ICCJ. Decizia nr. 8380/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8380/2011
Dosar nr.3820/84/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanţii S.D. şi S.T. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând prejudiciul moral produs tatălui lor, defunctul S.D.A., prin condamnarea cu caracter politic dispusă împotriva sa şi executată în perioada 24 martie 1951 - 22 martie 1955.
Prin Sentinţa civilă nr. 2221 din 16 aprilie 2010, Tribunalul Sălaj a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a contravalorii în RON a sumei de 150.000 euro la cursul de schimb de la data plăţii efective, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că tatăl reclamanţilor, S.D.A. a fost condamnat prin Sentinţa nr. 761 din 11 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj la 4 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. III C. pen. combinat cu art. 157 lit. b) C. pen.
Reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de despăgubiri morale în baza art. 1, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, antecesorul lor fiind condamnat politic.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, tribunalul a reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Instanţa a apreciat că, pentru a asigura o reparaţie rezonabilă, dar evitându-se în acelaşi timp să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei, suma de circa 100 euro pe zi de detenţie executată este suficientă pentru repararea daunei morale, obligând astfel pârâta, în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, la plata contravalorii în RON a 150.000 euro la cursul de schimb de la data plăţii efective, pentru cei 4 ani de închisoare executată de tatăl reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2010, în baza art. 4 din Legea nr. 221/2009, calea de atac promovată a fost calificată de curtea de apel ca fiind apel.
Prin Decizia nr. 69/A din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Acţiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamanţilor s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.
Această dispoziţie a fost declarată ca neconstituţională prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei pe care persoanele în cauză şi-au fundamentat pretenţiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborată cu lipsa intervenţiei Parlamentului (art. 31 alin. (3) teza I din Legea nr. 47/1992), are drept consecinţă lipsirea de fundament juridic a tuturor acţiunilor întemeiate pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, această prevedere încetându-şi efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Decizia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
În ce priveşte prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 221/2009, pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituţionale prin Decizia nr. 1358/2010, reclamanţii aveau un bun sau o speranţă legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea de apel a reţinut că numai în ipoteza în care reclamanţii ar fi obţinut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituţional a temeiului legal pe care şi-au fundamentat acţiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, ar fi avut cel puţin o speranţă legitimă la obţinerea unui bun, anterior pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii S.D. şi S.T.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa de apel recalificând, pe baza art. 4 din Legea nr. 221/2009, recursul declarat de pârât drept apel, a modificat cursul procesului, determinând prin amânări succesive apariţia unor decizii ale Curţii Constituţionale.
În plus, pe parcursul judecăţii, s-a promulgat Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010, în temeiul căreia calea de atac promovată de pârât urma a fi calificată ca fiind recurs, iar nu apel.
Se mai arată că, în mod inutil, s-a solicitat de către instanţă dosarul deţinutului politic S.D.A. de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii - Bucureşti, întrucât toate documentele fuseseră deja depuse în faţa primei instanţe.
De asemenea, printr-o interpretare greşită a prevederilor art. 4 alin. (3) a Legii nr. 221/2009, instanţa de apel, în mod formal, a solicitat opinia Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Filiala Sălaj, având în vedere Sentinţa penală nr. 761 din 11 noiembrie 1951 a Tribunalului Militar Cluj.
Se susţine că, în mod greşit, a fost respinsă cererea reclamanţilor de suspendare a cauzei până când Parlamentul României va pune de acord prevederile constatate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei României, motivându-se că suspendarea este o instituţie reglementată pentru situaţii expres prevăzute de lege, iar cererea formulată de reclamanţi nu se încadra în aceste prevederi legale.
Cererea reclamanţilor era motivată de prevederile art. 242 pct. 1 C. proc. civ., situaţie în care completul de judecată trebuia să solicite opinia intimatului-pârât, parte în proces.
La ultimul termen de judecată, reclamanţii au solicitat şi amânarea cauzei motivată tot prin speranţa legitimă că legiuitorul, într-un termen rezonabil, va proceda la reexaminarea prevederilor Legii nr. 221/2009 constatate de Curtea Constituţionala ca neconstituţionale. Completul Curţii de Apel Cluj a respins în mod nelegal şi această cerere.
Pe fond, se arată că familia reclamanţilor nu a beneficiat nici de drepturile acordate conform Decretului-lege nr. 118/1990 foştilor deţinuţi politici şi nici de cele prevăzute de art. 5 lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, considerentele pentru care dispoziţiile aplicabile litigiului au fost declarate neconstituţionale, nu sunt aplicabile cauzei de faţă.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica formulată de reclamanţi vizând aplicarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ., în forma modificată prin Legea 202/2010, şi calificarea căii de atac promovate de pârât în raport de aceste norme, Înalta Curte reţine următoarele:
Într-adevăr, prin art. XIII din Legea 202/2010, alin. (2) al art. 5 din Legea 221/2009 a fost modificat, prevăzându-se că „Hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel (...)."
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXVI din aceeaşi lege, prevederile modificate ale alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv până la data de 25 noiembrie 2010.
Cum în prezentul litigiu se pronunţase o astfel de hotărâre - Sentinţa nr. 2221/2010 a fost pronunţată de Tribunalul Sălaj la data de 16 aprilie 2010 - rezultă că dispoziţiile modificatoare sub aspectul căilor de atac nu erau aplicabile, sentinţa primei instanţe rămânând supusă apelului, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel.
Sub aspectul criticilor formulate de reclamanţi vizând greşita solicitare de către instanţă a dosarul deţinutului politic S.D.A. de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii - Bucureşti şi a opiniei Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Filiala Sălaj, şi respingerea cererii de amânare a cauzei motivată de împrejurarea că legiuitorul, într-un termen rezonabil, va proceda la reexaminarea prevederilor Legii nr. 221/2009 constatate neconstituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Or, criticile anterior menţionate nu cuprind precizări de natură juridică a eventualelor greşeli pe care le conţine hotărârea recurată şi argumente care să susţină interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale.
Faţă de împrejurarea că, potrivit legii, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte nu se consideră legal învestită cu exercitarea controlului judiciar de legalitate din perspectiva susţinerilor menţionate.
În ceea ce priveşte legalitatea măsurii dispuse de instanţă, de respingere a cererii de suspendare a litigiului, Înalta Curte constată, de asemenea, că recursul nu este fondat.
Cazurile de suspendare a judecăţii unui litigiu sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 242 - 244 C. proc. civ., iar cererea formulată de reclamanţi nu se încadra în niciuna dintre acestea.
În ceea ce priveşte prevederile art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care, potrivit susţinerilor formulate prin cererea de recurs, ar fi trebuit aplicate de instanţa de apel, Înalta Curte constată că, pe parcursul soluţionării apelului, condiţiile de aplicare a acestui caz de suspendare nu au fost îndeplinite.
Suspendarea judecăţii potrivit art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se dispune la cererea expresă şi neechivocă a ambelor părţi aflate în litigiu. Or, prin cererea de apel, pârâtul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa, iar pe parcursul judecării apelului nu şi-a exprimat acordul pentru o eventuală suspendare a judecăţii.
Prin urmare, instanţa de apel nu putea face aplicarea prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind legală sub acest aspect.
În ceea ce priveşte criticile legate de aplicarea în cauză a Legii 221/2009, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Înalta Curte a reţinut că prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.D. şi S.T. împotriva Deciziei nr. 69/A din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8381/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8377/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
