ICCJ. Decizia nr. 8270/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8270/2011
Dosar nr.2040/3/2009
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 30 octombrie 2008, sub nr. 13247/301/2008, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să oblige pârâta la emiterea unei decizii motivate la Notificarea cu nr. 5296 din 26 octombrie 2001 înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti şi să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Bucureşti, str. B., sector 3, în suprafaţă de 220 mp.
Prin Sentinţa civilă nr. 11365 din 05 decembrie 2008, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 705 din 19 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 2040/3/2009, a fost admisă cererea precizată, a fost obligată pârâta să emită o dispoziţie motivată de restituire în echivalent a imobilului situat în Bucureşti, str. C, sector 4, având o valoare de piaţă de 104.850 euro şi a fost omologat raportul de expertiză efectuat în cauză de expert evaluator P.M.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, prin Decizia nr. 2 din 6 ianuarie 2011 a respins calea de atac ca nefondată, cu obligarea apelantului la 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru motivele ce urmează.
Din analiza dispozitivului sentinţei, reiese că a fost obligată pârâta să emită o dispoziţie motivată de restituire în echivalent a imobilului situat în Bucureşti, str. C., sector 4, având o valoare de piaţă de 104.850 euro.
Astfel, nu rezultă că valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent la care trebuie să facă referire pârâta prin dispoziţia la emiterea căreia a fost obligată, trebuie să fie cea indicată de instanţă în dispozitiv; această valoare indicată în dispozitiv reprezintă doar o constatare a unei situaţii de fapt (întărită de omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză) - valoarea de piaţă a imobilului a cărui restituire se solicită la data soluţionării cererii de chemare în judecată - iar nu o parte a obligaţiei juridice stabilite în sarcina pârâtei. Acest aspect rezultă din interpretarea dispozitivului sentinţei.
Împotriva deciziei au declarat recurs Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând, în esenţă, respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/205 atunci când s-a stabilit obligaţia de a emite decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti, precizându-se corect şi suma cuvenită.
Intimata, prin întâmpinarea formulată potrivit dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului, apreciind ca incidente cauzei şi Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în interesul legii nr. XX/2007 şi nr. 33/2008.
Înalta Curte, analizând Decizia în limitele criticilor formulate, reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed:
Autorii reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 a formulat Notificarea înregistrată la 6 octombrie 2001 sub nr. 5296 la BEJ S.I., prin care au solicitat unităţii deţinătoare municipiul Bucureşti, prin primar general, să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 220 m2 parcela nr. 6, situat în Bucureşti, şos. V, sector 2.
Lipsa răspunsului unităţii deţinătoare în termenul prevăzut de art. 25 şi 26 din lege au determinat pe reclamantă să formuleze acţiune în justiţie.
Potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, pronunţată în interesul legii, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 instanţa de judecată, constatând că imobilul notificat nu putea fi restituit în natură, stabilea şi cuantumul despăgubirilor pentru bunul în litigiu.
Legea nr. 247/2005, în vigoare la data învestirii instanţei de judecată, prin Titlul VII, a instituit o procedură specială cu privire la regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Art. 16 al Titlului VII stabileşte procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor şi instituţia competentă să le acorde - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Drept urmare, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 16 din Legea nr. 247/2005 cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul imposibil de restituit în natură va fi stabilit în procedura administrată a Titlului VII de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intimata-reclamantă, a invocat în susţinerea hotărârilor instanţelor de fond, incidenţa Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în interesul legii.
Decizia nr. 33/2008 se referă la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă se referă la obligarea unităţii deţinătoare să emită dispoziţie/decizie motivată pentru soluţionarea notificării, aşa încât dispoziţiile Deciziei nr. 33/2008 nu sunt incidente în cauză, întrucât instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare.
Înalta Curte, reţinând incidenţa motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica Decizia în parte în sensul admiterii apelurilor declarate.
Drept consecinţă, pârâţii vor fi obligaţi să emită o dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. C., sector 4, despăgubirile urmând a fi stabilite în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 2 A din 6 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică Decizia, în sensul că admite apelurile declarate de pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Sentinţei nr. 705 din 19 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâţii să emită o dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. C., sector 4, despăgubirile urmând a fi stabilite în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8278/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 8264/2011. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
