ICCJ. Decizia nr. 8454/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8454/2011
Dosar nr.26830/3/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 01 iunie 2010, reclamantul B.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate caracterul politic al măsurii cu caracter administrativ luată împotriva defunctei B.K., constând în dislocarea acesteia de la domiciliu şi internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S. şi obligarea pârâtului la plata sumei de 171.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a deportării defunctei B.K., în perioada ianuarie 1945 - octombrie 1949.
Totodată, a solicitat stabilirea unui termen de plată de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti pe care instanţa o va pronunţa, în temeiul art. 2 din OG nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Sentinţa civilă nr. 1409 din 28 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât, ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, prima instanţă a reţinut că pârâtul are sediul în Bucureşti, iar domiciliul procesual ales al reclamantului nu poate atrage competenţa Tribunalului Arad, întrucât nu constituie un domiciliu în sensul legii procesual civile (locuinţă statornică a părţii), astfel încât, faţă de prevederile legale incidente, excepţia necompetenţei teritoriale apare ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, tribunalul a reţinut că aceasta reprezintă acea sancţiune procesuală care intervine în situaţia în care partea formulează o acţiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Mai arată prima instanţă că obiectul de reglementare al actului normativ de reparaţie în discuţie priveşte o perioadă strict determinată - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, reclamantul invocă o măsură administrativă care a început în ianuarie 1945, care excede aşadar cadrului legal determinat de Legea nr. 221/2009, momentul luării măsurii fiind şi cel care îi stabileşte natura şi permite încadrarea acesteia într-o anumită categorie. Cum Legea nr. 221/2009 nu se referă şi la condamnări sau măsuri stabilite anterior datei de 6 martie 1945, partea reclamantă a formulat o acţiune întemeiată pe o dispoziţie legală la care nu are acces, urmând a se admite excepţia inadmisibilităţii şi respinge acţiunea, ca inadmisibilă.
Apelul declarat de reclamantul B.M. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 87/A din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost desfiinţată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Curtea de apel a considerat calea de atac promovată de reclamant întemeiată pentru următoarele considerente:
Faptul că măsura administrativă invocată de reclamant a fost luată în luna ianuarie 1945 nu poate conduce la excluderea acesteia de la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009, pe simplul motiv că momentul dispunerii măsurii nu se încadrează în intervalul de timp stabilit de legiuitor.
Motivul pentru care instanţa de apel a considerat că prevederile Legii nr. 221/2009 sunt incidente în cauză este reprezentat de faptul că, deşi măsura deportării şi internării într-o colonie de muncă a bunicii reclamantului a fost luată anterior perioadei de referinţă, aceasta a subzistat în intervalul de timp stabilit de legiuitor prin Legea nr. 221/2009, măsura încetând în octombrie 1949.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerii sentinţei instanţei de fond.
În motivarea recursului se arată că, urmare a faptului că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 de către Curtea Constituţională, hotărârea instanţei de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond este nelegală.
Totodată, recurentul mai arată că în mod corect tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că obiectul de reglementare al Legii nr. 221/2009 priveşte o perioadă de timp strict delimitată - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 -, reclamantul invocând o măsură administrativă care a început în ianuarie 1945, dată ce excede cadrului legal determinat de actul normativ menţionat.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi care se subscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, invocate de reclamant drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are dreptul la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Aşadar, domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009 îl constituie condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumită "perioadă de referinţă".
Reclamantul B.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate caracterul politic al măsurii cu caracter administrativ luată împotriva defunctei B.K., constând în dislocarea acesteia de la domiciliu şi internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S., măsură dispusă începând cu data de 14 ianuarie 1945 potrivit adeverinţei din 16 iulie 1994, eliberată de M.M. - Oficiul de evidenţa documentelor de asigurare (Dosar nr. 26830/3/2010 al Tribunalului Bucureşti).
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că măsura administrativă dispusă cu privire la bunica reclamantului nu intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009 întrucât nu se încadrează în perioada de referinţă menţionată anterior.
Argumentele instanţei de apel, în sensul că prevederile actului normativ menţionat sunt incidente în cauză întrucât măsura dispusă a subzistat în intervalul de timp ce se încadrează în intervalul de referinţă, nu pot fi reţinute şi nu pot atrage incidenţa Legii nr. 221/2009 întrucât nu această "prelungire în timp" a măsurii administrative aplicate este determinantă în a încadra cererea de chemare în judecată în sfera de aplicare a acestei legi, ci data efectivă la care a fost dispusă măsura, respectiv 14 ianuarie 1945.
În consecinţă, soluţia legală ce se impune în cauză este cea adoptată de Tribunalul Bucureşti, motiv pentru care se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. – D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 87/A din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, se va modifica Decizia atacată, în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei nr. 1409 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26 octombrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. – D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 87/A din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei nr. 1409 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26 octombrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8460/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8456/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
