ICCJ. Decizia nr. 8381/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8381/2011
Dosar nr.39984/3/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 09 octombrie 2009, reclamanta C.P.E. (fosta V.) a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009, să constatare caracterul politic al măsurilor luate prin strămutarea familiei reclamantei din localitatea Sandra, judeţul Timiş şi stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 1951 - 1955 în Bărăgan, şi să oblige Ministerului Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând prejudicial moral suferit ca urmare a persecuţiei suferite.
Prin Sentinţa civilă nr. 311/F din 5 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis în parte cererea, a constatat caracterul politic al măsurii strămutării şi stabilirii domiciliului obligatoriu. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5000 euro în echivalent RON la data plăţii la cursul B.N.R.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul Statul Român, iar prin Decizia nr. 134 A din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă şi a admis apelul formulat de pârât, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. 11 din OUG nr. 62/2010, iar prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.
Aşadar, deşi la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 erau în vigoare, la data soluţionării apelurilor dreptul subiectiv civil dedus judecăţii nu mai există, iar cererea de chemare în judecată este neîntemeiată întrucât temeiul juridic al acţiunii nu mai este în vigoare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta C.P.E. (fostă V.).
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se formulează următoarele critici de nelegalitate:
Acţiunea reclamantei se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, iar prejudiciul moral, suferinţele la care a fost supusă împreună cu întreaga familie au fost dovedite prin probatoriile administrate în cauză.
Recurenta susţine că prin Decizia recurată nu s-a avut în vedere principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi dreptul fundamental privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consfinţit în prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi expune situaţia de fapt prin care este dovedit prejudiciului moral încercat.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Înalta Curte a reţinut că prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Faţă de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 3307 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleaşi argumente, reclamanta invocă principiul neretroactivităţii legii.
Aplicarea dispoziţiilor art. 329 - 3307 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalităţii părţilor în faţa justiţiei deoarece prin pronunţarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti tocmai în scopul obţinerii unui tratament juridic egal al părţilor.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.P.E. (fostă V.) împotriva Deciziei nr. 134 A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8384/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8380/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
