ICCJ. Decizia nr. 8450/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8450/2011
Dosar nr.1825/115/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 26 aprilie 2010, reclamanta C.D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., să constate caracterul politic al condamnării sale, care se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale.
Prin Sentinţa civilă nr. 1292 din 30 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.D. şi a fost obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P. să plătească reclamantei suma de 50.000 euro, echivalentul în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
A fost respins capătul cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Pentru a decide astfel tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin deportare, dreptul la imagine al deportatului şi al întregii familii a fost grav afectat, aceştia fiind excluşi din viaţa socială şi politică a comunităţii, accesul la educaţie şi la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu, îngreunând practic viaţa persoanei deportate şi a membrilor familiei în societate sub toate aspectele şi fiind de natură a împiedica progresul fiinţei umane.
La stabilirea întinderii despăgubirilor, instanţa a avut în vedere consecinţele negative suferite de reclamantă, atât pe plan fizic cât şi psihic, importanţa valorii morale lezate, intensitatea cu care reclamanta a perceput consecinţele vătămării.
Faţă de dispoziţiile art. 3, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 6, 8 C.E.D.O., jurisprudenţa C.E.D.O., a respectării art. 1 din Protocolul nr. 1, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, Tribunalul Caraş-Severin a considerat că, atâta timp cât reclamanta a făcut dovada gravului prejudiciu moral suferit, are dreptul de a beneficia de o reparaţie echitabilă şi nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009.
Apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. şi soluţionat prin Decizia nr. 127/A din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost admis şi, în consecinţă, a fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamantă.
În considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că, prin raportare la Deciziile nr. 1354 din 20 octombrie 2010 şi nr. 1358 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale, temeiul juridic invocat de reclamantă - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - a fost declarat în afara ordinii constituţionale şi, prin urmare, nu mai poate produce efecte juridice, la data soluţionării apelului nemaiexistând temeiul juridic prevăzut de legea specială în baza căruia s-a formulat şi admis acţiunea de către instanţa de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.D., solicitând schimbarea hotărârii instanţei de apel, în sensul menţinerii sentinţei tribunalului.
În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că "hotărârea instanţei de apel este netemeinică, nelegală şi nedreaptă ", fără ca aceasta să formuleze, în concret, critici privind soluţia Curţii de Apel Timişoara, care să poată face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., limitându-se doar la a susţine, în esenţă, că din probele administrate în cauză rezultă că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Intimatul-pârât Statul Român, prin M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, fiind învestită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.
Art. 3021 alin. (1) pct. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În cererea de recurs formulată de reclamanta C.D., se constată că aceasta îşi exprimă în termeni foarte generali nemulţumirea faţă de hotărârea pronunţată, fără însă a evoca în mod concret motive de nelegalitate, în sensul textului procedural amintit.
Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. şi nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de reclamanta C.D. împotriva Deciziei nr. 127/A din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta C.D. împotriva Deciziei nr. 127/A din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
← ICCJ. Decizia nr. 8452/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8449/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|