ICCJ. Decizia nr. 8377/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8377/2011
Dosar nr.1857/105/2007*
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 30 martie 2007, reclamanţii B.V. şi B.F. (fostă P.) au chemat în judecată Comuna Măneciu - prin Primar şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să obligate pârâta să le retrocedeze suprafaţa de 4070 mp expropriată în baza Decretului nr. 247 din 13 august 1980.
La termenul de judecată din data de 20 aprilie 2007, instanţa a admis cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a Administraţiei Naţionale Apele Române - Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa.
Având în vedere că reclamantul B.V. a decedat pe parcursul procesului, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamanţi, a moştenitorilor acestuia, B.L., B.A., B.C. şi B.C.A.
Prin Sentinţa civilă nr. 1463 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată, reţinând că, potrivit actelor existente la dosar, autorii părţilor au deţinut în proprietate suprafaţa totală de cca. 4070 mp, teren care a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică în scopul realizării obiectivului de investiţii „Acumulare Măneciu", conform Decretului 247/1980 şi pentru care proprietarii au primit despăgubiri.
S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză tehnică topo completare, întocmit de expert B.T., terenul în litigiu are suprafaţa de 4064 mp, din care 1451 mp sunt afectaţi de detalii de sistematizare privind lacul de acumulare, restul de 2613 mp nefiind afectat de asemenea detalii.
Având în vedere condiţiile în care terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică şi faptul că cererea de restituire a fost formulată după apariţia Legii nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că devin aplicabile în cauză dispoziţiile acestei legi care reprezintă reglementarea cu caracter special şi oferă cadrul juridic pentru restituirea în natură şi prin măsuri reparatorii prin echivalent. În atare context, s-a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în cazul acţiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu-şi mai găsesc aplicarea, dispoziţiile Legii nr. 33/1994 având un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, care constituie o lege specială, reparatorie, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Pe cale de consecinţă, atât timp cât reclamanţii nu au făcut dovada că se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la Legea nr. 10/2001 sau că din motive independente de voinţa lor nu au putut utiliza procedura acestei legi în termenele legale, ei nu mai pot pretinde restituirea în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât nu au făcut în niciun mod dovada că exproprierea nu şi-a produs efectul pentru care a fost dispusă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B.L., B.A., B.C. şi B.C.A. (toţi în calitate de moştenitori ai defunctului B.V.), fără a motiva calea de atac exercitată, iar Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 31 din 5 februarie 2008 a admis excepţia de tardivitate invocată de intimata Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa la data de 05 februarie 2008 şi a respins apelul ca tardiv introdus.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs B.L., B.A., B.C. şi B.C.A. în calitate de moştenitori ai defuncţilor B.V. şi B.F., recurs care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 5582 din 7 octombrie 2008. Pe cale de consecinţă, a fost casată Decizia civilă nr. 31 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a trimis cauza pentru judecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Ploieşti, iar în apel s-a luat act că reclamanta B.F. a decedat, constatându-se că în cauză au calitatea de reclamanţi B.C.A., B.L., B.A. şi B.C.
Prin Decizia civilă nr. 165 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul formulat de B.C.A. şi ca tardiv apelul declarat de B.L., B.A. şi B.C.
Împotriva Deciziei civile nr. 165 din 27 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, reclamanţii B.L., B.A., B.C.A. şi B.C. au formulat recurs, iar prin Decizia civilă nr. 4336 din 09 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând că în primul ciclu procesual instanţa supremă a statuat că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât nu se mai justifica, în aceste circumstanţe, soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate a apelului reclamanţilor B.L., B.A. şi B.C.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, iar prin Decizia nr. 9 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii B.L., B.A., B.C. şi B.C.A.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin calea de atac promovată, apelanţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că instanţa de fond nu a manifestat rol activ în soluţionarea cauzei, precizând că, atâta vreme cât terenul nu a fost folosit, le poate fi restituit, ţinând cont de dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 11 şi art. 20 din Constituţie.
Promovarea prezentului demers judiciar de către autorii reclamanţilor s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 35 şi art. 38 din Legea nr. 33/1994 şi a avut ca obiect obligarea pârâţilor să le retrocedeze terenul de 4070 mp expropriat în baza Decretului nr. 247 din 3 august 1980 pe considerentul că acesta nu a fost utilizat potrivit scopului propus.
Prin Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că ele nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Art. 329 alin. (3) C. proc. civ. statuează că soluţia pronunţată într-un recurs în interesul legii asupra problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe, acestea din urmând trebuind să analizeze incidenţa deciziei în cauzele care au acelaşi obiect cu cel care a format obiectul recursului în interesul legii.
În prezenta cauză dispoziţiile deciziei în interesul legii îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea, deoarece prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada că autorilor apelanţilor le-a fost expropriată în anul 1980, în baza Decretului nr. 247/1980, suprafaţa de 4070 mp în vederea realizării obiectivului „Acumularea Măneciu".
Din această suprafaţă preluată de stat, 1451 mp teren sunt afectaţi de detalii de sistematizare, iar diferenţa de 2613 mp nu este afectată de aceste detalii.
Legea nr. 10/2001 constituie o reglementare cu caracter special care oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură şi prin măsuri reparatorii prin echivalent tuturor acelora care au avut în proprietate imobile pe care statul le-a preluat în modalitatea menţionată în lege, dispoziţiile art. 11 şi urm. din acest act normativ asigurând realizarea practică a întregii proceduri de restituire şi a măsurilor reparatorii în echivalent.
Prin urmare, s-a stabilit de instanţa supremă că această lege constituie cadrul juridic cu caracter special pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a acestei legi, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 fiind considerate rămase fără aplicare în cazul acţiunii având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca şi în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă de către stat.
Câtă vreme apelanţii nu au făcut dovada că ar fi persoane exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001 sau că din motive independente de voinţa lor nu au putut, în termen legal, să utilizeze această cale, nu se mai pot prevala de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 sau ale art. 480 C. civ., iar în atare context soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Având în vedere împrejurarea că Tribunalul Prahova a procedat la administrarea probatoriilor, pe care le-a apreciat ca fiind pertinente, utile şi concludente în soluţionarea cauzei, şi făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, a procedat la soluţionarea acestuia, nu pot fi primire criticile apelanţilor în sensul că instanţa nu ar fi manifestat rol activ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii B.L., B.A., B.C. şi B.C.A.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia recurată au fost încălcate prevederile art. 21 pct. 3 din Constituţie, întrucât au existat litigii în care, anterior soluţionării recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. LIII (53) din 04 iunie 2007, au fost admise acţiunile în revendicare promovate în baza dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Se invocă totodată Protocolul nr. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi se arată că acesta prevede că orice măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Sub aspectul verificării legalităţii hotărârii din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 329 C. proc. civ. atunci când a stabilit că raportul juridic dedus judecăţii trebuie soluţionat prin aplicarea Deciziei în interesul legii nr. LIII (53)/2007.
Potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., aplicarea dezlegărilor date problemelor de drept printr-o decizie prin care se soluţionează un recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe. Prin urmare, interpretarea dată prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, aşa cum a fost stabilită prin Decizia în interesul legii nr. 53/2007, era obligatorie în soluţionarea prezentului litigiu.
Pe de altă pare, Înalta Curte apreciază că în raport de obiectul cererii care a învestit instanţele în prezenta cauză, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 329 alin. (3) teza 2 C. proc. civ. raportat la Decizia LIII (53) pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 769/13.11.2007.
Prin această decizie, s-a statuat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Înalta Curte a decis, în soluţionarea recursului în interesul legii cu care a fost sesizată, că astfel de acţiuni sunt supuse reglementărilor cu caracter special şi de imediată aplicare cuprinse în Legea nr. 10/2001, lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere.
Date fiind prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., în cauză fiind vorba despre o cerere care are ca obiect un imobil expropriat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi care a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea dezlegărilor date prin Decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, este obligatorie.
Este adevărat că, în cuprinsul considerentelor deciziei în interesul legii se arată că „numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut în termenele legale, să utilizeze această procedură au deschisă calea acţiunii în revendicarea/retrocedarea bunului litigios", însă, aşa cum a concluzionat şi instanţa de apel, o astfel de ipoteză nu se regăseşte în cauză.
Susţinerile vizând nelegalitatea hotărârii recurate prin raportare la prevederile art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin care recurenţii susţin încălcarea justului echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, şi care trebuie să existe oricând se dispune o măsură privativă de proprietate, sunt de asemenea nefondate.
În jurisprudenţa sa, în aplicarea criteriului proporţionalităţii, instanţa europeană a statuat că verificarea existenţei unui asemenea echilibru impune o analiză globală a diferitelor interese în cauză, inclusiv a comportamentului părţilor în litigiu, şi a decis că neutilizarea de către partea interesată a remediilor pe care legea naţională i le pune la dispoziţie duce la concluzia că norma europeană nu este încălcată.
Or, în cauză, pentru considerentele anterior expuse, reclamanţii aveau deschisă calea unei proceduri prevăzute de o lege specială de reparaţie, pe care însă nu au înţeles să o utilizeze.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.L., B.A., B.C. şi B.C.A. împotriva Deciziei nr. 9 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8380/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8373/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
