ICCJ. Decizia nr. 8560/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8560/2011
Dosar nr.3258/120/2010
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 1977 din 03 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3258/120/2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamantul S.M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi, în baza art. 1 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al condamnării de 1 an şi 6 luni închisoare aplicat prin Sentinţa penală nr. 991 din 28 decembrie 1950, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj pentru delictul de instigare publică şi măsurile administrative luate ulterior împotriva petentului, iar în baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 62/2010, a obligat Ministerul Finanţelor Publice - prin Direcţia Finanţelor Publice Dâmboviţa la plata sumei de 10.000 euro către petent.
Apelurile declarate împotriva sentinţei menţionate de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 23 din 8 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a decide astfel, instanţa a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a constatat caracterul politic al condamnării suferite de către reclamant şi a evaluat corespunzător daunele morale acordate, ţinând cont şi de măsurile reparatorii acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999.
De asemenea, a constatat că existenţa Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale, nu împiedică acordarea daunelor morale, întrucât în virtutea principiului neretroactivităţii, legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, astfel încât la data introducerii acţiunii (13 iulie 2010) sub imperiul Legii nr. 221/2009 s-a născut dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri.
Pe de altă parte, dacă s-ar considera că dispoziţiile noi, abrogatoare ale art. 5 din Legea nr. 221/2009 s-ar aplica şi acţiunii de faţă, introdusă înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziilor Curţii Constituţionale, s-ar încălca nu numai principiul neretroactivităţii legii civile, ci şi principiul nediscriminării cetăţenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit, a conchis instanţa de apel.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel nu a dat eficienţă Deciziilor nr. 1358 şi 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.
Prin urmare, la data soluţionării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional expirase, fără ca legiuitorul să fi pus de acord norma dispoziţiile legii fundamentale, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai puteau fi aplicate.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Problema de drept a efectelor Deciziilor nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale - prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei - asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare, a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEîntr-un recurs în interesul legii.
Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial".
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele Convenţiei europene a drepturilor omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situaţiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanţă, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, şi al întinderii dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă - sunt sub incidenţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, de imediată şi generală aplicare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situaţie juridică voluntară), în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
De asemenea, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanţa supremă.
Dată fiind Decizia în interesul legii, se constată că, în cauză, instanţa de apel a procedat greşit nedând eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale, cât timp, la data publicării lor în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluţionată printr-o hotărâre definitivă.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, drept pentru care va admite recursul şi, în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în toată Decizia, în sensul că va admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei nr. 1977 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.
În aplicarea art. 296 C. proc. civ., va schimba în tot sentinţa şi va respinge cererea formulată de reclamantul S.M.D., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva Deciziei nr. 23 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în toată Decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei nr. 1977 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa şi respinge cererea formulată de reclamantul S.M.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 8566/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8556/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|