ICCJ. Decizia nr. 8201/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8201/2011
Dosar nr.3371/117/2008
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 272A din 15 octombrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 458 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 458 din 19 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj,
- s-a admis plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantul D.S.P. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, în calitate de emitent al dispoziţiei atacate şi reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale deţinătoare.
- a fost anulată în parte Dispoziţia nr. 4484/2008, emisă de către pârât.
- s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la restituirea terenului aferent topograficului X de 966 mp, înscris în CF nr. Y Cluj, însă doar în parte, respectiv la terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care face parte din părţile indivize comune ale imobilului.
- s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la restituirea întregului teren aferent topograficului nr. XX de 437 mp înscris în CF nr. YY Cluj, fără ca acesta să fie grevat de drepturi de servitute şi superficie.
- s-a constatat că imobilul construcţie restituit reclamantului potrivit art. 2 din dispoziţia atacată, imobil în care funcţionează U.A.D.C., este situat pe terenul restituit cu nr. top. XX de 437 mp, acest imobil nefiind evidenţiat în cartea funciară.
- a fost dispusă evidenţierea în cartea funciară a imobilului construcţie mai sus menţionat, pe topograficul XX, conform raportului de expertiză efectuat de către expert F.M., raport care face parte integrantă din prezenta sentinţă doar sub aspectul amplasamentului şi descrierii construcţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a stabilit, sub aspectul stării de fapt, că prin Dispoziţia nr. 4424/2008, emisă de pârât, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., respectiv apartamentele identificate cu nr. 1, 2, 4, 5, 8, 9, 11, 13, 14, 15, cota ½ parte din ap. 16, ap. 17, 18, 19, 21, 23 şi 24, cu părţile indivize comune, cu terenul aferent acestora înscris în CF colectivă nr. Y Cluj şi CF individuală Z Cluj.
De asemenea, s-a restituit în natură şi corpul C de clădire, în care îşi desfăşoară activitatea U.A.D.C., împreună cu terenul construit de 74 mp, înscris iniţial în CF ZZ Cluj.
S-a mai restituit în natură şi curtea aferentă imobilului de 363 mp înscrisă în CF nr. YY cu nr. topo XX, cu instituirea unui drept de superficie aferentă ap. 10 şi extinderii ap. 24, în favoarea Statului Român şi a unui drept de servitute în favoarea construcţiilor.
Pentru celelalte apartamente s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere că acestea nu pot fi restituite în natură.
S-a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la restituire fiind moştenitorul foştilor proprietari tabulari, imobilul trecând în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Pe parcursul procesului, pârâtul a emis o dispoziţie de modificare a dispoziţiei atacate, Dispoziţia nr. 260/2009, prin care se exclude de la propunerea de acordare de despăgubiri ap. 22, această menţiune fiind în concordanţă cu poziţia reclamantului.
În dovedirea pretenţiilor sale, în raport cu întinderea suprafeţei de teren ce se impune a fi restituită, reclamantul a înţeles să se folosească de un raport de expertiză extrajudiciară, raport efectuat de expert F.M., care să urmărească succesiunea în timp a operaţiunilor de carte funciară.
Acest raport nu a fost contestat de către pârât sub aspectul identificării şi al măsurătorilor, formulându-se doar obiecţiuni în raport cu propunerile de întabulare în cartea funciară.
Astfel, Tribunalul a reţinut că în raport cu înscrierile iniţiale din CF nr. ZZ Cluj, ulterior transcris în CF ZZZ sub acelaşi topografic, ulterior dezmembrat şi transcris în CF nr. Y Cluj top X şi 966 mp şi în CF YY Cluj top XX şi 437 mp şi conform raportului de expertiză depus la dosar, suprafaţa aferentă topograficului XX trebuie să fie de 437 mp şi nu 363 aşa cum s-a menţionat în dispoziţie, iar suprafaţa aferentă topograficului X este de 966 mp.
Acestea sunt suprafeţele găsite la măsurători şi în sensul acesta s-au formulat propunerile de întabulare în CF.
Instanţa a apreciat că reclamantului i se cuvine întreaga suprafaţă de teren existentă în cărţile funciare, minus cea vândută în baza Legii nr. 112/1995, fără grevarea de drepturi de superficie sau servitute, aşa cum s-a găsit această suprafaţă în patrimoniul antecesorilor.
S-a apreciat că este nelegală păstrarea în favoarea Statului Român a unui drept de superficie, atâta timp cât superficia nu a fost legal constituită, prin consimţământul părţilor, restituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nefiind efectivă. În acest sens, într-o situaţie similară, s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Bock şi Palade împotriva României.
Pentru identitate de raţiune, aceeaşi se impune a fi şi soluţia în raport cu dreptul de servitute stabilit în favoarea cumpărătorilor.
Desigur că apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 vor avea nevoie de o servitute de trecere, însă aceasta va trebui stabilită pe calea dreptului comun, în raport cu proprietarul care a dobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte corpul C de clădire, instanţa a constatat că acesta a fost restituit prin dispoziţia atacată, însă nu este evidenţiat sub aspect CF. Expertul a identificat şi descris acest corp de clădire şi, prin urmare, se dispune evidenţierea acestuia în CF, pe topograficul XX, conform raportului de expertiză efectuat de expert F.M., care face parte din prezenta sentinţă doar sub aspectul descrierii şi a amplasamentului construcţiei .
Asupra apelului declarat de către pârât, Curte de apel a reţinut următoarele.
Singurul aspect contestat pe calea apelului vizează dispoziţia primei instanţe referitoare la restituirea imobilului teren identificat cu nr. top XX, fără ca acesta să fie grevat de servitute ori de superficie, dispoziţie pe care pârâtul o apreciază a fi nefondată.
Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că în cuprinsul art. 3 al Dispoziţiei nr. 4484/2008 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca este stabilit un drept de superficie pentru suprafaţa de 57 mp, aferentă corpului construit de Statul Român - apartamentul nr. 10, care a fost înstrăinat fostului chiriaş, precum şi pentru suprafaţa de 24 mp, aferentă extinderii apartamentului nr. 4.
Totodată, în cuprinsul art. 4 al dispoziţiei se menţionează că pe terenul cu nr. top XX, care se restituie fostului proprietar, se asigură servitute de trecere în favoarea deţinătorilor construcţiilor.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Intenţia legiuitorului, ferm exprimată, a fost aceea de a repune în drepturi foştii proprietari, în principal prin restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, fără ca acestea să fie grevate de sarcini care nu au existat la momentul preluării abuzive, pentru că numai o astfel de restituire este echivalentă unei veritabile repuneri în drepturi.
Or, analizând cuprinsul cărţii funciare nr. ZZ Cluj, unde imobilul preluat abuziv de stat apare identificat cu nr. top XXX, Curtea a constatat că în foaia de sarcini nu apare înscris un drept de servitute care să fi grevat acest imobil la momentul naţionalizării.
Atâta timp cât nu apare înscris în cartea funciară un drept de servitute, ca accesoriu al fondului, pentru a se putea considera că rămâne o sarcină impusă acestui fond, indiferent cine ar fi proprietarul lui la un moment dat, în mod nelegal entitatea obligată la emiterea dispoziţiei de restituire a stabilit, prin această dispoziţie, o sarcină care limitează nepermis atributele dreptului de proprietate recunoscut reclamantului.
O eventuală servitute de trecere se va putea constitui ulterior, la solicitarea proprietarului al cărui loc este înfundat, în condiţiile art. 616 C. civ., constituirea dreptului de servitute nefiind cerută în cadrul prezentului proces.
De altfel, urmărind caracterul oneros al servituţii legale de trecere, în considerarea căreia proprietarul fondului dominant este ţinut să-l despăgubească pe proprietarul fondului aservit cu echivalentul lipsei de folosinţă a terenului utilizat pentru trecere, apare cu atât mai inadmisibilă dispoziţia de stabilire a dreptului de trecere, în sarcina imobilului restituit reclamantului, cu cât o despăgubire a acestuia nu a fost pusă în discuţie.
Referitor la dreptul de superficie, acesta poate fi constituit prin convenţia părţilor, prin legat, prin uzucapiune sau prin lege, în cazurile expres şi limitativ reglementate în acest sens.
Or, în prezenta cauză nu a fost probată constituirea unui astfel de drept pentru ca emitentul dispoziţiei de restituire în natură să constate, în mod valabil, existenţa superficiei.
Temeinic prima instanţă a invocat, sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunţată în cauza Bock şi Palade c. România, în cuprinsul căreia Curtea Europeană Drepturilor Omului a cenzurat posibilitatea dobândirii dreptului de superficie în favoarea unui terţ asupra terenului restituit foştilor proprietari în baza legii speciale reparatorii, apreciind că dobândirea dreptului de superficie în aceste condiţii constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, care garantează protecţia dreptului de proprietate.
O recunoaştere prealabilă a dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară nu a avut loc cu privire la imobilul în litigiu, iar în cadrul prezentului proces nu s-a solicitat o astfel de recunoaştere, dispoziţia atacată fiind în aceste limite nelegală.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, criticând-o pentru următoarele motive.
În mod greşit instanţa a dispus ca terenul aferent topograficului nr. XX de 437 mp înscris în CF nr. YY Cluj, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. U. să nu fie grevat de drepturi de servitute şi superficie - dreptul de superficie aferent apartamentului nr. 10 (suprafaţa de 57,0 mp) respectiv apartamentului nr. 4 (suprafaţa de 24,0 mp) şi dreptul de servitute de trecere în favoarea proprietarilor care deţin apartamente în proprietate în imobilul în litigiu.
Servituţile legale sunt acelea care se stabilesc prin lege, pe baza unor dispoziţii normative exprese, în considerarea utilităţii publice ori în interesul comun al proprietarilor unor imobile învecinate.
Atâta vreme cât cele două imobile sau părţi ale aceluiaşi fond aparţin unui proprietar, nu poate fi vorba de o servitute. Atunci însă când cele două imobile sau părţi ale aceluiaşi fond vor avea, fiecare, proprietari diferiţi, urmare a înstrăinării unuia sau uneia dintre ele, situaţia de fapt stabilită de fostul proprietar se va transforma într-o servitute veritabilă. Astfel, potrivit prevederilor art. 625 C. civ., destinaţiunea proprietarului ţine loc de titlu.
Servitutea stabilită prin art. 4 din Dispoziţia nr. 4484/2008, asigură calea de acces pentru proprietarii apartamentelor vândute din imobil, care nu au altă posibilitate de ieşire la calea publică. Prin urmare, menţinerea acestei servituţi este utilă, deoarece deserveşte un număr de 16 apartamente din imobilul în litigiu.
În ceea ce priveşte stabilirea dreptului de proprietate a reclamantului cu privire la restituirea terenului aferent topograficului X în suprafaţă de 966 mp, înscris în CF nr. Y Cluj, respectiv terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care face parte din părţile indivize comune ale imobilului, acest drept a fost deja stabilit prin prevederile art. 1 din dispoziţia atacată fiecare apartament din imobilul în litigiu având cotă indiviză din acel teren.
Analizând Decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte, în majoritate, constată că se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., în considerarea celor ce succed.
În condiţiile în care în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a emis dispoziţia ce face obiectul prezentului litigiu, acesta nu poate viza decât aplicarea acestei legi la situaţia particulară în speţă.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a nu se restitui în natură ci numai prin echivalent fostului proprietar terenul care este ocupat de construcţiile noi, edificate ulterior preluării, şi nu a se constitui un drept de superficie, precum şi pe cel afectat de servituţi legale, considerat prin lege ca fiind necesar bunei utilizări a acestora.
Situaţia este similară şi pentru partea din imobil înstrăinată, care nu se restituie fostului proprietar, pentru care nu există raţiune de a se crea un regim juridic distinct, atât timp cât legiuitorul a vrut să-i protejeze pe noii proprietari care şi-au constituit proprietăţi pe/în imobilul preluat abuziv de stat.
Prin lege se instituie astfel nerestituirea în natură a terenului afectat de servituţi legale aferente construcţiilor noilor proprietari, constituiţi ulterior preluării.
Prin urmare, regimul juridic aplicabil construcţiilor edificate de stat după preluare, a căror autorizare de edificare nu este contestată în cauză, este în sensul că terenul ocupat de acestea nu se restituie în natură ci prin echivalent, aceeaşi modalitate de despăgubire fiind de stabilit şi pentru terenurile afectate de servituţi legale, servitutea de trecere fiind una dintre acestea (potrivit cap. II - Despre servituţile stabilite de lege, secţiunea a V-a C. civ.), inclusiv în ceea ce priveşte proprietăţile constituite în partea de imobil ce nu se restituie în natură.
De altfel, constituirea acestei servituţi nu era posibilă anterior preluării imobilului, dat fiind regimul juridic al acestuia de la acea dată, când nu aparţinea atâtor proprietari.
Întrucât delimitarea terenurilor afectate în acest sens presupune verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, Înalta Curte, în majoritate, va face aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ. şi va casa Decizia, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va avea în vedere şi cealaltă apărare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate,
Admite recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar împotriva Deciziei nr. 272/A din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru familie şi minori.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
Cu opinia separată a doamnei judecător AAA în sensul respingerii recursurilor ca nefondate.
Deosebit de opinia majoritară, consider că recursurile ar fi trebuit respinse iar hotărârea curţii de apel menţinută, pentru considerentele:
Într-adevăr, dând expresie principiului restitutio in integrum ce guvernează aplicarea legii speciale de reparaţie, prin art. 9 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Sintagma „libere de orice sarcini" în accepţiunea acestei norme, astfel cum stabileşte norma interpretativă corespunzătoare din HG nr. 250/2007 de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, consacră prevalenţa restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptăţită, indiferent dacă aceasta s-ar afla în concurs cu alţi creditori/persoane interesate.
Excepţiile de la regula enunţată, strict delimitate de lege, sunt cele reglementate de dispoziţiile art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu se restituie în natură, între altele suprafaţa de teren „afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale", caz în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Sintagma „servituţi legale" nu are accepţiunea de reglementare (conţinut normativ) a unei anumite sarcini, ci pe aceea că sarcina respectivă a fost instituită în baza legii, adică limitarea exerciţiului dreptului de proprietate să se facă în baza unui act normativ care să impună o atare limitare şi nu pe aceea că servitutea este prevăzută de lege (cu trimitere la normele C. civ.).
În acest sens se reţine că servitutea rezultă/este dispusă numai din lege, din prescripţia achizitivă, din legat sau din acordul părţilor. Simplul fapt de a pretinde necesitatea atribuirii unei suprafeţe de teren (în speţă, pentru impedimente/imposibilitate acces la calea publică) în lipsa unuia din cele patru elemente menţionate anterior, nu poate fi inclusă în categoria acţiunilor sau faptelor ce ar putea justifica dreptul de servitute, o atare ingerinţă putând fi considerată a fi lipsită de o bază în dreptul intern cu consecinţa încălcării şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauza Bock şi Palade c. României).
Nu se poate admite ca o măsură reparatorie să aducă proprietarul/persoana îndreptăţită într-o situaţie mai împovărătoare celei de la momentul preluării bunului de către stat, adică restituirea bunului grevat de sarcini ori, contrar legii, refuzul restituirii bunului în natură, ceea ce, cu evidenţă, este contrar scopului şi finalităţii legii speciale de reparaţie.
Evident, în măsura în care s-ar constata, în raportul dintre proprietarul bunului şi cel ce se pretinde titularul fondului dominant, necesitatea instituirii unei asemenea sarcini, în una dintre modalităţile reglementate de lege şi cu plata spezelor corespunzătoare către proprietarul fondului aservit cu echivalentul lipsei de folosinţă a terenului utilizat pentru trecere, instanţele ori părţile prin acordul lor pot dispune o asemenea sarcină.
Nu este însă permis ca autoritatea administrativă, respectiv instanţele de judecată în etapa judiciară a procedurii, să aducă restrângeri exerciţiului dreptului de proprietate asupra unui bun solicitat în temeiul legii speciale decât în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de această lege, inexistente în cauză (art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001).
Ca urmare şi constatând ca legale dispoziţiunile instanţei de apel, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., urmează a se dispune respingerea recursurilor deduse judecăţii ca nefondate.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8204/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8199/2011. Civil → |
|---|
