ICCJ. Decizia nr. 8309/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8309/2011
Dosar nr.1018/102/2010
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1594 din 5 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.A. şi s-a obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro la data plăţii.
Prima instanţă a reţinut că soţul reclamantei, M.I., a fost condamnat politic la 20 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, potrivit art. 209 pct. 1 C. pen.
A mai reţinut instanţa că prin această condamnare s-au încălcat valorile fundamentale ale fiinţei umane, încălcări care justifică o reparaţie morală, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost avute în vedere urmările directe ale condamnării asupra vieţii de familie.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant al Statului Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.
Reclamanta a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale.
Pârâtul, prin motivele de apel a susţinut că daunele morale acordate sunt neîntemeiate şi nedovedite.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 19 A din 27 ianuarie 2011 a respins apelul reclamantei şi a admis apelul pârâtului schimbând în parte sentinţa, în sensul respingerii integrale a acţiunii.
În considerente s-a reţinut că apelul reclamantei nu este fondat, iar asupra apelului pârâtului s-a considerat că schimbarea sentinţei se impune, însă, din alte considerente privitoare la temeiul de drept al despăgubirilor acordate.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea privitoare la despăgubiri pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai aplică, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplică dispoziţiile declarate neconstituţionale, continuând soluţionarea cauzei, are obligaţia să nu aplice în acea cauză, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că declararea neconstituţionalităţii art. 5 din Legea nr. 221/2009 a intervenit ulterior introducerii acţiunii, iar completul de judecată care a soluţionat apelul avea obligaţia să pună în dezbaterea părţilor temeiul juridic al acţiunii.
Recursul nu este fondat.
Hotărârea recurată a fost pronunţată sub imperiul conţinutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel cum fusese modificat prin OUG nr. 62/2010, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a textului menţionat.
Înainte de pronunţarea acesteia a fost dată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale.
Decizia Curţii Constituţionale, care produce efecte doar pentru viitor, nu a abrogat şi nici nu a modificat prevederile legale menţionate, ci a împiedicat producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale.
În speţă, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională.
În acest sens, s-a pronunţat şi Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial". Decizia în interesul legii este obligatorie instanţei de recurs conform dispoziţiilor art. 329 alic. (3) C. proc. civ.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că prin aplicarea unei norme de drept inexistente din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
Soluţia nu este de natură să încalce nici dreptul la un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în absenţa unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul anterior apariţiei deciziei Curţii Constituţionale nu se poate vorbi despre existenţa unui asemenea bun, şi nici principiul nediscriminării, întrucât dreptul la nediscriminare nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor şi libertăţilor reglementate de Convenţie, cunoscând limitări deduse din existenţa unor motive obiective şi rezonabile.
Noţiunea de speranţă legitimă, privită ca şi interes patrimonial, nu este susceptibilă de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în situaţia în care existenţa sa este confirmată de jurisprudenţa constantă a instanţelor interne, or o asemenea jurisprudenţă nu se conturase până la data adoptării deciziei Curţii Constituţionale.
Din acest motiv se poate susţine că prin respectarea efectelor obligatorii ale acestei decizii se înlătură practica neunitară a instanţelor care de cele mai multe ori a generat situaţii discriminatorii.
Având în vedere aceste considerente, recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva Deciziei nr. 19 A din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8310/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8306/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
