ICCJ. Decizia nr. 8564/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8564/2011
Dosar nr.11159/2/2010
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 674 F din 8 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 451/98/2010, Tribunalul Ialomiţa a admis cererea formulată de reclamantul R.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea sentinţei, s-a arătat, în esenţă, că reclamantul este îndreptăţit la daune morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dat fiind prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 7 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, faptă prevăzută de art. 209 pct. 3 C. pen., combinat cu Decretul-Lege nr. 850/1938, prin Sentinţa nr. 35 din 22 ianuarie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Galaţi.
Prin Decizia nr. 33 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinţei menţionate şi au fost admise apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe, cu consecinţa schimbării în tot a acesteia şi respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, în raport de temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei, reprezentat de art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a constatat că este aplicabilă în cauză Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a stabilit că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
La data soluţionării apelurilor de faţă, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca legiuitorul să pună de acord norma cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate.
Aşadar, constatând că la data soluţionării apelurilor, nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel a apreciat că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând, în esenţă, că instanţa de apel ar fi trebuit să soluţioneze cauza pe baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, modificarea intervenită prin deciziile Curţii Constituţionale fiind contrară art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În adoptarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată formulate în cauză, întemeiate pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a dat eficienţă Deciziilor nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 pronunţate de Curtea Constituţională, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei.
S-a considerat că aceste decizii sunt aplicabile în cauză, în sensul încetării efectelor juridice ale normei a cărei neconstituţionalitate a fost constatată, împlinit fiind termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, care curge de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale.
Criticile recurentului-reclamant vizează aplicarea greşită a deciziilor Curţii Constituţionale, în urma cărora norma în discuţie şi-a încetat aplicabilitatea, deoarece intervenţia instanţei de contencios constituţional este contrară Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Problema de drept a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEîntr-un recurs în interesul legii.
Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial".
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situaţiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanţă, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, şi al întinderii dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă - sunt sub incidenţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, de imediată şi generală aplicare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situaţie juridică voluntară), în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
De asemenea, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanţa supremă.
Dată fiind Decizia în interesul legii, se constată că, în cauză, instanţa de apel a procedat corect dând eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale, cât timp, la data publicării lor în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluţionată printr-o hotărâre definitivă.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva Deciziei nr. 33A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8576/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8566/2011. Civil → |
|---|
