ICCJ. Decizia nr. 8368/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8368/2011
Dosar nr.3387/118/2007
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamanţii G.D., P.A. şi L.E. au solicitat obligarea pârâţilor Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa la restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanţa, b-dul M., compus din teren în suprafaţă de 369,64 mp şi construcţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut autorilor lor, iar în anul 1952 acesta a fost trecut abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951.
Prin Notificarea nr. 2245/2001, formulată de către toţi moştenitorii, reclamanţii au solicitat restituirea imobilului, însă nu a fost emisă nicio decizie care să cuprindă răspunsul la acest demers. La data de 26 iulie 2001, reclamanţii au primit o adresă de la R.A.E.D.P.P., prin care au fost informaţi că parterul imobilului este ocupat cu contract de închiriere de Partidul Democrat.
La termenul de judecată din 7 septembrie 2007 a fost formulată o cerere de intervenţie în interes propriu de către C.T. şi C.T.A., pe care instanţa a admis-o în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2007.
Ulterior, prin Încheierea din 30 noiembrie 2007, instanţa a admis în principiu şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către B.N., P.P., G.T., G.A.P. şi P.C.V.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 86 din 27 ianuarie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.D., P.A. şi L.E., a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.N., P.P., G.T., G.A.P. şi P.C.V., s-a constatat că reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilului litigios, în sensul art. 3 din Lega nr. 10/2001, au fost obligaţi pârâţii la restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanţa, b-dul M., compus din teren în suprafaţă de 225 mp şi construcţie - parter cu suprafaţa de 54,45 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică şi planurile de situaţie anexe, întocmite de expert S.O. Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.T. şi C.T.A. şi s-a constatat că aceştia sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Constanţa, b-dul M., compus din teren în suprafaţă de 140 mp şi construcţie - etajul 1, cu suprafaţa de 73,94 mp.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu B.N., P.P., G.T., G.A.P. şi P.C.V. au notificat, prin B.E.J. D.V., Primăria Municipiului Constanţa, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, b-dul M., compus din teren în suprafaţă de 225 mp şi construcţie - parter, conform Legii nr. 10/2001.
Întrucât potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare nu a emis dispoziţie sau decizie motivată cu privire la notificarea formulată, reclamanţii s-au adresat Tribunalului Constanţa pentru soluţionarea cererii de faţă.
În timpul procesului au formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi ceilalţi moştenitori ai autorilor reclamanţilor, solicitând restituirea aceluiaşi imobil.
Potrivit art. 3 raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a constatat că atât reclamanţii, cât şi intervenienţii în interes propriu care au formulat cerere de restituire a aceluiaşi imobil au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu, preluat în mod abuziv şi care a fost în proprietatea defunctului B.N., autorul reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu, conform Decretului nr. 224/1951.
Imobilul compus din construcţie - parter în suprafaţă de 54,45 mp şi 225 mp teren, situat în Constanţa, b-dul M., fiind liber, instanţa a dispus, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură către intervenienţii în interes propriu şi reclamanţi.
A fost admisă şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.T. şi C.T.A., cu motivarea că sunt proprietarii imobilului situat la aceeaşi adresă, compus din teren în suprafaţă de 140 mp şi construcţie - etajul 1, cu suprafaţa de 73,94 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 şi a Sentinţei civile nr. 5416/2007 a Judecătoriei Constanţa.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii.
1. Au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere faptul că notificarea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a fost formulată de toţi moştenitorii autorilor B.N. şi C., iar acţiunea a fost formulată, în calitate de reclamanţi, doar de o parte din aceştia.
2. Totodată, apelanţii-pârâţi au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie a numiţilor B.N., P.P., G.T., G.A.P. şi P.C.V., cu motivarea că cererea de intervenţie în interes propriu într-o acţiune în revendicare este inadmisibilă.
3. De asemenea, au susţinut că şi cererea de intervenţie în interes propriu a intervenienţilor C.T. şi C.T.A. este inadmisibilă, din motivarea acesteia nerezultând ce drept este invocat şi care este interesul în promovarea acesteia, din moment ce sunt proprietarii imobilului compus din teren în suprafaţă de 140 mp şi etajul construcţiei, dovada proprietăţii fiind făcută cu contractul de vânzare-cumpărare şi hotărâre judecătorească.
Pe fondul cauzei, pârâţii au susţinut că nu s-a făcut dovada preluării abuzive.
Prin Decizia nr. 31 C din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul municipiului Constanţa.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Deşi cererea de chemare în judecată nu a fost formulată de toţi moştenitorii, cei care nu au formulat această cerere, în cursul judecăţii, conform art. 49 şi urm. C. proc. civ., au formulat cerere de intervenţie accesorie în interes alăturat şi propriu, solicitând alături de reclamanţi, restituirea potrivit Legii nr. 10/2001 a parterului imobilului situat în Constanţa, B-dul M., precum şi terenul aferent în suprafaţă de 225 mp, urmare refuzului unităţii deţinătoare de a răspunde prin decizie sau dispoziţie motivată la notificarea formulată.
Prin urmare, intervenienţii B.N., P.P., G.T., G.A.P. şi P.C.V. au solicitat acelaşi lucru ca şi reclamanţii, după ce în prealabil au declanşat procedura necontencioasă, unitatea deţinătoare neîndeplinindu-şi obligaţia legală ce-i revenea potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor.
În această situaţie, cererea principală nu este inadmisibilă astfel cum susţin pârâţii, întrucât intervenienţii nu au promovat acţiunea în calitate de reclamanţi, având în vedere că în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, regula unanimităţii nu este aplicabilă.
Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziţii care derogă de la dreptul comun (neaplicarea regulii unanimităţii) tocmai în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârşite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, din formularea art. 4 alin. (1) din lege se poate reţine că este admisibilă atât în privinţa restituirii în natură, cât şi prin echivalent, cererea formulată separat de mai multe persoane îndreptăţite, cum este cazul în speţă, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote-părţi ideale.
Dat fiind cele invocate mai sus, Curtea a constatat că cererea de intervenţie nu este inadmisibilă, intervenienţii având acelaşi interes ca şi reclamanţii.
De asemenea, s-a considerat că nu este inadmisibilă nici cererea de intervenţie formulată de intervenienţii C.T. şi C.T.A., ei justificând un interes în promovarea acestei cereri, întrucât prin cererea formulată reclamanţii au solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 369,64 mp, în care era inclus şi dreptul de proprietate al intervenienţilor asupra terenului în suprafaţă de 140 mp.
Pe fondul cauzei, pârâţii au susţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 cu privire la caracterul abuziv al preluării, susţinere care a fost înlăturată ca nefondată.
La dosarul cauzei a fost depusă cartea de judecată din 17 aprilie 1952 emisă de Judecătoria Mixtă Constanţa, din care rezultă că la cererea Secţiei Financiare a oraşului Constanţa - circa III, a fost încuviinţată scoaterea în vânzare a imobilului proprietatea lui B.N., din Constanţa, b-dul M., constituit din 3 ochiuri de prăvălie, suprafaţa de 52 mp, situat la parter, suprafaţa locului viran de 360 mp, cu motivarea că nu a achitat impozitele restante şi majorările de impozite.
Existenţa hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat scoaterea la vânzare publică a bunului nu este de natură a duce la concluzia că preluarea a fost cu titlu, deoarece nu s-a făcut dovada datoriilor restante.
În circumstanţele speţei, scoaterea la vânzare publică nu a făcut altceva decât să ofere o aparenţă de legalitate unei preluări ce nu avea temei legal.
De aceea, imobilul a fost preluat abuziv, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, care prevede că fac obiectul legii speciale de reparaţie şi imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Municipiul Constanţa şi Primarul municipiului Constanţa care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici:
1. Prin primul motiv de recurs, recurenţii critică respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie formulată de numiţii C.T. şi C.T.A., întrucât aceştia deţin acte de proprietate pentru o parte din imobilul litigios, ceea ce face ca cererea lor să fie lipsită de interes.
2. Al doilea motiv de recurs vizează soluţionarea pe fond a litigiului, respectiv constatarea caracterului abuziv al preluării.
Instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada datoriilor restante, iar această dovadă nu le incumbă pârâţilor. O hotărâre judecătorească, chiar dacă este pronunţată anterior anului 1989, se bucură de o prezumţie de legalitate. Această prezumţie, coroborată cu lipsa oricărei dovezi din partea reclamanţilor cu privire la măsurile abuzive invocate pentru imposibilitatea achitării taxelor şi impozitelor, confirmă legalitatea trecerii imobilului în patrimoniul statului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de recurs, prin care se susţine că cererea de intervenţie formulată de C.T. şi C.T.A., în mod greşit a fost admisă, este nefondat.
Aceasta deoarece, după cum a reţinut instanţa, iar în recurs nu s-a contestat, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat întregul teren de la imobilul în litigiu, în acesta fiind inclus şi cel deţinut de intervenienţii C.
2. Curtea de apel a stabilit ca situaţie de fapt, ce nu mai poate fi reanalizată în recurs, că din cartea de judecată din 17 aprilie 1952 emisă de Judecătoria Mixtă Constanţa, rezultă că, la cererea Secţiei Financiare a oraşului Constanţa - circa III, a fost încuviinţată scoaterea în vânzare a imobilului proprietatea lui B.N., din Constanţa, b-dul M., constituit din 3 ochiuri de prăvălie, suprafaţa de 52 mp, situat la parter, suprafaţa locului viran de 360 mp, cu motivarea că nu a achitat impozitele restante şi majorările de impozite.
Pentru că la data fixată pentru vânzare nu s-au prezentat cumpărători, prin Decizia civilă nr. 9820 din 14 septembrie 1952 imobilul a fost transmis fostului Sfat al oraşului Constanţa.
Constatarea instanţelor anterioare în sensul că existenţa hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat scoaterea la vânzare publică a bunului nu este de natură a duce la concluzia că preluarea a fost cu titlu, deoarece nu s-a făcut dovada datoriilor restante, este corectă.
Deşi instanţa de apel a făcut referire expresă la art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, considerentele care susţin Decizia se circumscriu şi dispoziţiilor art. 2 lit. i) din aceeaşi lege, care se referă la imobilele preluate fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data respectivă.
În acest context, în care s-a reţinut ca situaţie de fapt că nu s-a făcut dovada datoriilor restante, s-au aplicat în mod corect aceste dispoziţii legale, întrucât nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de legea în temeiul căreia a fost preluat imobilul, atrage nevalabilitatea titlului statului.
Sarcina probei respectării dispoziţiilor Decretului nr. 224/1951, inclusiv a datoriilor restante, revenea pârâţilor, care au invocat preluarea cu titlu a imobilului, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
Cum o astfel de probă nu s-a făcut, criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi primite.
Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul municipiului Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 31 C din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8369/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8363/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
