ICCJ. Decizia nr. 8522/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8522/2011
Dosar nr.2134/116/2010
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1982 din 30 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în Dosarul nr. 2134/116/2010 (nr. vechi 2396/C/2010), s-a respins acţiunea formulată de reclamantele M.D. şi D.C.-A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Călăraşi ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii excepţiei invocate de pârât.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare politică şi nu ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic.
Pentru aceste măsuri se pot acorda doar despăgubiri materiale, care exced cererii de faţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele D.C.A. şi M.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât cererea este admisibilă pentru ambele capete de cerere, respectiv: constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării şi cu privire la daunele morale, aspect ce rezultă din conţinutul legii.
Prin Decizia civilă nr. 77/A din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de apelantele - reclamante D.C.A. şi M.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1982 din 30 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi în consecinţă: a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a trimis spre rejudecare capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii.
A menţinut dispoziţia inadmisibilităţii în privinţa celorlalte capete de cerere.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele considerente.
Astfel cum rezultă din titulatura, dar şi din conţinutul Legii nr. 221/2009, prevederile legii sunt aplicabile, atât pentru condamnările politice din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cât şi pentru măsurile administrative cu caracter politic.
În consecinţă, curtea a reţinut ca fiind greşită soluţia de respingere ca inadmisibilă a capătului de cerere din acţiune, prin care reclamantele au solicitat instanţei să constate caracterul politic al măsurii deportării familiei soţului, respectiv a tatălui reclamanţilor în cauză.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale, curtea a constatat că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională, decizie publicată în M. Of. al României din 15 noiembrie 2010, s-a statuat că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neconstituţional.
Art. 147 alin. (1) din Constituţia României impune termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul să pună de acord dispoziţia neconstituţională cu prevederile Constituţiei, sub sancţiunea încetării efectelor juridice ale dispoziţiei contestate ca fiind neconstituţională.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (2) din Constituţie, Decizia care a declarat neconstituţională o normă de drept este definitivă şi obligatorie iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cazuri, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
A mai reţinut instanţa de apel că termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să fi intervenit legislativ, astfel încât nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele D.C.A. şi M.D. invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au susţinut următoarele critici de nelegalitate.
Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative ce a format primul motiv de apel îl consideră întemeiat, însă apreciază ca nelegală respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor morale întrucât au demonstrat faptul că autorului lor i-au fost cauzate prejudicii urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu pentru o perioadă de timp, prejudicii ce au constat în atingerea libertăţii sale, a demnităţii, accesului la şcolarizare, informaţie, exprimare.
În această situaţie, în condiţiile declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanţele trebuiau să facă aplicarea dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., întrucât Statul Român a creat prejudiciul prin acţiunea de strămutare şi stabilire de domiciliu obligatoriu.
În consecinţă, recurentele - reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare şi pentru capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Lege, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral ….".
Legea nr. 221/2009, a fost emisă în vederea reparării suferinţelor materiale şi morale la care au fost supuşi cei care au suferit condamnări politice sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Critica recurenţilor - reclamanţi potrivit căreia, în condiţiile în care textul de lege prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituţional, instanţa de apel ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor art. 998 - 999 C. civ. privind răspunderea delictuală este nefondată.
Pornind de la situaţia de fapt stabilită de cele două instanţe şi de la considerentele ce au justificat soluţiile pronunţate, Înalta Curte constată că problema de drept ce se solicită a fi examinată este legată de schimbarea cauzei în apel şi al temeiului juridic invocat.
Determinarea corectă a obiectului acţiunii este în strânsă corelaţie cu natura juridică a acestuia, respectiv ceea ce se pretinde de reclamante prin cererea de chemare în judecată.
Or, reclamantele, prin acţiunea introductivă de primă instanţă, au solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu a antecesorului lor, M.A., şi obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic prevăzută de art. 3 din Legea nr. 221/2009, solicitată în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 221/2009.
Or, Legea nr. 221/2009 constituie legea specială în raport de dreptul comun (art. 998 - 999 C. civ.).
De altfel, instanţele nici nu ar fi putut avea în vedere norma generală C. civ., potrivit principiului "specialia generalibus derogant" - "legea specială derogă de la cea generală".
Acest principiu presupune aplicarea cu prioritate a normei speciale, reglementate pentru un anumit tip de cauză, cum este şi ipoteza procesului declanşat de reclamante, faţă de dreptul comun aplicabil în materie de pretenţii întemeiate pe răspunderea delictuală a statului pentru măsurile luate în perioada regimului politic trecut.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele D.C.A. şi M.D. împotriva Deciziei nr. 77/A din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8539/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 8525/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
