ICCJ. Decizia nr. 8521/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8521/2011
Dosar nr.1867/98/2010
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1043 F din 11 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul Ş.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa, a fost obligat pârâtul la plata, către reclamant, a echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Din copia extrasului de pe Sentinţa penală nr. 570 din 27 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Constanţa rezultă că numitul Ş.N. a fost condamnat pentru crimă şi uneltire contra securităţii interne a statului, fapte prevăzute de art. 209 C. pen. combinat cu art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949 şi art. 157 C. pen., la pedeapsa de 9 ani muncă silnică şi 4 ani degradare civică.
Conform adresei din 08 mai 1957 emisă de M.A.I. Formaţiunea 0621 Aiud şi a mandatului de arestare din 4 noiembrie 1949 emis de Parchetul Tribunalului Militar Constanţa, acte eliberate în copie de C.N.S.A.S., numitul Ş.N. a început executarea pedepsei de 9 ani la data de 15 aprilie 1949 şi a fost pus în libertate la data de 08 mai 1957 din Penitenciarul Aiud.
Ulterior, începând cu data de 08 mai 1957 şi până la 8 mai 1958, acesta a avut domiciliul obligatoriu în comuna Schei, raionul Călmăţui, regiunea Galaţi, măsură stabilită prin Decizia nr. 6756 din 16 aprilie 1957 de către M.A.I., în baza H.C.M. nr. 337 din 11 martie 1954.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul Ş.G. este descendentul defunctului Ş.N., fiind fiul acestuia, aflat, astfel, în gradul I de rudenie cu cel ce a suferit condamnarea politică şi care a fost supus unei măsuri administrative având acest caracter.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute de art. 209 C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) constituie măsuri administrative cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având că obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe unul dintre actele normative enunţate în textul de lege, printre care şi H.C.M. nr. 337 din 11 martie 1954.
La art. 4 din aceleaşi act normativ legiuitorul a stabilit o procedură specială de constatare, de către instanţa judecătorească, a caracterului politic al condamnărilor suferite de unele persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la art. 2 şi, respectiv, art. 3.
Cum, în cauză, din probele administrate rezultă că autorul reclamantului a suferit o condamnare penală şi a fost supus unei măsuri administrative al căror caracter politic este recunoscut deja de lege, Tribunalul a considerat că nu există temei legal pentru a interveni instanţa şi a stabili caracterul politic al condamnării şi al măsurii administrative invocate, astfel că cererea formulată de Ş.G. a fost respinsă cât priveşte această solicitare.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumul despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al OUG nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare".
Interpretând textul de lege, Tribunalul a reţinut că despăgubirile se acordă doar pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic, iar nu şi pentru cel cauzat de măsurile administrative cu caracter politic.
Persoanele care au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic beneficiază de despăgubirile prevăzute la lit. b) din art. 5 şi acestea constau în echivalentul valorii bunurilor confiscate că efect al măsurilor administrative îndreptate împotriva lor, dacă nu au fost restituite sau nu au fost obţinute despăgubiri în echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Faţă de prevederile legale sus citate şi situaţia de fapt prezentată, Tribunalul a privit ca fondată cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri în raport de faptul că tatăl acestuia a fost condamnat pentru una dintre infracţiunile prevăzute de Legea nr. 221/2009, pentru care legea stabileşte că având caracter politic, fără însă a reţine că acesta este îndreptăţit la despăgubiri şi pentru măsura administrativă cu caracter politic la care a fost supus Ş.N.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, instanţa a reţinut că, întrucât tatăl reclamantului a fost încarcerat timp de 8 ani într-un penitenciar, în condiţii inumane, fiind, astfel, supus la privaţiuni atât de natură fizică, cât şi psihică, acesta a suferit un prejudiciu moral pentru care se cuvine acordarea de despăgubiri în cuantum de 100.000 euro.
La stabilirea acestora, instanţa, faţă de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza a II-a din Legea nr. 221/2009, a avut în vedere şi faptul că reclamantul nu a beneficiat de măsuri reparatorii în condiţiile Decretului-lege nr. 118/1990 şi ale OUG nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia civilă nr. 20 A din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelurile formulate de reclamantul Ş.G. şi de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Critica apelantului pârât, care se referă la împrejurarea că nu s-au administrat probe din care să rezulte că reclamantul nu a beneficiat de indemnizaţie în condiţiile Decretului-Lege nr. 118/1990 sau de drepturile prevăzute de actele normative privind regimul proprietăţilor, este nefondată.
În cererea de chemare în judecată, reclamantul a învederat că autorul său nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, fiind decedat din 1967. Indemnizaţia prevăzută de acelaşi act normativ se acordă persoanei aflate în situaţia reglementată sau soţului (soţiei) celui decedat; ca urmare, nu se impunea administrarea de probe pentru a se dovedi că reclamantul nu a beneficiat de această indemnizaţie. De asemenea, nu se impunea a se administra probe cu privire la faptul că reclamantul nu a beneficiat de drepturile prevăzute de actele normative privind regimul proprietăţilor, deoarece acesta nu a solicitat despăgubirile prevăzute la lit. b) din art. 5 alin. (1) din Lege.
În ceea ce priveşte cererea reclamantului privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit întinderea prejudiciului numai în raport de măsura condamnării cu caracter politic a autorului reclamantului, nu şi în raport de măsura administrativă cu caracter politic.
Practic, prima instanţă nu a examinat, pe fond, această solicitare a reclamantului, de a i se acorda despăgubiri sub forma daunelor morale, considerând că singurele despăgubiri ce pot fi acordate sunt cele prevăzute la lit. b) a art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi constau în echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurilor administrative îndreptate împotriva autorului părţii, dacă acestea nu au fost restituite sau nu au fost obţinute despăgubiri în echivalent.
Din interpretarea art. 5 alin. (1) din Lege rezultă că persoana care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are dreptul la două categorii de despăgubiri: a) pentru prejudiciul moral produs prin condamnare; b) reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau că efect al măsurii administrative.
Prima categorie de despăgubiri se acordă pentru prejudiciul moral, iar a doua categorie se acordă pentru prejudiciul material.
Împrejurarea că, la art. 5 alin. (1) litera a, se foloseşte sintagma "prejudiciul moral suferit prin condamnare" nu înseamnă că legiuitorul a exclus de la acest beneficiu persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5, priveşte toate persoanele întrucât condamnările şi măsurile administrative au avut caracter politic, fiind măsuri abuzive, şi au produs prejudicii materiale şi morale persoanelor persecutate politic. A distinge între cele două categorii ar însemna negarea raţiunii adoptării actului şi crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele supuse unor măsuri abuzive cu caracter politic.
Sintagma - prin condamnare - trebuie interpretată, în sens larg, că fiind o sancţiune aplicată celor care au fost persecuţi politic fie în baza unor hotărâri judecătoreşti, fie în baza unor măsuri administrative.
Un argument în susţinerea acestui punct de vedere este faptul că, în redactarea sa, art. 5 alin. (1) vizează şi persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, iar la lit. a) din Lege se menţionează că, la stabilirea despăgubirilor, se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Acest act normativ a recunoscut acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic, beneficiare ale acestor drepturi fiind atât persoanele condamnate în baza unei hotărâri judecătoreşti, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative.
Un alt argument îl constituie şi faptul că, prin OUG nr. 62/2010, care a modificat, printre altele, art. 5 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a menţinut integral cuprinsul art. 5 alin. (1), iar la lit. a) se foloseşte aceeaşi sintagmă - acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare - precizând doar cuantumul sumei care i se cuvine persoanei care a suferit condamnarea sau a făcut obiectul unor măsuri administrative în cazul în care aceasta este titulara cererii, soţului/soţiei şi descendenţilor de gradul I şi II, în cazul în care aceştia sunt titularii cererii.
În raport de aceste precizări, Curtea a constatat că prima instanţă, neanalizând cererea privind acordare despăgubirilor solicitate de reclamant sub toate aspectele, nu a cercetat, pe fond, cauza şi, în aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanţe.
Sunt considerentele pentru care Curtea a admis atât apelul reclamantului, cât şi apelul pârâtului, care are critici cu privire la cuantumul despăgubirilor şi a căror examinare nu se mai impune că urmare a existenţei unui motiv de desfiinţare a hotărârii apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa, criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (304 pct. 9 C. proc. civ.).
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că este nefondată critica apelantului Statul Român care viza împrejurarea că, la fond, nu s-au administrat probe din care să rezulte dacă reclamantul a beneficiat sau nu de prevederile Decretului nr. 118/1990 sau de drepturile prevăzute de actele normative privind regimul proprietăţilor. Argumentele instanţei s-au bazat pe faptul că autorul reclamantului a decedat în anul 1967, astfel încât nu se impunea administrarea de probe pentru a dovedi că reclamantul a beneficiat de această indemnizaţie întrucât numai autorul sau soţul/soţia puteau beneficia de ea. Or, dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 118/1990 fac referire la "urmaşi", iar legile speciale privind regimul proprietăţilor recunosc şi moştenitorilor drepturile reglementate de acestea.
În mod eronat, instanţa de apel a asimilat condamnărilor cu caracter politic, în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, şi măsurile administrative cu caracter politic, reţinând că aceasta este voinţa legiuitorului, care se desprinde din economia OUG nr. 62/2010.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se poate solicita instanţei de judecată acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Din înscrisurile depuse de către reclamant la dosarul cauzei, rezultă că autorul acestuia nu a fost condamnat cu caracter politic, ci a fost supus numai unei măsuri administrative cu caracter politic, art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 făcând clar distincţie între cele două noţiuni, de condamnare cu caracter politic, respectiv, măsură administrativă cu caracter politic. Legea nu menţionează în textul său că măsura administrativă cu caracter politic este asimilată condamnării cu caracter politic, iar, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Enumerarea cuprinsă în alin. (1) al art. 5 reprezintă cadrul general, despăgubirile fiind reglementate separat, în funcţie de situaţia în care se găseşte persoana care solicită acordarea lor. Ca atare, persoana care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic nu poate primi decât despăgubirile prevăzute la lit. b) a art. 5, aplicarea dispoziţiilor art. 5 lit. a) şi c) fiind condiţionată de existenţa unei condamnări cu caracter politic.
Interpretarea instanţei de apel este eronată şi faţă de dispoziţiile alin. (11) art. 5 din Legea nr. 221/2009, introdus prin OUG nr. 62/2010, care, menţionând expres criteriile de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, fac referire expresă la "durata pedepsei privative de libertate", "perioada de timp scursă de la condamnare", de unde se desprinde ideea că legiuitorul a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, doar condamnările cu caracter politic, nu şi masurile administrative cu caracter politic.
Potrivit art. I pct. 1 din acest act normativ, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se modifică în sensul că, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, se acordă despăgubiri în cuantum de până la 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I ai persoanei care a suferit condamnarea cu caracter politic.
Recurentul a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de apel, în sensul desfiinţării hotărârii instanţei de fond şi stabilirii cuantumului despăgubirilor până la limita de 5.000 de euro, conform prevederilor OUG nr. 62/2010, pentru capătul de cerere privind despăgubirile pentru condamnarea cu caracter politic suferită de autorul reclamantului şi respingerea apelului reclamantului, ca nefondat.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare în dosar.
Analizând Decizia atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Argumentele instanţei în sensul că nu era necesară administrarea de probe privind faptul că reclamantul nu a beneficiat de măsuri reparatorii în condiţiile Decretului-lege nr. 118/1990 şi a legilor de reparaţie adoptate în materia imobilelor preluate abuziv în regimul politic trecut sunt corecte.
Astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel, pentru a se încuviinţa probe în sensul arătat mai sus, era necesar să existe cel puţin o dispoziţie legală în cuprinsul actului normativ în discuţie care să permită reclamantului, în calitate de fiu al celui despre care se pretinde că a suportat măsura abuzivă cu caracter politic, şi care este decedat, să beneficieze de indemnizaţia acordată în condiţiile Decretului.
Or, nicio dispoziţie din Decretul-lege nr. 118/1990 nu conferă dreptul reclamantului, în calitate de fiu al persoanei care a suportat măsura respectivă şi care este decedată, la indemnizaţia lunară prevăzută de acest act normativ. În cazul decesului celui care a suportat una dintre formele de persecuţie politică enumerate în Decret, doar soţului/soţiei supravieţuitoare i se cuvine o indemnizaţie lunară în condiţiile art. 5 şi tot această persoană se poate bucura de alte beneficii potrivit art. 8 alin. (3), nu şi copiii celui în cauză.
În ceea ce priveşte art. 3 din Decret, în cuprinsul căruia se foloseşte noţiunea de "urmaşi", textul de lege nu este incident în cauză deoarece vizează pensia de urmaş cuvenită, în condiţiile legii, moştenitorilor celui care a făcut obiectul persecuţiei politice, chestiune care nu are legătură cu dreptul la daune morale al solicitantului, ci cu dreptul la pensie, astfel încât suma primită cu acest titlu nu poate fi avută în vedere, ca măsură reparatorie, în stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite potrivit Legii nr. 221/2009.
Pensia de urmaş se plăteşte, în condiţiile Legii pensiilor, tuturor celor care îndeplinesc cerinţele acestui act normativ şi singurul beneficiu al "urmaşului", persoana la care face referire art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, constă în aceea că se iau în calcul, în ceea ce priveşte dreptul la pensie, vechimile stabilite potrivit prezentului decret-lege.
Referitor la necesitatea probării, de către reclamant, a faptului că nu a obţinut măsuri reparatorii în temeiul actelor normative speciale enumerate în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea a considerat, de asemenea, în mod corect, că nici administrarea unor asemenea dovezi nu se impune, din moment ce reclamantul nu a formulat cerere de despăgubiri pentru bunuri confiscate autorului său, în condiţiile acestui text de lege, ci daune morale conform art. 5 lit. a), pentru aplicarea căruia, măsurile reparatorii obţinute potrivit Legii nr. 10/2001 ori Legii nr. 247/2005 nu au niciun fel de relevanţă.
Curtea a pronunţat o soluţie legală şi în ceea ce priveşte considerentele legate de dreptul reclamantului la daune morale în cazul măsurii administrative cu caracter politic suferite de autorul său.
Contrar susţinerilor recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, criticile în acest sens nefiind întemeiate.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Lege, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare…".
Într-adevăr, la lit. a) din textul redat mai sus, se face referire expresă doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât, raportat strict la criteriul argumentului gramatical, susţinerea recurentului este corectă.
Instanţa de apel a procedat însă, în mod corect, atunci când, în soluţionarea cauzei, nu s-a rezumat doar la interpretarea gramaticală, ci a avut în vedere şi perspectiva interpretării logico-sistematice şi teleologice, reţinând, în urma corelării mai multor dispoziţii din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit. a), că această normă se aplică şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
Aşa cum rezultă chiar din titlul legii, aceasta se aplică atât condamnărilor cu caracter politic, cât şi măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
De asemenea, în mod corect, Curtea a corelat dispoziţia de la lit. a) a art. 5 alin. (1) cu cea din preambulul acestui alineat, care deschide calea acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.
În urma acestei corelări, Curtea a ajuns la concluzia corectă că intenţia legiuitorului a fost de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât persoanele care au fost condamnate politic, cât şi pe cele care au suferit măsuri administrative din aceleaşi motive.
Scopul legiuitorului în sensul amintit a fost confirmat ulterior prin adoptarea OUG nr. 62/2010 care, la art. I pct. 1, prevedea că "La art. 5, alin. (1), lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic…".
Chiar dacă art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale, el este concludent pentru rezolvarea problemei de drept ce formează obiect de critică la primul motiv din cererea de recurs a pârâtului.
Din expunerea motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanţei de urgenţă menţionate, aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor, care să menţină echilibrul bugetar la un nivel optim, iar nu în scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr. 221/2009 în forma iniţială. În caz contrar, însuşi scopul Ordonanţei, de a limita cuantumul despăgubirilor în funcţie şi de cel care le solicită (victima opresiunii, soţul supravieţuitor sau descendenţii până la gradul II inclusiv) pentru a evita afectarea echilibrului bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care sfera persoanelor beneficiare ar fi fost extinsă prin actul normativ în discuţie.
Aşa fiind, categoriile de despăgubiri - morale şi materiale, enumerate în continuare, la lit. a) şi b), nu pot fi înţelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menţionate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.
Cât priveşte criteriile ce sunt avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor şi care se referă la "durata pedepsei privative de libertate", "perioada de timp scursă de la condamnare", termenul de "condamnare" trebuie înţeles în sens larg, cum a reţinut în mod corect şi Curtea, implicând, deci, şi "măsura administrativă cu caracter politic".
Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări şi măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situaţii similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale şi morale celor care s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.
Prin urmare, recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său pentru măsurile administrative cu caracter politic la care acesta a fost supus, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege şi, deoarece prima instanţă nu a avut în vedere daunele morale şi pentru măsurile administrative, în mod corect, a trimis cauza, spre rejudecare, la această instanţă.
Referitor la cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului pentru condamnarea cu caracter politic a autorului său, limitat la suma de 5000 euro, în opinia recurentului, susţinerile sale sunt neîntemeiate faţă de declararea neconstituţionalităţii, prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale, a art. I şi II din OUG nr. 62/2010, care prevedeau această limită valorică pentru despăgubirile pretinse de soţul/soţia sau descendenţii de gradul I al celui care a suferit măsura abuzivă cu caracter politic, aşa cum s-a arătat mai sus.
În concluzie, sub niciunul dintre aspectele criticate, susţinerile recurentului nu sunt fondate, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de acesta, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa, împotriva Deciziei nr. 20/A din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8525/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8517/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
