ICCJ. Decizia nr. 8577/2011. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8577/2011
Dosar nr. 95/3/2009
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2008, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta P.G. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a Contractului de donaţie autentificat din 7 noiembrie 1967, prin care autorii săi au donat statului terenul viran în suprafaţă totală de 838,5 mp, situat în Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 14784 din 12 noiembrie 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că reclamanta a evaluat terenul la suma de 600.000 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 667 din 28 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a constatat nulitatea absolută a Contractului de donaţie autentificat din 7 noiembrie 1967 de notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie Bucureşti, încheiat între R.C. şi M., în calitate de donatori şi Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie, în calitate de donatar şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, C.R. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, stăpânindu-l împreună cu soţul său, M.R., până în anul 1967 când, prin Contractul de donaţie autentificat din 7 noiembrie 1967, terenul în litigiu, în suprafaţă de 838,50 mp, a fost donat Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie.
Din înscrisurile depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că R.M. a fost reţinut de organele Ministerului Afacerilor Interne începând cu data de 06 mai 1950 până la data de 06 mai 1955, pentru activitate contra clasei muncitoare, fiind internat într-o colonie de muncă şi pus în libertate înainte de expirarea măsurii, fără a se pronunţa împotriva sa o hotărâre judecătorească de condamnare.
S-a mai reţinut că, în anul 1949, soţii R. au fost evacuaţi din locuinţa lor situată în Bucureşti, str. H. Locuinţa a fost preluată de stat, iar bunurile mobile aflate în locuinţă au fost confiscate.
Referitor la terenul în litigiu, învecinat cu terenul pe care se afla locuinţa, prima instanţă a reţinut că acesta a fost preluat în proprietatea statului ca bun abandonat, în baza Decretului nr. 111/1951, astfel cum reiese din cărţile de judecată civile X şi nr. Y, însă acestea au fost reformate prin Sentinţele civile nr. 1917 din 24 mai 1956, respectiv nr. 1300 din 22 mai 1956, pronunţate de Tribunalul Popular al Raionului Griviţa Roşie, cele 4 parcele, nr. A, B, C şi D, care compuneau terenul în litigiu, fiind retrocedate soţilor R.
În ceea ce priveşte condiţiile de validitate ale Contractului de donaţie autentificat sub nr. X, tribunalul a reţinut, pe baza probelor administrate, că, la momentul încheierii contractului de donaţie, donatorii C. şi M.R. nu au avut intenţia de a dona terenul în suprafaţă de 838,50 mp, obiect al contractului, manifestarea de voinţă nefiind exprimată cu scopul real de a produce efecte juridice, deoarece a lipsit intenţia serioasă de a-l gratifica pe donator, în sensul de a-i procura, în mod irevocabil, un folos patrimonial.
Astfel, din declaraţia martorei B.M., tribunalul a reţinut că actul de donaţie a fost încheiat sub presiunea autorităţilor timpului, soţii R. fiind supuşi permanent la presiuni psihice din partea organelor statului comunist, în condiţiile în care M.R. a efectuat o detenţie de 5 ani, iar anterior detenţiei soţii au fost deposedaţi de toate bunurile proprii şi mutaţi într-o cameră la subsolul unui bloc. Declaraţia acestui martor se coroborează cu declaraţia martorei A.E., dar şi cu celelalte înscrisuri din care rezultă evacuarea soţilor R., internarea lui M.R. într-o colonie de muncă şi preluarea tuturor bunurilor acestora.
Tribunalul a constatat că obligaţiei născute din contractul de donaţie îi lipseşte cauza, iar conform art. 966 C. civ. „obligaţia fără cauză (…) nu poate avea niciun efect", astfel încât, văzând şi dispoziţiile art. 948 pct. 4 C. civ., apreciind că la încheierea contractului a fost nesocotită o cerinţă esenţială pentru validitatea acestuia, sancţionată cu nulitatea, a fost admisă acţiunea şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, iar prin Decizia nr. 738 A din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, apelul a fost respins ca nefondat.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa apelată s-a reţinut nulitatea absolută a contractului de donaţie ca urmare a constatării lipsei intenţiei de a gratifica, care atrage lipsa cauzei actului juridic, în temeiul art. 966 şi art. 948 pct. 4 C. civ.
Argumentele din apel susţinute de apelantul pârât sunt străine de motivul de nulitate a actului juridic, reţinut în hotărâre. Astfel, apelantul invocă aspecte privind existenţa şi valabilitatea consimţământului, respectiv, condiţiile de formă ale actului de donaţie, deşi, nici prin acţiunea introductivă şi nici în considerentele hotărârii apelate nu se reţine vreun motiv de nulitate care să aibă legătură cu consimţământul donatorilor sau condiţiile de formă ale actului juridic.
Împrejurarea că autorii reclamantei şi-au exprimat consimţământul de a dona imobilul nu exclude posibilitatea ca această manifestare de voinţă să fie lipsită de cauză juridică. Or, tocmai acest aspect s-a constatat de către tribunal, în primă instanţă, pe baza probelor administrate, constatare care nu este contrazisă în niciun fel prin motivele de apel.
Împrejurarea că actul autentic se bucură de prezumţia de autenticitate şi validitate nu poate duce la concluzia că partea interesată nu ar putea invoca nulitatea actului. Domeniul prezumţiei de autenticitate, instituită de art. 1173 alin. (1) C. civ., acoperă numai formalităţile îndeplinite de organul care conferă solemnitate înscrisului, nu însă şi validitatea sa intrinsecă. Împotriva constatărilor agentului instrumentator, care deşi personale, depăşesc competenţa sa, cum ar fi cele referitoare la existenţa şi valabilitatea cauzei actului juridic, se poate face dovada contrară, deoarece notarul ia act de voinţa părţilor, fără să aibă posibilitatea de a controla în ce măsură acea voinţă a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.
În analiza cauzei în materie de donaţie este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant în voinţa dispunătorului în acest sens. Cauza actului de donaţie cuprinde, pe lângă voinţa de a dărui, şi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, aceste elemente neputând fi separate şi examinate în mod izolat. Ca atare, la stabilirea existenţei şi validităţii cauzei actului de donaţie, instanţa trebuie să aibă în vedere împrejurările contemporane efectuării donaţiei.
Din probele administrate pe parcursul procesului rezultă că atât imobilul care constituia locuinţa donatorilor, cât şi terenul în litigiu au fost preluate de stat în fapt, fără nicio despăgubire, anterior ofertei de donaţie. De asemenea, au fost confiscate toate bunurile mobile ale soţilor R., aceştia fiind obligaţi să locuiască într-o încăpere din subsolul unui bloc. Soţul proprietarei, M.R., a fost arestat, fără a exista o hotărâre judecătorească de condamnare, şi internat timp de 5 ani într-o colonie de muncă forţată.
După revenirea din detenţie, ca urmare a demersurilor efectuate de soţii R., terenul în litigiu a fost restituit acestora, prin Sentinţele civile nr. 1917 din 24 mai 1956, respectiv nr. 1300 din 22 mai 1956, pronunţate de Tribunalul Popular al Raionului Griviţa. Rezultă în mod evident că soţii R. doreau să redevină şi să rămână proprietarii terenului, altfel neputându-se explica de ce au făcut demersuri pentru redobândirea lui.
Având în vedere că autorii reclamantei au fost deposedaţi de imobilul în litigiu împotriva voinţei lor, anterior datei la care aceştia au făcut oferta de donaţie, precum şi faptul că au solicitat în mod repetat restituirea acestui imobil, Curtea de Apel a apreciat că cei doi soţi nu au avut intenţia de a gratifica statul, nu a existat animus donandi, actul de dispoziţie efectuat în acest sens fiind consecinţa conjuncturii sociale, economice în care s-au derulat faptele, a posibilităţilor limitate de manifestare individuală în ceea ce priveşte dreptul lor de proprietate.
În lipsa intenţiei reale de a gratifica statul comunist, contractul de donaţie nu are o cauză licită şi este sancţionat cu nulitatea absolută, conform art. 801, art. 948 pct. 4 şi art. 966 C. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod greşit instanţa de apel a considerat că în cauză lipseşte intenţia părţilor de a gratifica Statul Român cu imobilul ce le aparţinea.
Oferta de donaţie (oferta de a contracta) poartă semnătura donatorilor dată în faţa Notarului de Stat astfel încât nu poate fi reţinută motivarea instanţei în sensul că nu a există intenţia de a gratifica.
Lipsa consimţământului putea fi invocată doar dacă actul de donaţie nu ar fi fost semnat. Or, faţă de regimul juridic al actelor autentice şi forţa probantă în privinţa constatărilor notarului, lipsa consimţământului ca o cauză de nulitate absolută, nu poate fi primită.
Oferta de donaţie a fost acceptată de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti în conformitate cu prevederile Decretului nr. 478/1958. Mai mult, donaţia este un act juridic esenţialmente irevocabil, caracter consacrat de art. 801 C. civ.
Se mai susţine că reclamanta nu justifică un interes în promovarea acţiunii.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, reclamanta justifică un interes în promovarea cererii de constatare a nulităţii absolute a Contractului de donaţie autentificat din 7 noiembrie 1967, încheiat de autorii săi cu Statul Român. A rezultat din probele administrate în cauză că reclamanta a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, Notificarea nr. X prin care a solicitat, în condiţiile acestei legi, restituirea prin echivalent a terenului ce face obiectul contractului de donaţie menţionat.
Or, faţă de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, promovarea cererii de chemare în judecată era justificată de necesitatea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care să se dispună cu privire la valabilitatea contractului de donaţie încheiat.
În ceea ce priveşte dezlegarea dată cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie făcută Statului Român de autorii reclamantei, Decizia instanţei de apel este, de asemenea, legală, criticile formulate de recurent fiind nefondate.
Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 801 - 803 C. civ., donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care donatorul, cu intenţie liberală, îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniu cu un drept real sau de creanţă, mărind în mod corespunzător, cu acelaşi drept, patrimoniul donatarului, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Valabilitatea donaţiei, ca a oricărui alt contract, se apreciază prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ. Licitatea cauzei - impusă drept condiţie pentru validitatea unei convenţii - trebuie analizată atât din perspectiva art. 966 C.civ cât şi în raport cu specificul contractului de donaţie ca liberalitate.
Admiţând existenţa a două elemente care compun cauza actului juridic şi anume scopul imediat (scopul obligaţiei, care în cazul contractelor unilaterale cu titlu gratuit constă în intenţia de a gratifica) şi scopul mediat (scopul actului juridic reprezentat de motivul determinant al încheierii actului juridic), urmează a considera că atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenţiei de a gratifica, în actele cu titlu gratuit, lipseşte un element esenţial al actului juridic. În acest caz, lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, iar sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute a actului juridic.
În cauză, donaţia a fost făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor imobilului, astfel încât actul juridic încheiat este lipsit de animus donandi, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute.
Nu există, aşa cum se susţine prin recursul declarat de pârât un regim juridic diferit, sub aspectul sancţiunii aplicabile, în situaţia lipsei cauzei actelor de donaţie încheiate în temeiul Decretului nr. 478/1954. Simpla împrejurare că oferta de donaţie a fost acceptată în temeiul acestui act normativ, nu salvează actul de la sancţiunea nulităţii atrasă de lipsa intenţiei de a gratifica.
Tot astfel, împrejurarea că donatorii şi-au exprimat consimţământul în faţa notarului nu echivalează cu valabilitatea consimţământului astfel exprimat, deoarece notarul, în cadrul atribuţiilor ce-i revin, ia act de voinţa părţilor, fără să aibă posibilitatea de a cenzura în ce măsură acea voinţă a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.
Însă, pentru considerentele anterior expuse, nulitatea actului juridic în cauză este atrasă nu de lipsa ori de vicierea consimţământului exprimat la încheierea donaţiei, ci de lipsa intenţiei de a gratifica, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei actului juridic astfel încheiat.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 738 A din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8579/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8575/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
