ICCJ. Decizia nr. 8446/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8446/2011
Dosar nr.224/112/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4503 din 16 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.C. şi U.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud şi, în consecinţă, s-au acordat reclamanţilor despăgubiri în cuantum de 100.000 RON pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea numitului T.G., bunicul acestora, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut şi pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. "a)" C. pen. din 1936.
S-a respins cererea formulată de reclamanţii T.C. şi U.C. prin care au solicitat ca instanţa să constate caracterul politic al condamnării numitului T.G., fiul lui M. şi M., născut la 25 aprilie 1924 şi decedat la 16 ianuarie 2010, condamnare dispusă prin Sentinţa nr. 22 din 28 ianuarie 1960 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în Dosarul nr. 439/1960, sentinţă prin care T.G. a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut şi pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. "a)" C. pen. din 1936 republicat în anul 1948.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor T.C. şi U.C. 500 RON cheltuieli de judecată.
S-a luat act de renunţarea reclamantei M.E. la judecarea acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat în proces de D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud.
Tribunalul a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnare cu caracter politic condamnarea dispusă faţă de numitul T.G., astfel că instanţa a considerat că nu se impune formularea unei cereri pentru constatarea caracterului politic al condamnării, acest caracter fiind stabilit de însuşi textul legal.
În ceea ce priveşte cererea formulată reclamanţi în baza art. 5 lit. "a" din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a constatat că aceasta este întemeiată, reţinând, în esenţă, că reclamanţii, fiind rude de gradul II cu fostul condamnat politic, au calitate procesuală activă de a solicita acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Având în vedere consecinţele negative suferite de condamnat şi familia lui, în plan fizic şi psihic, de durata pedepsei privative de libertate, de importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială şi socială, consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv, a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie - precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane - relaţiile cu prietenii, apropiaţii -, repercusiunile în planul vieţii private a condamnatului din motive politice, perioada cuprinsă între data începerii cercetării penale (vara anului 1959) şi data acordării indemnizaţiei de 600 RON lunar (1990), tribunalul a apreciat că suma de 100.000 RON reprezintă o despăgubire rezonabilă şi echitabilă.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor T.C. şi U.C. 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, justificat cu chitanţa depusă la dosar.
Apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud împotriva acestei hotărâri a fost admis în parte prin Decizia nr. 61/R din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, şi a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că s-a înlăturat dispoziţia privind acordarea despăgubirilor în sumă de 100.000 RON. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, faptul că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, au fost declarate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Astfel, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei pe care persoanele în cauză şi-au fundamentat pretenţiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenţiei Parlamentului (art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), are ca şi consecinţă lipsirea de fundament juridic a tuturor acţiunilor întemeiate pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, această prevedere încetându-şi efectele judiciare.
Instanţa de apel a analizat, de asemenea, dacă, raportat la dispoziţiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituţionale prin Decizia nr. 1358/2010, reclamanţii aveau un bun sau o speranţă legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamanţii deţin şi o hotărâre de primă instanţă pronunţată în temeiul acestui act normativ.
Curtea de apel a menţinut obligaţia stabilită prin hotărârea primei instanţe de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reţinând că instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcţie de momentul în care instanţa de judecată a pronunţat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă.
S-a apreciat astfel, că nu poate fi primit motivul de apel al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată, dat fiind că şi în urma dispariţiei temeiului legal al acţiunii statul este în culpă procesuală întrucât acesta a provocat existenţa prezentului proces, introducerea acţiunii fiind datorată apariţiei Legii nr. 221/2009, iar dispariţia acestui temei legal nu se datorează în nicio măsură reclamanţilor, ci doar statului care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituţional şi a născut pentru persoanele ce au formulat acţiuni doar speranţe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale, pe principiul echităţii, s-a apreciat că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud în numele Statului Român, prin M.F.P., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul înlăturării dispoziţiei privind menţinerea acordării cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că, prin sentinţa pronunţată la fond, a fost admisă doar în parte acţiunea reclamanţilor, respectiv doar în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, petitul privind constatarea caracterului politic al condamnării fiind respins, aspect care, coroborat cu dispozitivul deciziei pronunţate în apel, prin care a fost înlăturată prevederea privind acordarea despăgubirilor, duce la concluzia că reclamanţilor le-a fost respinsă în totalitate acţiunea.
Interpretând per a contrario, recurentul apreciază că pârâtul nu poate fi considerat ca fiind căzut în pretenţii şi astfel obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât apărările acestuia, inclusiv cu privire la situaţia creată, prin pronunţarea Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, au fost admise, fapt ce a condus la admiterea apelului şi la respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.
Examinând criticile formulate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată recursul ca fiind nefondat în considerentele celor ce succed.
Critica formulată de pârâtul M.F.P., referitoare la greşita obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată, este nefondată.
Pârâtul recurent a căzut în pretenţii în sensul dispoziţiilor art. 274 pct. 1 C. proc. civ., astfel că, în mod legal, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi în faza procesuală a fondului.
Cheltuielile de judecată se suportă de partea care a căzut în pretenţii şi nu de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea în justiţie, aşa cum lasă să se înţeleagă recurentul prin criticile formulate.
Prin urmare, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se întemeiază, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală ce aparţine părţii care a ocazionat declanşarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedeşte cu însuşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti de finalizare a acestei proceduri.
Or, în cauză, instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor, sub aspectul acordării despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării numitului T.G., bunicul acestora, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut şi pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. "a)" C. pen. din 1936.
Totodată, a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnare cu caracter politic condamnarea dispusă faţă de numitul T.G., astfel că instanţa a considerat că nu se impune formularea unei cereri pentru constatarea caracterului politic al condamnării, acest caracter fiind stabilit de însuşi textul legal.
Instanţa de apel a admis apelul pârâtului şi a înlăturat dispoziţia privind acordarea sumei solicitate cu titlu de daune morale, ca urmare a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, această situaţie nefiind creată din cauza acestora, ci din culpa legiuitorului care a emis un act normativ ce ulterior s-a dovedit a avea dispoziţii neconstituţionale.
Aşadar, reclamanţii nu au nicio culpă în declanşarea procesului, atâta vreme cât introducerea cererii de chemare în judecată a fost determinată de apariţia Legii nr. 221/2009 care a dat posibilitatea promovării unor acţiuni în despăgubire întemeiate pe art. 5 alin. (1) lit. a) din actul normativ menţionat, prevedere care, ulterior, încetându-şi efectele judiciare ca urmare a declarării sale ca neconstituţionale, a dus la schimbarea soluţiei pronunţate la fond.
Având în vedere cele expuse, în cauză s-au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul fiind partea căzută în pretenţii în sensul textului legal arătat.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud în numele Statului Român, prin M.F. împotriva Deciziei nr. 61/R din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a judeţului Bistriţa-Năsăud în numele Statului Român, prin M.F. împotriva Deciziei nr. 61/R din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8449/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8444/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
