ICCJ. Decizia nr. 8384/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8384/2011
Dosar nr.1540/99/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul M.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând daunele morale pentru prejudiciul încercat de reclamant şi familia sa ca urmare a arestării reclamantului în perioada 1959 - 1964 şi a persecuţiilor la care au fost supuşi ulterior acestei perioade.
Prin Sentinţa civilă nr. 1411 din 21 iunie 2010, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în RON a sumei de 400.000 euro cu titlu de daune morale şi suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa nr. 407 din 16 iulie 1959 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi în Dosarul nr. 465/1959, reclamantul M.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani muncă silnică şi la 10 ani degradare civică, cu pierderea drepturilor civile pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen.
Prin Decizia nr. 19 din 22 februarie 1963 pronunţată de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar în Dosarul nr. 20/1963, s-a admis recursul în supraveghere declarat de Procurorul General al R.P.R. împotriva Sentinţei nr. 407 din 16 iulie 1959 a Tribunalului Militar Iaşi şi a Deciziei nr. 2341 din 05 septembrie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a militare, s-au casat ambele hotărâri în părţile vizând pedepsele privative de libertate şi cele privative de drepturi aplicate inculpatului M.G. şi, constatând-se existenţa circumstanţelor atenuante, a fost redusă pedeapsa de la 15 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civilă, la 5 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie corecţională, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârilor casate parţial.
Instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit cărora „constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în art. 209 C. pen. din 1936 cu modificările şi completările ulterioare".
Incontestabil că privarea de libertate a reclamantului în perioada 15 mai 1948 - septembrie 1949 a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestuia, lezând demnitatea, onoarea şi libertatea individuală, a produs suferinţe pe plan moral şi social pentru el şi familia lui, însăşi Legea nr. 221/2009 prin domeniul său de aplicare recunoscând posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Este de netăgăduit că orice arestare şi inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferinţe pe toate planurile vieţii sociale, că astfel de măsuri lezează drepturi nepatrimoniale ocrotite de lege (Constituţia, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral acestora, justificându-se acordarea unor despăgubiri chiar dacă nu există un sistem care să repare pe deplin suferinţele morale constând în dureri fizice şi psihice, deoarece plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii.
De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât de a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Prin urmare, la stabilirea cuantumului daunelor morale urmează a se avea în vedere perioada arestării - 5 ani - vârsta reclamantului - 18 ani, fiind încă elev - afectarea reputaţiei condamnatului şi a familiei sale în comunitatea din care făceau parte şi stigmatul de condamnat politic, atingerea adusă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, posibilitatea de a-şi continua studiile şi de a obţine venituri corespunzătoare pentru el şi familia lui.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că reclamantul a mai beneficiat de măsuri reparatorii în baza Decretului-lege nr. 118/1990.
Împotriva sentinţei Tribunalului Iaşi au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P.J. Iaşi.
Prin Decizia civilă nr. 10/2008, Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile declarate şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant.
Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt neconstituţionale.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie „Dispoziţiile din legile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale".
Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Ca atare, la data pronunţării instanţei de apel - 21 ianuarie 2011 - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai producea efectele juridice pe baza cărora s-a născut dreptul reclamantului din prezentul litigiu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul M.G.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".
Având în vedere faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial ulterior pronunţării Sentinţei nr. 1411 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Iaşi, curtea de apel avea obligaţia de a verifica aplicarea legii de către instanţa de fond, urmând a constata că tribunalul a aplicat în mod corect legea în soluţionarea cauzei.
Se mai arată că în mod temeinic prima instanţa a reţinut că în speţă sunt incidente şi prevederile art. 998 - 999 C. civ.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".
Cum la data soluţionării cauzei de către instanţa de apel - 21 ianuarie 2011 - deciziile menţionate ale Curţii Constituţionale fuseseră publicate în Monitorul Oficial al României, în temeiul textului constituţional enunţat anterior, aplicarea lor era obligatorie. Prin urmare, curtea de apel nu putea ignora efectele deciziilor instanţei de control constituţional în dezlegarea litigiului de faţă, chiar dacă deciziile Curţii Constituţionale au fost publicate ulterior pronunţării hotărârii primei instanţe.
În plus, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Înalta Curte a reţinut că intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Nu este întemeiată nici critica prin care recurentul susţine aplicarea în prezentul litigiu a prevederilor art. 998 C. civ.
Cauza juridică a cererii de chemare în judecată a constituit-o dreptul reclamantului de a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin condamnarea cu caracter politic la care a fost supus, drept recunoscut prin dispoziţiile Legii nr. 221/2009. Acest act normativ are, în raport cu prevederile Codului civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, caracterul unei norme speciale, ce urmează a fi aplicată atunci când intră în concurs cu norma generală.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva Deciziei nr. 10 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8385/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8381/2011. Civil → |
|---|
