ICCJ. Decizia nr. 8393/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8393/2011
Dosar nr.1610/33/2009
Şedinţa din 28 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 989 din 14 septembrie 2007, a admis plângerea formulată de P.G. şi pe cale de consecinţă: a anulat Dispoziţia nr. 1185 din 17 noiembrie 2005 emisă de intimatul Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei şi a dispus restituirea în natură a imobilului din CF A, nr. top x transcris în CF B; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 cu sediul în Sighetu Marmaţiei, str. B.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 1185 din 17 noiembrie 2005, pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei s-a pronunţat asupra cererii de restituire în natură a imobilului înscris în CF A Sighetu Marmaţiei nr. top. c/1/a/1/b transcris în CF B Sighetu Marmaţiei nr. top. c/1/a/1/b prin respingerea cererii de restituire în natură propunând acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VIII din Legea nr. 247/2005.
Această soluţie a fost motivată de pârâtă prin atribuirea terenului în folosinţa gratuită a Parohiei Ortodoxe Române prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/1998 în vederea extinderii cimitirului existent.
Din nota de constatare din 21 noiembrie 2005 eliberată de Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei - Birou urbanism din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul S.P., cum şi din planul de situaţii pe suport topografic, acte necontestate de primar sau de intervenienta Parohia Ortodoxă Română Sighetu Marmaţiei rezultă că nr. top. c/1/a/1/b, solicitat de petent, este liber şi se poate restitui în natură.
Planul de situaţii prevede două variante de restituire în natură, variante în care terenul solicitat poate fi restituit în natură.
Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, în mod expres, la Cap. I, pct. 1, lit. a) prevalenţa restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), a art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001.
Numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Cum prevalenţa restituirii în natură este un principiu de soluţionare a notificărilor şi cum s-a dovedit că terenul este liber, cererea formulată a fost admisă şi pe cale de consecinţă a fost respinsă cererea de intervenţie ca fiind neîntemeiată, raportat la probatoriul efectuat în cauză.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 327/2010, a admis în parte apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei şi intervenienta Parohia Ortodoxă nr. 1 Sighetu Marmaţiei şi pe cale de consecinţă: a admis în parte plângerea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei. A admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Parohia Ortodoxă nr. 1 Sighetu Marmaţiei. A anulat Dispoziţia nr. 1185 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, în ce priveşte art. 1 şi 2, şi pe cale de consecinţă: a dispus acordarea în favoarea reclamantului P.G. de măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu terenul în suprafaţă de 6.682 mp ce se identifică în parte cu terenul cu nr. top y în CF nr. D Sighetu Marmaţiei în suprafaţă totală de 10 ha 8315 mp situat în Sighetu Marmaţiei, str. F., pentru terenul în suprafaţă de 2642 mp transcris în CF nr. E, imposibil de restituit în natură.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, imobilul solicitat de reclamant şi identificat în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, având suprafaţa de 6672 mp aferentă parcelei funciare cu nr. top nou y, poate face obiectul compensării cu imobilul revendicat de reclamant, a cărei restituire în natură nu este posibilă potrivit legii. Regimul de proprietate publică a bunului imobil nu reprezintă un impediment absolut pentru atribuire în compensare, legiuitorul precizând în cuprinsul art. 1 pct. 7 din HG nr. 250/2007 că, într-o astfel de ipoteză, bunurile pot fi dezafectate şi trecute în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 urmând ca, odată intrat în circuitul civil, să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Atribuirea în compensare se face cu terenurile înscrise în situaţiile lunare întocmite cu terenurile disponibile.
- Cu privire la trecerea terenului în litigiu din domeniul public în domeniul privat, s-a dovedit că nu este posibilă şi nici necesară în cazul de faţă, fiind disponibile terenuri intravilane în suprafaţă de 358 ha.
- Refuzul reclamantului referitor la vreunul din terenurile propuse nu poate duce la dezafectarea unui teren din domeniul public.
- Identificarea terenului ce urmează a fi acordat în compensare, în mod greşit s-a dispus acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensare cu terenul în suprafaţă de 6682 mp ce se identifică în parte cu terenul nr. top y din CF Sighetu Marmaţiei.
- În ce priveşte posibilitatea de trecere din domeniul public în domeniul privat, al terenului în litigiu, nu este posibilă aşa cum s-a dovedit cu actele depuse la dosar.
Recursul nu este fondat.
Prin Notificarea înregistrată sub nr. 235/2001, reclamantul P.G. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat administrativ în municipiul Sighetu Marmaţiei, în calitate de moştenitor al fostului proprietar tabular K.D.
Imobilul a cărui restituire se pretinde în condiţiile Legii nr. 10/2001 este de natură teren şi apare înscris iniţial în CF F Sighetu Marmaţiei, cu nr. top x/1/a/1/b grădină în intravilan în suprafaţă de 2.646 mp în favoarea proprietarului tabular K.D.
Imobilul în litigiu mai sus menţionat a fost preluat de Statul Român prin expropriere, în temeiul Decretului nr. 712/1966, fiind transcris în 1969 într-o carte funciară nouă, identificată cu numărul G Sighetu Marmaţiei, teren în str. G. în suprafaţă de 2642 mp în favoarea Statului Român.
Prin Dispoziţia nr. 1185/2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren identificat cu nr. top x/1/a/1/b, atribuit în folosinţă fără plată Parohiei Ortodoxe Române din Sighetu Marmaţiei, în scopul extinderii Cimitirului Municipal. Reclamantului P.G. i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Într-o astfel de situaţie, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri, respectiv atribuirea terenului vecin, în litigiu, în suprafaţă de 16010 mp, identificat prin raportul de expertiză judiciară (expert K.T.), iar pentru diferenţă, atribuirea în proprietate a unui imobil în zona F.; în subsidiar, reclamantul a solicitat în proprietate suprafaţa de 6682 mp - zona F., identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M.I.M., Dosar nr. 5727/2005.
Cum, în cauză, imobilul identificat cu nr. top x/1/a/1/b nu este liber în înţelesul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fiind integral ocupat cu construcţii şi amenajări specifice, Cimitirul Municipal Sighetu Marmaţiei, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, în principal, cele constând în compensare cu alte bunuri deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării prin incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (4) raportat la art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
De reţinut este şi faptul că, din nota de constatare din 21 noiembrie 2005 eliberată de Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei - Biroul urbanism şi din planul de situaţii pe suport, acte necontestate de primar, sau de intervenienta Parohia Ortodoxă Sighetu Marmaţiei, rezultă că terenul în litigiu ( nr. top x/1/a/1/b) este liber şi poate să fie restituit în natură.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 pct. 7 din HG nr. 259/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de către persoana îndreptăţită. În acest sens, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri, şi anume: terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente, aflate în circuitul civil, care sunt deţinute de aceasta.
Legiuitorul stabileşte, aşadar, prin măsurile de aplicare unitară a legii speciale reparatorii, care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bunurile oferite în echivalent, ca măsură reparatorie, şi anume: să fie disponibile, să fie în circuitul civil, să fie deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, să fie acceptate de persoana îndreptăţită.
În speţă, se apreciază că imobilul solicitat de reclamant şi identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M.I., având suprafaţa de 6672 mp, aferentă parcelei funciare cu nr. top y, poate face obiectul compensării cu imobilul revendicat de reclamant, a cărui restituire în natură nu este posibilă, deoarece este vorba de un bun imobil deţinut de entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire, acceptat de persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii şi disponibil.
Regimul de proprietate publică al bunul imobil nu reprezintă un impediment absolut pentru atribuirea în compensare, legiuitorul precizând în cuprinsul art. 1 pct. 7 din HG nr. 250/2007 că într-o astfel de ipoteză bunurile pot fi dezafectate şi trecute în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie.
Prin urmare, faţă de cele reţinute, instanţa de apel, în mod judicios a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul anulării Dispoziţiei nr. 1185/2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, în privinţa dispoziţiilor circumscrie art. 1 şi 2, stabilind în favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu terenul în suprafaţă de 6682 mp, care se identifică în parte prin nr. top y din CF nr. D Sighetu Marmaţiei.
În consecinţă, cu majoritate de voturi, se va respinge recursul declarat de Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, împotriva Deciziei civile nr. 327 din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei împotriva Deciziei nr. 327/A din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
Cu opinia separată a doamnei judecător AAA, în sensul că:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei împotriva Deciziei nr. 327/A din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei împotriva Sentinţei nr. 989 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului Maramureş, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că respinge plângerea reclamantului, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Motivarea opiniei separate:
Apreciez că recursul pârâtului trebuia admis în considerarea regimului juridic al imobilului atribuit în compensare.
Astfel, în speţă, este necontestată calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la restituire, potrivit art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, înscris în CF A, nr. top x/1/a/1/b, transcris în CF B, nr. top. c/1/a/1/b.
Ceea ce s-a contestat pe calea plângerii deduse judecăţii este modalitatea de reparaţie acordată de unitatea deţinătoare - acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reclamantul solicitând restituirea în natură a imobilului notificat, iar în subsidiar acordarea de teren în compensare.
Cu privire la restituirea în natură, s-a stabilit, în mod irevocabil, în primul ciclu procesual al cauzei, că măsura nu este posibilă, deoarece terenul notificat, în suprafaţă de 2642 mp, nr. top. c/1/a/1/b, nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia de casare nr. 6909 din 24 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fixat limitele rejudecării la verificarea, de către instanţa de apel, a posibilităţii de atribuire în compensare a terenului solicitat de reclamant, înscris în CF nr. G Sighetu Marmaţiei, nr. top. z, scop în care a impus instanţei de trimitere sarcina de a individualiza acest teren şi de a stabili care este regimul său juridic actual, precum şi împrejurările pentru care acesta nu a fost înscris în tabelul întocmit de pârât conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; în cazul în care imobilul solicitat în compensare aparţine domeniului public, s-a impus instanţei de trimitere obligaţia de a verifica dacă a fost trecut în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrative care îl deţine, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998.
Prin Decizia recurată, pronunţată în rejudecarea după casare, s-a individualizat terenul solicitat în compensare sub nr. top. nou z//4/1 din CF nr. G Sighetu Marmaţiei şi s-a stabilit regimul lui juridic actual, ca fiind acela de bun proprietate publică a municipiului Sighetu Marmaţiei.
Instanţa de trimitere a dispus atribuirea în compensare a acestui teren, considerând că este unul disponibil, întrucât nu este inclus în suprafaţa pentru care s-a decis, prin Hotărâre de Consiliu Local, construcţia de blocuri de locuinţe. În acest sens, s-a apreciat că regimul de proprietate publică a bunului nu reprezintă un impediment absolut pentru atribuirea în compensare, trecerea bunului din domeniul public în domeniul privat urmând a se face ulterior, în baza hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus atribuirea în compensare.
Măsura atribuirii în compensare a unui bun cu regim de proprietate publică este, însă, una nelegală raportat la dispoziţiile legale incidente în materie - art. 1 alin. (2) şi 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Art. 1 alin. (2) dispune că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu ale bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Tot astfel, art. 26 alin. (1) dispune că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Relativ la obiectul compensării cu alte bunuri, ca formă de reparaţie în echivalent, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, prevăd la pct. 1.7 următoarele: „Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. În acest sens, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deţinute de aceasta. În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire."
Din economia acestui din urmă text rezultă că pot fi atribuite în compensare numai bunurile disponibile aflate în circuitul civil, adică cele deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării în regim de proprietate privată, nu şi în regim de proprietate publică. Acestea din urmă pot face obiectul compensării numai dacă, în prealabil, au fost dezafectate şi trecute în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998.
Aşadar, condiţia ca bunul să fie în circuitul civil este una obligatorie şi prealabilă atribuirii în compensare, iar nu ulterioară acestei măsuri, cum greşit a apreciat instanţa de apel.
Modalitatea de redactare a normei cuprinse la pct. 1.7 din Normele metodologice indică, în mod neîndoielnic, faptul că operaţiunea de dezafectare şi trecere în proprietatea privată a bunurilor cu regim de proprietate publică este obligatorie şi prealabilă atribuirii în compensare. Astfel, după ce se prevede posibilitatea unei asemenea operaţiuni, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, în scopul intrării în circuitul civil a bunului, se stipulează că acesta poate fi atribuit în compensare: „urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare".
Această soluţie legislativă, care exceptează practic de la măsura compensării bunurile proprietate publică, impunând condiţia prealabilă a dezafectării şi trecerii lor în proprietatea privată pentru a putea fi atribuite în compensare, se întemeiază pe caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, consacrat de art. 136 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Or, instanţa de apel a nesocotit această soluţie legislativă, atribuind reclamantului în compensare un imobil cu regim de proprietate publică, astfel că hotărârea recurată este susceptibilă de modificare în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform celor reţinute de instanţa de apel, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire, respectiv Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei, a oferit reclamantului în echivalent, în cadrul prezentului proces, terenurile cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare, întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, însă acestea nu au fost acceptate de persoana îndreptăţită, care a solicitat expres un bun cu regim de proprietate publică, ce nu poate face obiectul măsurii compensării, potrivit celor anterior arătate.
În atare condiţii, deşi în patrimoniul entităţii notificare există în prezent bunuri disponibile, faţă de refuzul expres al reclamantului de a-i fi atribuit în compensare unul din aceste bunuri, singura măsură reparatorie ce-i putea fi acordată era cea cuprinsă în dispoziţia atacată, şi anume despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 1072001, astfel că plângerea formulată de reclamant, prin care s-a contestat această modalitate de reparaţie, este neîntemeiată.
Pentru aceste motive, apreciez că recursul pârâtului se impunea a fi admis în baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa modificării, în parte, a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pârâtului şi schimbării în tot a sentinţei de fond, în sensul respingerii plângerii reclamantului, ca neîntemeiată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8387/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 8385/2011. Civil → |
|---|
