunalul Arad, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 369 din 18 mai 2010 a respins acţiunea civilă exercitată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru despăgubiri conform Legii nr. 221/2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că antecesoarea reclamantului, P.E. a fost deportată în U.R.S.S. la munca de reconstrucţie, începând cu luna ianuarie 1945, fiind repatriată la 6 iulie 1948.
Or, Legea nr. 221/2009 are în mod cert un caracter reparator şi recompensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 şi, de aceea, de prevederile sale nu poate beneficia reclamantul, a cărui mamă a fost deportată anterior acestei date la munca de reconstrucţie în U.R.S.S., doar pe considerentul apartenenţei la etnia germană, fără a se fi evidenţiat vreun act de opoziţie contra regimului politic; dacă legiuitorul ar fi înţeles ca prin acest act normativ să reglementeze măsuri reparatorii şi deportaţilor în U.R.S.S., ar fi făcut-o în mod expres, după cum s-a întâmplat în alte situaţii, cum ar fi Decretul-lege nr. 118/1990.
Tribunalul a reţinut că problematica despăgubirii persoanelor deportate la muncă forţată în U.R.S.S. are un caracter complex, atât din punct de vedere istoric cât şi etnic, însă nu a fost avută în vedere de legiuitorul român în momentul adoptării Legii nr. 221/2009.
Împrejurarea că Legea nr. 221/2009 se adresează numai persoanelor persecutate politic după instaurarea regimului comunist la 6 martie 1945 rezultă din însuşi titlul legii, fiind evident că voinţa legiuitorului a fost aceea de a reglementa exclusiv consecinţele măsurilor represive dispuse de Statul Român şi autorităţile sale după 6 martie 1945, iar nu de a repara şi consecinţele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, pe măsura înaintării sale spre frontul de vest.
În acest context, oricât de evident este caracterul politic şi poate chiar inuman al măsurilor de deportare a unor persoane într-un alt stat, împotriva voinţei lor, pentru a fi supuse la muncă forţată, repararea prejudiciilor astfel suferite de către cei în cauză, nu se poate realiza în temeiul Legii nr. 221/2009, deoarece acest act normativ are ca destinatari exclusiv persoanele ce au fost supuse unor condamnări ori măsuri administrative în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar după decesul acestora, pe soţul ori descendenţii până la gradul al II-lea ai persoanelor persecutate politic în această perioadă expres indicată de lege şi care au săvârşit fapte de opoziţie faţă de regimul politic instaurat la 6 martie 1945.
Invocând dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 124 din Constituţie, în condiţiile în care situaţia reclamantului nu se grefează pe situaţiile reglementate de Legea nr. 221/2009 şi având în vedere că o interpretare extensivă a dispoziţiilor acestui act normativ ar constitui o încălcare a principiilor constituţionale menţionate, tribunalul a respins acţiunea.
Prin Decizia nr. 4 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG nr. 62/2010. A respins apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului.
Instanţa de apel a constatat că pe parcursul judecării cauzei, legiuitorul a adoptat OUG nr. 62/2010 care plafona despăgubirile acordate în baza Legii nr. 221/2009, situaţie în care reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a acesteia la data de 12 octombrie 2010.
La data de 23 noiembrie 2010, instanţa a respins ca inadmisibilă, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia invocată constatând că prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituţională a admis deja o excepţie identică.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii şi pe baza tuturor probelor de la dosar, curtea a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat.
A reţinut că, într-adevăr Legea nr. 221/2009 se poate aplica şi categoriilor de persoane care au beneficiat şi de dispoziţiile altor legi reparatorii, însă acordarea despăgubirilor este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor obligatorii ale acestei legi în ceea ce priveşte data dispunerii măsurii administrative cu caracter politic şi emitentul acesteia.
Rezultă astfel că situaţia premiză pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea sa în pretenţii împotriva statului român este actul deportării mamei sale în U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 6 iulie 1948, în virtutea faptului că aparţinea unei familii de etnie germană.
În situaţia dată, indiferent de traumele suferite în perioada în care a fost supusă acestei măsuri, precum şi de cele perpetuate de-a lungul întregii sale vieţi după încetarea măsurii - şi pentru a căror realitate, memoriei colective a societăţii nici nu i-ar mai fi necesare alte dovezi suplimentare în afara celor deja devenite notorii -, reclamantul nu poate beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009, pe care şi-a întemeiat acţiunea, pentru că fapta generatoare de prejudicii se situează în afara cadrului limitativ şi special al acestei legi pentru următoarele considerente:
În primul rând, curtea de apel a constatat că se impune cu evidenţă faptul că în situaţia dată este vorba de o măsură administrativă dispusă anterior datei de 22 decembrie 1989 şi nu de o condamnare cu caracter politic desemnată de art. 1 alin. (2) şi art. 2 al Legii nr. 221/2009 sau determinabilă ca atare de către instanţă conform art. 1 alin. (3) şi (4) al aceleiaşi legi.
În al doilea rând, pentru ca măsura să atragă acordarea în cauză a despăgubirilor pentru daune morale trebuie în mod obligatoriu să fi avut caracter politic în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, adică să fi fost aplicată fie de fosta miliţie, fie de fosta securitate română - instituite cu atribuţii în acest sens de regimul politic comunist instaurat începând cu data de 6 martie 1945 -, iar faptele pentru care s-a aplicat măsura să figureze în conţinutul actelor normative (toate adoptate după anul 1950), enumerate la punctele a) - f) din articolul menţionat.
Susţinerile reclamantului, precum şi probele dosarului dovedesc că măsura administrativă de deportare în U.R.S.S. a mamei acestuia s-a dispus pentru o situaţie existentă înainte de perioada de referinţă a legii (6 martie 1945), la o dată anterioară acestui moment (mai exact în ianuarie 1945) şi de către alte autorităţi decât cele ale căror decizii sunt considerate de Legea nr. 221/2009 a fi generatoare de despăgubiri (respectiv fosta miliţie sau fosta securitate a statului comunist).
În concret, deportarea s-a dispus pentru simplul fapt al apartenenţei autoarei reclamantului la o familie de etnie germană (iar nu pentru fapte de contestare a regimului comunist aşa cum cere art. 3 al Legii nr. 221/2009), la data de 16 ianuarie 1945, respectiv în perioada în care România se afla sub ocupaţie sovietică care se substituise decidenţilor politici autohtoni.
Concluzionând, instanţa de apel a constatat că situaţia în care s-a aflat mama reclamantului nu îl califică pe acesta la acordarea despăgubirilor prevăzute de dispoziţiile speciale şi limitative ale Legii nr. 221/2009, motiv pentru care acţiunea sa nu putea fi admisă în temeiul acestei legi.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia şi modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
A arătat că instanţa, în mod incorect, a reţinut în cazul în speţă o altă interpretare a Legii nr. 221/2009, ignorând caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supusă mama sa prin deportarea în U.R.S.S..
Astfel, a precizat că deşi este adevărat că deportarea a fost realizată prin mijlocirea armatei sovietice, autoarea sa a fost persecutată politic de reprezentanţii Statului Român din acea vreme, autorităţile române fiind cele care i-au predat în mod forţat pe cetăţenii români de naţionalitate germană autorităţilor ruse.
A invocat în susţinere prevederile OUG nr. 214/1999, cu modificările ulterioare şi pe cele cuprinse la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, considerând că reiese cu certitudine posibilitatea acordării despăgubirilor şi pentru cazul în speţă, având în vedere şi repercusiunile asupra vieţii mamei sale şi a întregii familii, urmare a deportării forţate.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Se reţine că formulând criticile potrivit cărora soluţia adoptată de instanţele fondului este greşită, recurentul este în eroare asupra sferei de aplicare a Legii nr. 221/2009.
Astfel, acţiunea introductivă de instanţă a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a definit noţiunile de „condamnare cu caracter politic" [art. 1 alin. (1) şi de „măsură administrativă cu caracter politic" (art. 3)], a enumerat faptele care atrag condamnări şi măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condiţiile în care şi alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege şi, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege [art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (1)] sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative [art. 3 şi art. 4 alin. (2)].
Prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a reglementat dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a primi din partea statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin urmare, în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al pretenţiilor formulate de reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii săi până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În cauză, reclamantul a solicitat obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de situaţia în care s-a aflat mama sa, deportată pentru munca de reconstrucţie în fosta U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 6 iulie 1948.
Însă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referinţă a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeaşi perioadă, pot naşte dreptul persoanelor îndreptăţite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat printr-o astfel de condamnare sau de măsură administrativă.
Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se reţine că analiza legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor reclamantului, trebuie să se facă în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziţii nu este reglementată situaţia concretă a mamei recurentului ca premisă pentru acordarea daunelor morale.
În acest context, critica recurentului potrivit căreia are dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009 nu poate fi primită, nefiind relevantă nici invocarea prevederilor OUG nr. 214/1999.
Se reţine că respectiva ordonanţă de urgenţă nu reglementează aplicarea automată a Legii nr. 221/2009 persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de acest act normativ ci instituie posibilitatea ca de prevederile legii să beneficieze şi această categorie de persoane.
În cazul în speţă însă, recurentul nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita daune pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin măsura administrativă cu caracter politic.
Împrejurarea că autoarea reclamantului a fost deportată în fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile art. 3 din acelaşi act normativ.
Prin urmare, se constată că situaţia autoarei recurentului nu poate fi circumscrisă unei condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic şi că numai în temeiul unei astfel de condamnări ori unei astfel de măsuri administrative, se naşte dreptul de a obţine despăgubiri în condiţiile Legii nr. 221/2009.
Concluzionând, se reţine că recurentul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidenţa respectivelor dispoziţii neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.F. împotriva Deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8123/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8120/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
