ICCJ. Decizia nr. 8123/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8123/2011
Dosar nr.1602/115/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2010, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva defunctului său soţ N.I. şi pârâtul să fie obligat la plata sumei 650.000 euro daune morale, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. f), art. 3 lit. e) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că soţul său a fost ridicat în data de 16 ianuarie 1945 de la domiciliul său din localitatea Docnecea şi sub paza armată română şi rusească a fost deportat în U.R.S.S. la „munca de reconstruire", transportul efectuând-se în condiţii josnice, în trenuri în care în mod obişnuit erau transportate animale, unde a rămas până în anul 1948, în cei 4 ani fiind supus unor munci în condiţii inumane şi îndurând suferinţe fizice şi psihice specifice lagărelor de muncă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1243 din 23 iunie 2010, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, a admis în parte cererea şi a constatat caracterul politic al măsurii internării într-o colonie de muncă a defunctului N.I. pentru perioada 16 ianuarie 1945 - 8 iunie 1949 şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei contravaloarea în lei a sumei de 80.000 euro la data executării.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, prin măsura deportării în U.R.S.S., familiei autorului reclamantei i-au fost cauzate prejudicii morale ce se impun a fi reparate, motiv pentru care, având în vedere consecinţele negative ale acestei măsuri abuzive, precum şi importanţa valorilor morale lezate, se justifică acordarea unei indemnizaţii în sumă de 80.000 euro.
În argumentarea soluţiei instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 3, 4 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, dispoziţiile art. 6 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudenţa Curţii Europene - Cauza Kudla vs Polonia, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie şi art. 41 din Convenţie.
Prin Decizia civilă nr. 474 din 14 decembrie 2010, Curtea de apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins, în întregime, cererea.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că autorul reclamantei a fost supus măsurii administrative a dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu într-o unitate de muncă din U.R.S.S. în scopul de a contribui la reconstrucţia acestei ţări.
Deşi este o măsură administrativă cu caracter politic, instanţa de apel a constatat că aceasta nu îndeplineşte cea de-a doua condiţie prevăzută de prevederile de art. 3 din Legea 221/2009, anume condiţia ca această măsură să fi luată de organele fostei miliţii sau securităţi, sub regimul comunist instaurat în România după data de 16 martie 1945.
Aceasta, întrucât măsura administrativă analizată a fost dispusă de trupele de ocupaţie sovietice, care se aflau pe teritoriul României, ţara noastră fiind considerată la acel moment un stat ostil pentru U.R.S.S. şi aflată sub armistiţiu, guvernele provizorii din perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 având atribuţii limitate în conducerea ţării.
Anume, instanţa de apel a constatat că trupele sovietice de ocupaţie, în intervalul de timp cuprins între lunile octombrie - noiembrie 1944 şi până în ianuarie - februarie 1945, ca măsură de represalii împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor săi, au decis deportarea în U.R.S.S. a tuturor etnicilor germani valizi de muncă aflaţi pe teritoriul României cu excepţia bătrânilor şi a copiilor, pentru a ajuta la reconstrucţia U.R.S.S., cu titlu de despăgubire de război prin prestaţie în muncă.
Cum, dispoziţiile Legii nr. 221/2009 nu reglementează situaţiile şi persecuţiile suferite de etnici germani anterioare datei de 6 martie 1945, ca urmare a măsurilor de deportate în U.R.S.S. a acestora dispuse de autorităţile sovietice de ocupaţie, cu concursul limitat al autorităţilor administrative româneşti, instanţa a statuat că nu poate primi cererea de despăgubire, cu menţiunea că, de altminteri, etnicilor germani aflaţi în această situaţie le-au fost recunoscute pentru repararea prejudiciilor suferite anumite drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990, act normativ care prevedea expres o astfel de posibilitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta a susţinut că deportarea soţului său în U.R.S.S. a fost dispusă anterior datei de 6 martie 1945, dar că această măsură a fost menţinută şi după această dată, sens în care se impunea recunoaşterea caracterului politic al acestei măsuri în condiţiile art. 4 alin. (2) şi urm. din Legea nr. 221/2009.
Pârâta a susţinut, totodată, că o atare interpretare a dispoziţiilor legii se impune a fi realizată cât timp în cuprinsul acesteia se face trimitere la dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990 şi ale OUG 214/1999 care prevăd, în mod expres, că reprezintă infracţiuni săvârşite din motive politice şi acele infracţiuni care au avut ca drept scop înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie de apartenenţă politică, de avere ori socială, cu menţiunea că în ordonanţa de urgenţă se constată, prin dispoziţiile art. 3 lit. E), caracterul politic al măsurii deportării în străinătate menţinută după data de 23 august 1944.
Analizând criticile formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, prevederile Legii nr. 221/2009 au ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări penale cu caracter politic sau faţă de care au fost dispuse măsuri administrative având acelaşi caracter, politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Acest act normativ adoptat după aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 a completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparaţiilor morale şi materiale pentru prejudiciile suportate de victimele regimului totalitar.
Drepturile prevăzute şi acordate în temeiul dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990 ori ale OUG nr. 214/1999 reprezintă ele însele măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice, ce pot fi avute în vedere la cuantificarea daunelor morale solicitate a fi acordate în temeiul Legii nr. 221/2009, dar a căror existenţă nu determină de plano nici admiterea şi nici respingerea acţiunii având ca temei juridic dispoziţiile legii de reparaţie menţionate, astfel cum eronat invocă reclamanta.
Aceasta, întrucât nu există nicio dispoziţie legală cuprinsă în vreunul din actele de reparaţie amintite care să impună ori să excludă aplicarea concomitentă a dispoziţiilor acestora, motiv pentru care aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 este determinată strict de îndeplinirea sau nu a condiţiilor prevăzute de aceasta, şi nu prin raportare la celelalte acte normative speciale de reparaţie.
În speţa supusă analizei, se constată că situaţia autorului reclamantei nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009, astfel cum corect a statuat instanţa de apel.
Astfel, perioada de referinţă la care se raportează Legea nr. 221/2009 este situată în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în timp ce măsura deportării în U.R.S.S. a autorului reclamantei a fost dispusă anterior acestei date, anume la 16 ianuarie 1945, fiind irelevant faptul că aceasta şi-a încetat efectele ulterior datei de 6 martie 1945, cât timp prevederile legii nu fac o astfel de distincţie.
Apoi, este de observat că deportarea etnicilor germani pe teritoriul fostei U.R.S.S. a reprezentat o strămutare în masă, în această ţară, a unei părţi din populaţia civilă de origine germană capabilă de muncă (bărbaţi de 17 - 45 ani şi femei de 18 - 30 de ani) şi a caracterizat toate ţările aliate cu Germania în perioada celui de-al doilea război mondial.
Această măsură abuzivă a reprezentat consecinţa faptului naşterii autorului reclamantei într-o familie de etnie germană, fiind dispusă pe criterii etnice şi nu consecinţa unei atitudini ostile manifestată de acesta faţă de regimul comunist, cerinţă impusă de dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Totodată, este de observat că măsura deportării nu a fost dispusă prin Decizia fostei miliţii ori a fostei securităţi a statului totalitarist, astfel cum condiţionează dispoziţiile Legii nr. 221/2009, ci prin dispoziţia Guvernului fostei Republici Socialiste Federative Sovietice Ruse, sub a cărui autoritate au prestat muncă forţată etnicii germani deportaţi.
În fine, se constată că persoanele care au făcut obiectul deportărilor dispuse pe criterii etnice au avut dreptul la reparaţie pentru prejudiciile suferite în temeiul altor acte speciale, cum ar fi Decretul-lege nr. 118/1990 ori OG nr. 214/1999.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva Deciziei nr. 474 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8129/2011. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 8122/2011. Civil → |
|---|
