ICCJ. Decizia nr. 8437/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8437/2011
Dosar nr.9859/3/2009
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 79/A din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii M.P. şi M.C. împotriva deciziei civile nr. 530 din 08 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii M.P. şi M.C. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la retrocedarea în natură a terenului situat în Bucureşti, sector 6, str. V.C., în suprafaţă de 290 mp, iar în cazul în care nu este posibil acest lucru să fie obligat la acordarea de despăgubiri băneşti pentru acest teren, emiţând dispoziţie de retrocedare în natură sau acordare de despăgubiri băneşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 530 din 08 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi, reţinându-se următoarele argumente.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24 ianuarie 1975, reclamanţii M.C. şi M.P. au dobândit de la Z.E. dreptul de proprietate asupra construcţiei situate pe terenul din Bucureşti, str. V.C., cu menţiunea expresă că "terenul pe care se află această construcţie trece în proprietatea statului în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974". De asemenea, cumpărătorii se angajau să îndeplinească toate formalităţile necesare pentru primirea în folosinţă a terenului aferent construcţiei.
Ulterior, în baza Decretului nr. 90/1987, construcţia şi terenul aferent au fost expropriate, iar cei doi proprietari, reclamanţii din prezenta cauză au primit despăgubiri pentru construcţia în suprafaţă utilă de 44,23 mp în cuantum de 7731 RON fiecare, fără ca pentru teren să primească despăgubiri, astfel cum rezultă din adresa SC O. SA nr. z/2001.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanţii au depus notificarea nr. y/2001 privind imobilul teren în suprafaţă de 290 mp din str. V.C.
În ceea ce priveşte terenurile trecute în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, opţiunea legiuitorului român a fost aceea exprimată în cuprinsul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, în condiţiile şi situaţiile reglementate de acel text şi cu excluderea terenului din obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum se dispune în art. 8 alin. (1) teza a II-a.
Cu privire la apelul formulat de reclamanţi, instanţa a reţinut următoarele:
În mod corect a reţinut prima instanţă că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24 ianuarie 1975, reclamanţii M.C. şi M.P. au dobândit de la Z.E. dreptul de proprietate asupra construcţiei situate pe terenul din Bucureşti, str. V.C., iar terenul a trecut în proprietatea statului, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, astfel cum se face menţiune expresă în cuprinsul actului.
Ulterior, în baza Decretului nr. 90/1987, imobilul de la adresa a fost expropriat, iar cei doi proprietari, reclamanţii din prezenta cauză, au primit despăgubiri pentru construcţia în suprafaţă utilă de 44,23 mp în cuantum de 7731 RON fiecare, fără ca pentru teren să primească despăgubiri, astfel cum rezultă din adresa SC O. SA nr. z/2001, în această adresă făcându-se menţiune că au fost expropriate "imobilul şi terenul".
Reclamanţii nu sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru terenul în discuţie, în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu au fost proprietarii acestui teren la data preluării abuzive de către stat.
În condiţiile Legii nr. 10/2001 pot beneficia de măsuri reparatorii foştii proprietari ai imobilelor preluate de stat sau succesorii în drepturi ai acestora, astfel cum rezultă din art. 3 şi 4 din lege, calitatea de proprietar trebuind să existe la momentul preluării de către stat. Această calitate de proprietar este condiţia esenţială pentru a beneficia de măsuri reparatorii.
În cauză, indiferent care ar fi considerat momentul şi modul de preluare a terenului de către stat, anume fie ca efect al Legii nr. 58/1974 la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie 1975, fie la data exproprierii ca efect al Decretului nr. 90/1987, reclamanţii nu au fost proprietarii acestui teren la niciunul din aceste momente.
Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie 1975 reclamanţii nu au dobândit prin acest contract dreptul de proprietate asupra terenului, vânzarea având ca obiect exclusiv construcţia, în vreme ce terenul a fost preluat de către stat concomitent vânzării din patrimoniul vânzătorului.
Conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, dobânditorul construcţiei primind din partea statului în folosinţă terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 şi 17 din prezenta lege, pe durata existenţei construcţiei, cu plata unei taxe anuale.
Prin urmare, singurul drept pe care cumpărătorul construcţiei îl dobândea asupra terenului la momentul cumpărării construcţiei era dreptul de folosinţă, contra unei taxe anuale, în vreme ce despăgubirea pentru preluarea terenului era acordată vânzătorului.
Faţă de apărarea reclamanţilor conform căreia Legea nr. 58/1974 era o lege abuzivă, care scotea din circuitul civil terenurile şi îngrădea dreptul proprietarului de a dispune, prin înstrăinare, de el, Curtea a constatat că esenţial în cauză este dacă însuşi reclamanţii au devenit sau nu, pentru vreun moment, proprietari asupra acestui teren, de la care să fie apoi preluat (abuziv) de către stat.
Trebuie avute în vedere totodată şi clauzele contractuale în sine, a căror interpretare trebuie făcută în condiţiile legale prescrise de art. 977 şi urm. C. civ., una din regulile esenţiale de interpretare astfel reglementate fiind cea prevăzută de art. 984 C. civ., conform căruia convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta.
Or, în raport de conţinutul explicit al contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie 1975, rezultă cu evidenţă că singurul obiect al vânzării l-a constituit construcţia, nu şi terenul, soarta terenului fiind cunoscută de părţi şi fiind cea prescrisă de Legea nr. 58/1974, astfel cum se face menţiune expresă în act. Faţă de aceste clauze contractuale, reclamanţii nu pot pretinde la acest moment, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, că, de fapt, obiectul înstrăinării l-a format, alături de construcţie, şi terenul, o asemenea susţinere neavând suport în contract.
Reclamanţii nu au făcut notificare pentru construcţie în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificarea depusă la dosar fond fiind făcută exclusiv pentru terenul de 290 mp., fără nicio referire la construcţie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.P. şi M.C., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Întrucât terenul se află în Municipiul Bucureşti, V.C., nu face parte din categoria terenurilor agricole sau forestiere şi, prin urmare, nu are nicio legătură cu Legea nr. 18/1991, intrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al tuturor categoriilor de imobile, indiferent de forma de naţionalizare şi indiferent de legea sau decretul prin care se naţionalizau în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
2. În mod greşit a considerat instanţa că nu au fost niciodată proprietari pe teren din moment ce construcţia demolată era construită pe teren - în susţinere făcându-se referire la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care prevede că instanţa a interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat caracterul vădit neîndoielnic al acestuia, şi de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la ipoteza în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1984, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, despăgubiri care nu au fost niciodată stabilite şi niciodată încasate. Mai mult, legea nu menţiona că despăgubirile erau încasate de vânzător, ci, dimpotrivă, ele trebuiau încasate de cumpărător, care prelua şi terenul.
Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie 1975 menţiona destul de clar că terenul va trece în proprietatea statului, ori la dosar cât şi la instituţiile abilitate nu există un act de preluare în proprietatea statului a terenului.
Legea nr. 18/1991, prin art. 36, a abrogat expres dispoziţiile Legii nr. 58/1974, proprietarii fiind consideraţi ca nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, fiind consideraţi că au această calitate în mod retroactiv. Legea nr. 58/1974 a fost o lege abuzivă ce scotea din circuitul civil imobilele şi prin care se încalcă dreptul proprietarului de a-l înstrăina, de a dispune de el în mod liber şi absolut.
Chiar instanţa se contrazice în motivarea hotărârii arătând odată că terenul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, iar altădată că terenul şi construcţia, deci imobilul, au fost expropriate prin Decretul nr. 90/1987. Dacă terenul trecea în proprietatea statului prin Legea nr. 58/1974, nu mai era necesar să fie expropriat prin Decretul nr. 90/1987.
Potrivit art. 970 alin. (2) C. civ., convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres întrânsele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa, iar art. 977 C. civ. prevede că interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor; ori, intenţia comună a părţilor din contract a fost ca vânzătorul să înstrăineze întregul imobil, compus din teren şi construcţie, iar cumpărătorul să dobândească în proprietate tot imobilul, acelaşi înţeles având şi art. 978 - 981 C. civ.
Analizând Decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
1. Regimul juridic al terenurilor preluate de stat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, este reglementat de pct. 1.4 lit. C) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
Astfel, "Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale: prezintă relevanţă deosebită prevederile art. 30 şi 31 din respectiva lege, prin care s-a stabilit că terenurile din intravilan (perimetrul construibil) pot fi dobândite numai prin moştenire legală, iar în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.
Având în vedere că legiuitorul de după anul 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, urmează a se considera că aceste situaţii nu cad sub incidenţa legii.
Cât priveşte ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcţia proprietatea dobânditorului a fost preluată şi mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând dreptul/vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenţei prezentei legi în favoarea persoanei îndreptăţite - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. În acest caz, în situaţia în care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită a despăgubirii primite, …. În situaţia în care, potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege …."
2. Cu trimitere la probele administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii, în calitate de dobânditori ai construcţiei, nu au devenit proprietari şi ai terenului, în contractul de vânzare-cumpărare stipulându-se în mod expres că aceştia dobândesc construcţia, iar terenul trece în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974.
Faţă de clauzele contractului încheiat de părţi, astfel reţinute de instanţa de apel şi confirmate de reclamanţii recurenţi, nu se pune problema interpretării greşite a actului dedus judecăţii şi a schimbării caracterul vădit neîndoielnic al acestuia, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a normelor C. civ. referitoare la interpretarea actelor, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În condiţiile în care reclamanţii recurenţi nu au avut calitatea de proprietari ai terenului, aceştia nu au legitimare de a critica valabilitatea titlului de preluare a imobilului teren de către stat.
Faţă de regimul juridic al terenului, astfel cum acesta este reglementat de normele metodologice sus-menţionate, şi de faptul că ulterior preluării construcţia a fost demolată, calitate de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din lege, are fostul proprietar al terenului la data preluării, respectiv vânzătorul din contractul încheiat de reclamanţii recurenţi.
Contrar celor invocate de cumpărător, nu i se cuveneau despăgubiri în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, întrucât norma legală îl viza în acest sens pe proprietarul de la care se prelua terenul, respectiv vânzătorul, cumpărătorul primind teren în folosinţă cu plata unei taxe.
Astfel, potrivit alin. (2) şi (3) ale art. 30 din această lege, "În caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Dobânditorul construcţiei va primi din partea statului în folosinţă terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 şi 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existenţei construcţiei, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr. 3."
În condiţiile în care terenul a fost preluat de stat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, numai dintr-o simplă eroare a fost menţionat ulterior şi în actul de expropriere. Pentru acest motiv nu s-au acordat despăgubiri de pe urma exproprierii decât pentru construcţie, după cum reţine instanţa de apel cu trimitere la probele dosarului.
În acest context, hotărârea nu este contradictorie, pentru a atrage incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de apel numai prezentând istoricul terenului de la data încheierii contractului.
Constatând, prin urmare, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, cu aplicare şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.P. şi M.C. împotriva Deciziei nr. 79/A din 01 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8438/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8436/2011. Civil → |
|---|
