ICCJ. Decizia nr. 8452/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8452/2011
Dosar nr.3397/83/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secţia civilă la 11 mai 2010, reclamanta V.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că mama sa, defuncta T.M., decedată la 23 iunie 2000, a fost deportată în fosta U.R.S.S., la munca de reconstrucţie, în perioada 3 ianuarie 1945 - 9 decembrie 1948, fiind repatriată întrucât era grav bolnavă şi a fost spitalizată timp de şase săptămâni la Spitalul din Sighet.
Reclamanta a precizat că beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 118/1990.
Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1997/D din 7 octombrie 2010, a respins acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta nu are vocaţie la beneficiul Legii nr. 221/2009, întrucât nu există o hotărâre judecătorească, care să poată fi considerată ca reprezentând o condamnare cu caracter politic, iar măsura luată faţă de mama sa nu a fost dispusă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de fostele organe ale miliţiei sau securităţii, ci de forţele sovietice de ocupaţie, astfel că nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3 lit. a) – f) din lege.
De asemenea, s-a reţinut că fapta pentru care s-a dispus măsura luată faţă de autoarea reclamantei nu a urmărit niciunul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, susţinând că deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucţie în fosta U.R.S.S., după cel de-al doilea război mondial şi reţinerea deportaţilor s-a făcut cu încălcarea dreptului la libertate, constituind o măsură administrativă abuzivă.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 31 din 3 februarie 2011, a respins ca tardiv apelul reclamantei, reţinând că acesta a fost declarat la 25 noiembrie 2010, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost comunicată la 1 noiembrie 2010, prin afişare la domiciliul indicat prin acţiune.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta V.C., susţinând că, în perioada 23 octombrie - 24 noiembrie 2010, a fost în concediu în Germania, împreună cu soţul său, V.I.I.
Reclamanta-recurentă a precizat că a găsit comunicarea hotărârii primei instanţe în cutia poştală, la 24 noiembrie 2010, când s-a întors în ţară, şi a declarat apelul la 25 noiembrie 2010, depunând cererea la registratura Tribunalului Satu Mare.
Recurenta a solicitat, totodată, să se constate că a introdus acţiunea anterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, respectiv la 30 aprilie 2010, astfel că această decizie nu se poate aplica retroactiv, Legea nr. 221/2009, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Împrejurarea că reclamanta nu se află în ţară la data comunicării sentinţei primei instanţe nu este de natură să conducă la prorogarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea căii de atac, dacă partea nu a indicat o altă adresă la care să se efectueze actul procedural, decât cea menţionată prin cererea introductivă.
Prin urmare, sentinţa apelată a fost legal comunicată prin afişare la domiciliul reclamantei, indicat prin acţiune, astfel că s-a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că a operat decăderea acesteia din termenul de declarare a căii de atac, de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
De altfel, odată cu înregistrarea declaraţiei de apel, reclamanta nu a formulat o cerere de repunere în termen conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., iar modul de calcul al termenului de apel nu a fost contestat.
Criticile referitoare la fondul cauzei, respectiv la neretroactivitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu vor fi analizate, având în vedere soluţia pronunţată în apel, de admitere a excepţiei tardivităţii căii de atac.
Pentru toate aceste considerente, se va constata că recursul reclamantei este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.(T.)C. împotriva Deciziei nr. 31/A din 03 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8453/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8450/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
