ICCJ. Decizia nr. 8442/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8442/2011
Dosar nr.2551/112/2009
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 162/F din 24 februarie 2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud şi, în consecinţă, s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a comasării terenurilor, prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Decretul nr. 151/1950, condamnare dispusă prin Sentinţa penală nr. 544 din 25 septembrie 1970 a Judecătoriei Năsăud.
I-au fost acordate reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de 15.000 euro, în echivalentul în RON la data plăţii.
Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantului.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 544 din 25 septembrie 1970 a Judecătoriei Năsăud, reclamantul S.G. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a comasării terenurilor, prevăzute şi pedepsite de art. 13 din Decretul nr. 151/1950, infracţiune constând în faptul că reclamantul s-a opus vehement cooperativizării terenului ce constituia grădina casei sale, motiv pentru care a fost cercetat, urmărit şi judecat conform procedurii de urgenţă prevăzute pentru infracţiunile flagrante.
Instanţa de fond, în baza art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborat cu art. 2 lit. d) din OUG nr. 214/1999, a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, tribunalul a considerat că reclamantului îi pot fi acordate numai daune morale pentru prejudiciul suferit prin condamnare, nu şi daune materiale întrucât terenul nu i-a fost confiscat, ci doar comasat la C.A.P., astfel că i-a fost restituit în temeiul Legii fondului funciar.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul S.G., cât şi pârâtul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud.
Prin Decizia nr. 5/A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a fost admis în parte apelul declarat de pârât şi schimbată în parte sentinţa primei instanţe, în sensul înlăturării dispoziţiei vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro în favoarea reclamantului. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins apelul declarat de reclamantul S.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1), lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009, iar prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I şi II din OUG nr. 62/2010.
S-a mai reţinut că Decretul nr. 151/1990 nu este enumerat în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, dar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, condamnarea la un an închisoare suferită de reclamant în baza art. 13 din decret, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a comasării terenurilor, a avut caracter politic, deoarece prin atitudinea lui, reclamantul a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Reclamantul a făcut dovada că deţinea terenul ce a refuzat să-i fie comasat abuziv la C.A.P. cu titlu de donaţie de la tatăl său şi era înscris cu el în registrul agricol şi plătea impozit.
A mai reţinut instanţa de apel că, în speţă, fiind vorba de o situaţie juridică legală facta pendentia, înseamnă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, reclamantul nu avea un "bun " în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La data publicării în M. Of. al României Partea I-a a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, reclamantul nu deţinea o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie în înţelesul art. 374 alin. (1), art. 376 alin. (1) şi art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Din adeverinţa din 14 mai 2010, eliberată de Primăria comunei Braniştea rezultă că prin Hotărârea nr. 43 din 21 martie 2001 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991 reclamantul a fost înscris în Anexa nr. 39, poziţia nr. 1 a localităţii Măluţ, pentru acordarea de despăgubiri cu privire la terenul în suprafaţă de 0,14 ha ce i-a fost comasat la C.A.P. în anul 1960.
Prin urmare, instanţa a reţinut că în privinţa terenului ce i-a fost comasat, iar nu confiscat, reclamantul a primit o reparaţie conform legii, iar dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale.
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate cu soluţionarea Dosarului nr. 1485/1970 al Judecătoriei Năsăud, solicitate de reclamant, acesta nu a făcut dovada că le-a suportat, iar ele nu se încadrează oricum în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, declarate neconstituţionale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.G. şi pârâta D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud, în numele Statului Român, prin M.F.P.
În motivarea recursului său, declarat în termen legal, reclamantul arată, într-un prim motiv de recurs, că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă acţiunilor înregistrate, respectiv hotărârilor deja pronunţate la data emiterii ei, fiind aplicabil principiul neretroactivităţii legii civile noi.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a fost dovedită confiscarea terenului pe care reclamantul a refuzat să îl predea la C.A.P. şi că ar fi primit o reparaţie conform legii, respectiv a fost înscris Anexa nr. 39, poziţia nr. 1 a localităţii Măluţ, pentru acordarea de despăgubiri cu privire la terenul în suprafaţă de 0,14 ha ce i-a fost comasat la C.A.P. în anul 1960.
Recurentul-reclamant a mai depus o completare a motivelor de recurs la data de 09 noiembrie 2011, prin care solicită admiterea recursului cu privire la drepturile cuvenite pentru suprafaţa de 0,14 ha ce i-a fost confiscată, iar nu comasată, cum greşit a considerat Curtea de Apel Cluj, motive de recurs ce au fost depuse însă peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.
Pârâta D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud, în numele Statului Român, prin M.F.P. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării dispoziţiei privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant.
Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de apel a menţinut dispoziţia privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant în lipsa unor elemente probatorii clare care să ducă la o corectă apreciere a situaţiei de fapt şi la o corectă analiză asupra admisibilităţii acţiunii.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate şi a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate în considerarea argumentelor ce succed:
Motivul de recurs invocat de reclamantul S.G. vizând faptul că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă acţiunilor înregistrate, respectiv hotărârilor deja pronunţate la data emiterii ei, fiind aplicabil principiul neretroactivităţii legii civile noi, este nefondat.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, "privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale" dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional - prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale - şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, Decizia din apel a fost pronunţată la 19 ianuarie 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii textului cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultra-activează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui "bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7.XI.2011. Partea I - a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta "nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează".
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a fost dovedită confiscarea terenului pe care reclamantul a refuzat să îl predea la C.A.P. şi că ar fi primit o reparaţie conform legii, şi acesta apare ca nefondat.
Prin Sentinţa penală nr. 544 din 25 septembrie 1970 a Judecătoriei Năsăud s-a dispus condamnarea la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a comasării terenurilor, prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Decretul nr. 151/1950.
Instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod corect că din probatoriul administrat în cauză a reieşit că a fost vorba de o comasare a terenului şi nu de o confiscare a acestuia, iar din adeverinţa din 14 mai 2010, eliberată de Primăria comunei Braniştea rezultă că prin Hotărârea nr. 43 din 21 martie 2001 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991 reclamantul a fost înscris în Anexa nr. 39, poziţia nr. 1 a localităţii Măluţ, pentru acordarea de despăgubiri cu privire la terenul în suprafaţă de 0,14 ha ce i-a fost comasat la C.A.P. în anul 1960.
Nefondat este şi motivul de recurs invocat de pârâtă ce vizează greşita menţinere a dispoziţiei privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant.
Din dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (1) se reţine că instanţa de judecată constată caracterul politic al condamnării numai în cazul persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2), adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
În mod corect instanţa de fond a constatat că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, fapta pentru care reclamantul a fost condamnat nu constituie de drept condamnare cu caracter politic, însă din situaţia de fapt reţinută în urma probatoriilor administrare în cauză reiese că aceasta a avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat după 6 martie 1945.
Prin urmare, în mod legal instanţa de apel a menţinut dispoziţia privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant pentru aceleaşi argumente ca şi cele reţinute de prima instanţă.
Pentru considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.G. şi pârâta D.G.F.P. a judeţului Bistriţa, în numele Statului Român, prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 5/A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.G. şi pârâta D.G.F.P. a judeţului Bistriţa, în numele Statului Român, prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 5/A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8445/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8441/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
