ICCJ. Decizia nr. 8552/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8552/2011
Dosar nr.51106/3/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 936/2010 pronunţată în Dosarul nr. 51106/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii şi, totodată, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta N.M. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reţinându-se că despăgubirile solicitate de către reclamantă în baza Legii nr. 221/2009 nu pot fi acordate decât pentru condamnările politice, nu şi pentru măsurile administrative cu caracter politic, cum este cazul reclamantei.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 110A din 7 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru considerente vizând nu motivele de apel - relative la aplicabilitatea Legii nr. 221/2009 şi măsurilor administrative cu caracter politic -, ci însuşi temeiul de drept al acţiunii reclamantei, respectiv dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Astfel, s-a constatat că este aplicabilă Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, prin care aceste dispoziţii legale au fost considerate neconstituţionale.
Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei dacă, în acest interval, Guvernul României nu pune de acord dispoziţiile neconstituţionale cu prevederile Constituţiei.
Decizia a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar până la data soluţionării apelului - 24 ianuarie 2011, Guvernul României nu a avut nicio iniţiativă în sensul celor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 47/1992.
În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat că temeiul normativ pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea nu îşi mai produce efecte juridice, acţiunea fiind, din această perspectivă, neîntemeiată, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, dar cu o altă motivare.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând, în esenţă, că instanţa de apel ar fi trebuit să soluţioneze cauza pe baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că era constituţională la acea dată, modificarea intervenită prin deciziile Curţii Constituţionale neputând opera retroactiv.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia adoptată pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei, ale căror efecte asupra cauzei de faţă au fost analizate din perspectiva unui motiv de ordine publică, invocat din oficiu, şi nu prin prisma motivelor de apel ale reclamantei.
Aspectul procesual relativ la efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale - ca, de altfel, şi ale Deciziei nr. 1360 din 21 octombrie 2010 - asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare, a fost clarificat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEîntr-un recurs în interesul legii.
Această decizie a instanţei supreme a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.".
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situaţiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanţă, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, şi al întinderii dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă - sunt sub incidenţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, de imediată şi generală aplicare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situaţie juridică voluntară), în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
De asemenea, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanţa supremă.
Dată fiind Decizia în interesul legii, se constată că, în cauză, instanţa de apel a procedat corect dând eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale, cât timp, la data publicării lor în M. Of. - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluţionată printr-o hotărâre definitivă.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva Deciziei nr. 110A din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8554/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8546/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
