ICCJ. Decizia nr. 8141/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8141/2011
Dosar nr.9938/30/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 224 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul V.S.V., a anulat în parte Dispoziţia nr. 2680 din 28 noiembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi în consecinţă: a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită şi cu privire la cealaltă cotă de ½ parte din imobilul situat în Timişoara, str. M., înscris în CF Timişoara, în calitate de succesor al defunctului V.V.; a obligat pârâta la acordarea de despăgubiri reclamantului şi pentru această cotă de ½ din imobil (apartamentele 1 şi 2) înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995; a obligat pârâta să restituie în natură reclamantului suprafaţa de 365 mp teren intravilan situat în Timişoara, str. M., înscris în CF, conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert S.I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre; a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea celor două garaje edificate pe suprafaţa de 365 mp; a respins cererea de intervenţie în interes propriu cât şi cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulate de petenţii I.F.M. şi I.B.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul din litigiu a fost proprietatea părinţilor reclamantului V.V. şi V.P.M., fiind preluat abuziv de către stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, fiind apoi înstrăinat intervenienţilor în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin Dispoziţia nr. 2680 din 28 noiembrie 2008 pârâta a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de ½ din construcţii ce au aparţinut mamei reclamantului.
A respins cererea de restituire în natură a imobilului şi cererea privind despăgubirile pentru cealaltă cotă, întrucât imobilul - construcţie a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Cât priveşte despăgubirile solicitate, pârâta a apreciat că acestea se cuvin reclamantului doar pentru cota de ½ din imobil, care a aparţinut mamei acestuia, întrucât din adeverinţa de moştenitor eliberată de autorităţile elveţiene la data de 17 februarie 2004, rezultă că în speţă doar reclamantul este moştenitor după mama sa, nu şi după tatăl său, nefiind depus un certificat de moştenitor.
A apreciat prima instanţă că dispoziţia contestată este în parte nelegală, întrucât potrivit art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite" [alin. (2)], iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi în drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.
Cererea de restituire are valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi".
Drept urmare a constatat că, reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită şi cu privire la cealaltă cotă de ½, parte din imobilul în litigiu.
Întrucât imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, restituirea nefiind posibilă a obligat pârâta la despăgubiri către reclamant şi pentru această cotă.
Referitor la imobilul teren, prima instanţă a reţinut că pe terenul în litigiu există edificate două garaje neintabulate în cartea funciară şi că terenul neafectat de construcţii este de 365 mp teren ce poate fi restituit reclamantului în natură.
Cererea reclamantului de restituire a celor două garaje a fost respinsă întrucât acesta nu a făcut dovada că garajele ar fi aparţinut antecesorilor săi la momentul preluării imobilului.
Cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii I.F.M. şi I.B.L. a fost respinsă în principiu, iar cea în interesul pârâtei formulată de aceeaşi intervenienţi a fost de asemenea respinsă, întrucât aceştia nu pot solicita în litigiul de faţă să se constate că sunt proprietarii terenului aferent construcţiilor cumpărate.
S-a avut în vedere şi Sentinţa civilă nr. 9561 din 9 octombrie 2007 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia civilă nr. 85/A din 7 februarie 2008 a Tribunalului Timiş, irevocabilă prin Decizia nr. 540 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a respins demersul judiciar al intervenienţilor, având ca obiect tocmai constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF Timişoara de 202 mp respectiv 464 mp, aferent construcţiilor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 statuându-se cu putere de lucru judecat că intervenienţii nu pot deveni proprietari asupra acestor suprafeţe, decât prin cumpărare, ei nedobândind ope legis acest drept.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Primarul Municipiului Timişoara şi intervenienţii I.B.L. şi I.F.M., susţinând că hotărârea este nelegală întrucât Primăria Municipiului Timişoara nu are calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii decât pentru cota de ½ din imobil, după mama sa nu şi pentru cealaltă cotă de ½.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 365 mp, apelantul a susţinut că acest teren este aferent celor două apartamente înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 şi nu poate fi restituit.
Intervenienţii în apelul lor au susţinut că instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ, reţinând în mod greşit că nu legitimează interes în formularea unei cereri de intervenţie în interes propriu faţă de împrejurarea că prin Sentinţa civilă nr. 9561 din 9 octombrie 2007 a Judecătoriei Timişoara, rămasă irevocabilă li s-a respins demersul lor judiciar având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentelor.
Prin Decizia civilă nr. 460 A din 25 noiembrie 2010 pronunţată de curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara şi de intervenienţii I.B.L. şi I.F.M. pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin hotărârea atacată în mod corect, a fost schimbată în parte dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara în sensul stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a reclamantului şi după tatăl său V.V., întrucât legiuitorul a acordat cererii de restituire valoarea unei acceptări a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul legii, fiind suficient ca notificatorul să facă dovada filiaţiei faţă de fostul proprietar tabular al imobilului revendicat, ceea ce în speţa de faţă reclamantul a dovedit.
În ceea ce priveşte terenul aferent imobilului revendicat de reclamant, aşa cum corect s-a stabilit şi prin expertiza topografică efectuată în cauză de expert S.I. aceasta este în suprafaţă de 365 mp, excedând terenului aferent imobilelor înstrăinate intervenienţilor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Primăria Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi intervenienţii I.B.L. şi I.F.M.
Prin recursul formulat pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Sentinţa civilă nr. 241/PI din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiş a fost pronunţată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timişoara şi nu cu Primarul Municipiului Timişoara, acesta din urmă având calitate procesuală pasivă de a sta în prezentul litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 215/2001.
Pe fondul contestaţiei, a susţinut că intimatul-reclamant are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii doar pentru cota de ½ din imobilul în litigiu întrucât la dosarul administrativ nu a fost depus certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor după defunctul V.V.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de I.F.M. şi I.B.L. a solicitat admiterea doar în parte, referitor la respingerea contestaţiei reclamantului.
Intervenienţii au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au invocat următoarele critici de nelegalitate:
Prima instanţă în mod greşit a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 365 mp, în condiţiile în care pe acest teren sunt amplasate reţele termice.
Lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timişoara în condiţiile în care s-a contestat Dispoziţia nr. 2680 din 28 noiembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
Hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată în raport cu motivele de fapt şi de drept susţinute în apel, aceasta nefăcând nicio critică cu privire la faptul că terenul în litigiu este afectat de lucrări şi amenajări de utilitate publică, încălcând rolul activ al acesteia.
O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra obiectului minutei întâlnirii dintre conducerea C.S.M. şi membrii comisiei de unificare a practicii judiciare şi la nelegalitatea raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Faţă de cele expuse recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea cererii formulate de intimatul-reclamant.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauza de faţă urmează a fi respinse pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Referitor la critica privind calitatea de succesor a reclamantului şi pentru cota de ½ parte din imobilul - construcţii ce a aparţinut tatălui acestuia, urmează a constata că instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, întrucât ne aflăm într-un cadru juridic reglementat de o lege specială, nr. 10/2001, care în art. 4 alin. (2) prevede că de dispoziţiile sale beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite, aceasta fiind regula generală.
În alin. (3) se stabileşte o regulă derogatorie de la dreptul comun, în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii şi apoi noţiunea de „succesibil" care diferă de cea de moştenitor folosită în alin. (2) al art. 4.
Prin urmare, legiuitorul a făcut o diferenţiere între cei care sunt moştenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun şi cei care au doar vocaţie succesorală, iar prin cererea de restituire sunt repuşi în termenul de acceptare a moştenirii.
Nefondată este şi critica vizând restituirea în natură a suprafeţei de 365 mp, către reclamant, întrucât această suprafaţă excede terenului aferent construcţiilor înstrăinate intervenienţilor.
Nefondată este şi critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timişoara aceasta având calitate în cauza de faţă, fiind citată la toate termenele de judecată în fond. De altfel această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs.
Criticile formulate de intervenienţii I.F.M. şi I.B.L. sunt de asemenea nefondate, întrucât în prezentul litigiu aceştia nu pot solicita să se constate că sunt proprietarii terenului aferent construcţiilor cumpărate şi nu-i legitimează să ceară restituirea suprafeţei de 365 mp, atribuită reclamantului, în raportul juridic generat de Legea nr. 10/2001.
Este nefondată şi critica privind nemotivarea hotărârii instanţei de fond.
În considerarea celor expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile formulate în prezenta cauză vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Primăria Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi intervenienţii I.B.L. şi I.F.M. împotriva Deciziei civile nr. 460 A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8147/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 8137/2011. Civil → |
|---|
