ICCJ. Decizia nr. 8444/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8444/2011
Dosar nr.9407/118/2009
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 septembrie 2009 la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, reclamantul A.V. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin M.F.P., prin D.G.F.P. Constanţa, la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea de la domiciliul său din comuna Săcălaz, judeţul Timiş şi stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Frumuşiţa, judeţul Galaţi, în perioada 1951 - 1955, conform Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 303 din 19 februarie 2010, a admis cererea reclamantului şi l-a obligat pe pârât la 60.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri, conform art. 3 şi 5 din Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul suferit de acesta şi familia sa prin aplicarea măsurii cu caracter politic a stabilirii domiciliului forţat în perioada 1952 - 1955.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, arătând că litigiul a fost soluţionat fără a fi îndeplinită legal procedura de citare, Statul Român prin M.F.P. nefiind citat pentru niciunul dintre termenele anterioare pronunţării soluţiei.
Apelantul a formulat şi critici privind fondul raportului litigios, susţinând că în acordarea daunelor morale instanţa trebuie să stabilească de la caz la caz cuantumul acestora, fără a se ajunge la plata unor despăgubiri nejustificate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a formulat la rândul său apel, arătând că soluţia primei instanţe nu este corelată cu scopul legii reparatorii şi nici cu jurisprudenţa C.E.D.O., sub aspectul cuantumului daunelor acordate pentru prejudiciul moral.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 232/C din 18 octombrie 2010, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Constanţa şi M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare.
Reţinând incidenţa art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că pârâtul nu a fost citat pentru primul termen de judecată, stabilit la 16 octombrie 2009, şi nici la cel următor, din 13 noiembrie 2009, partea indicându-şi sediul procesual ales, unde urmau să-i fie comunicate actele de procedură, în acord cu dispoziţiile art. 93 C. proc. civ.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 46/C din 31 ianuarie 2011, a respins acţiunea reclamantului A.V. ca nefondată.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că temeiului legal al acţiunii, după constatarea neconstituţionalităţii textelor prin Deciziile nr. 1358/2010 şi nr. 1354/2010 ale Curţii Constituţionale, subzistă în raport cu data sesizării instanţei, litigiul fiind născut sub imperiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, normă cu caracter special care complineşte cadrul general de asumare a răspunderii statului în contextul enunţat.
S-a avut în vedere că reclamantul a beneficiat de măsurile compensării acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi ale OUG nr. 214/1999, prin Decizia nr. 599 din 25 aprilie 2002 fiindu-i recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, astfel că nu este necesară complinirea acesteia cu compensaţiile oferite de Legea nr. 221/2009.
Curtea de apel a apreciat ca nefondate şi pretenţiile privind acordarea unor despăgubiri materiale, al căror cuantum nu a fost precizat şi nici dovedit cu probe.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul A.V., susţinând că măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 nu sunt suficiente în raport cu suferinţa enormă resimţită ca urmare a măsurilor abuzive luate de regimul comunist asupra familiei sale în perioada anilor 1951 - 1955, prin dislocare şi stabilirea domiciliului obligatoriu.
Recursul nu a fost motivat în drept.
La prima zi de înfăţişare în recurs, Curtea a invocat, din oficiu, nulitatea recursului reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând excepţia invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază această cale de atac şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Prin urmare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, recurentul reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitându-se să-şi exprime nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, în contextul aprecierii ca insuficiente a măsurilor reparatorii de care a beneficiat prin efectul aplicării actelor normative anterioare Legii nr. 221/2009.
În consecinţă, se va constata că nu este posibilă încadrarea susţinerilor reclamantului în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a căii de atac, ce face imposibilă cenzurarea deciziei recurate.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata nulitatea recursului reclamantului în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva Deciziei nr. 46/C din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8446/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8445/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
