ICCJ. Decizia nr. 8274/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 8274/2011

Dosar nr.46136/3/2009

Şedinţa publică din 22 noiembrie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele;

Prin cererea formulată la data de 20 noiembrie 2009 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 46136/3/2009, reclamanţii C.R.N. şi C.A. au chemat în judecată Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, Str. P, sector 1, dobândit de reclamanţi prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 459/23590 din 04 noiembrie 1996, în sumă de 360.683 de euro, respectiv, 1.550.215,534 RON, având în vederea evicţiunea care a intervenit prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 17204 din 06 octombrie 2000 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1484 din 27 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi cererea reclamantei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 548 din 30 mai 2011 a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 280.255 euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, str. P, sector 1, precum şi la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată pentru considerentele de mai jos.

Apelanţii-reclamanţi, cumpărători ai imobilului din litigiu, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 112/1995, au formulat acţiunea pendinte împotriva Ministerului de Finanţe, acţiune ce are drept cauză juridică dispoziţia art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, dispoziţie legală aplicabilă în cauză, faţă de data formulării acţiunii, respectiv, 20 noiembrie 2009.

Prin Sentinţa civilă nr. 17204 din 06 octombrie 2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis, în parte, cererea reclamantei S.C. şi a constatat că preluarea imobilului în patrimoniul statului s-a făcut fără titlu valabil, a obligat pârâţii C.G.M.B, SC H.N., C.R. şi C.A. să lase imobilul în deplină proprietate şi a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 459/23590/1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 reţinându-se, cu privire la acest din urmă capăt de cerere, că nu s-a arătat cauza care atrage nulitatea absolută a vânzării şi nici nu s-a dovedit o astfel de cauză.

În compararea titlurilor părţilor, acţiune în cadrul căreia, instanţa de recurs, a ţinut seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995, întrucât acesta era titlul de proprietate al pârâţilor, s-a acordat preferinţă titlului reclamantei, fiind mai bine caracterizat, faţă de modalitatea în care bunul a fost preluat de stat şi de faptul că buna-credinţă a chiriaşilor cumpărători nu prezintă relevanţă în contextul comparării titlurilor de proprietate.

Prin urmare, titlul apelanţilor-pârâţi a fost desfiinţat ca urmare a soluţiei de admitere a acţiunii în revendicare, soluţie care a lipsit, practic, de efecte juridice contractul de vânzare-cumpărare, aceştia fiind obligaţi să respecte dreptul de proprietate al fostului proprietar al imobilului.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, respingerea acţiunii formulate.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive ca urmare a inexistenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţi în baza Legii nr. 112/1995.

Pe fondul cauzei se arată că ambele părţi contractante au fost de rea-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare deoarece vânzătoarea, Primăria municipiului Bucureşti, a înstrăinat bunul cu toate că exista cerere de retrocedare, iar cumpărătorii aveau obligaţia să efectueze minime diligenţe pentru a afla situaţia juridică a imobilului.

Se apreciază că era necesar ca în cauză să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 1337 C. civ. faţă de împrejurarea că Primăria municipiului Bucureşti, prin SC H.N. SA, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Neexistând culpă procesuală, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este nelegală.

Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Legiuitorul, prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, a reglementat un caz special de răspundere pentru evicţiune sub aspectul restituirii preţului, derogând de la principiul relativităţii efectelor contractelor, în sensul că obligaţia de restituire a preţului nu revine vânzătorului bunului, ci Ministerului Finanţelor Publice.

Prin art. 20 alin. (2) din acest act normativ, legiuitorul a definit sintagma de „contract de vânzare-cumpărare desfiinţat", în sensul că actul juridic fie a fost anulat, fie bunul a fost pierdut în urma unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În cauza de faţă reclamanţii au pierdut bunul în urma unei acţiuni în revendicare prin compararea de titluri, acţiune ce are drept permisă coliziunea a două titluri de proprietate valabile pentru unul şi acelaşi bun.

Condiţia cerută de lege şi anume existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se regăseşte în Decizia civilă nr. 2392 din 18 septembrie 2001.

Susţine recurentul că reclamanţii nu au fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Numai că, urmare a pronunţării Sentinţei civile nr. 17204 din 6 octombrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1, definitivă prin Decizia nr. 724 din 20 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia nr. 2392 din 18 septembrie 2001, soluţia referitoare la cererea de constatare a nulităţii vânzării a intrat în puterea lucrului judecat, în sensul reţinerii bunei-credinţe a compărătorilor, reclamanţi în prezenta cauză, la încheierea contractului în temeiul Legii nr. 112/1995.

Drept urmare, criticile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1337 C. civ. sunt nefondate.

Nefondată este şi critica privind cheltuielile de judecată la care a fost obligat apelantul pârât Ministerul Finanţelor Publice. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. La fundamentul răspunderii pentru cheltuielile de judecată este culpa procesuală a părţii, culpă dovedită prin simplul fapt că acesta a pierdut procesul.

În speţă, reclamanţii au avut calitatea de parte câştigătoare în proces aşa încât soluţia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă.

Înalta Curte, faţă de cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 548/30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.

PREŞEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

Doina PopescuCristina LuzescuAurelia Rusu

MAGISTRAT ASISTENT

Monica Boboc

Red.DP

Tehnored.TD/dat.

Judecători apel: Ioana Buzea /Doiniţa Mihalce.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8274/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs