ICCJ. Decizia nr. 8580/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8580/2011
Dosar nr.2397/109/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, retine următoarele:
La 18 iunie 2010, reclamanta B.E. a contestat în instanţă Dispoziţia nr. 1182/14 mai 2010 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, solicitând constatarea nulităţii absolute a acesteia întrucât a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În motivarea contestaţiei, reclamanta arătă că, autoarea sa, B.S. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Piteşti, cartier Trivale, str. L., compus din 500 mp teren, casă în suprafaţă de 86,16 mp şi anexe gospodăreşti în suprafaţă de 11,23 mp, preluat de Statul Român prin expropriere în anul 1979 de la foştii proprietari B.S. şi B.C., fiind emisă Dispoziţia 1065/22 mai 2009 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Reclamanta arată că, ulterior, la data de 20 mai 2010, i-a fost comunicată Dispoziţia nr. 1182/14 mai 2010, contestată în speţă, prin care art. 2 din Dispoziţia nr. 1065/22 mai 2009, a fost modificat şi completat în sensul respingerii cererii de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 500 mp, cu propunerea de acordare de despăgubiri numai pentru imobilul construcţie (casă şi anexe gospodăreşti), în prezent demolat, în suprafaţă de 97,39 mp. Susţine că dispoziţia contestată este nelegală întrucât dispoziţia iniţială nu putea fi revocată printr-o altă dispoziţie avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât aceasta produce nemijlocit efecte în planul dreptului de proprietate ca act juridic civil. De asemenea arată că sunt lipsite de temei juridic şi motivele din dispoziţia contestată potrivit cărora terenul în cauză ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 întrucât autorilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legii menţionate pentru o suprafaţa diminuată cu aproximativ 500 mp, exact cât reprezintă terenul revendicat conform Legii nr. 10/2001. În ceea ce priveşte nedovedirea dreptului de proprietate după numita B.A., arată că la momentul exproprierii, proprietari ai terenului erau autorii săi S. şi C.B., fapt dovedit atât cu declaraţiile din 29 noiembrie 1979 prin care aceştia au consimţit la expropriere cât şi cu borderoul din 26 decembrie 1981 în care se menţionează că despăgubirile pentru terenul situat în str. L. au fost încasate de autorii săi.
Prin Sentinţa civilă nr. 234 din 4 noiembrie 2010, Tribunalul Argeş a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei contestate, obligând pe pârâta Primăria Municipiului Piteşti, prin primar la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut cele ce urmează:
În urma notificării formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către autoarea reclamantei, B.S., a fost emisă Dispoziţia nr. 1065/22 mai 2009, prin care s-a constatat îndreptăţirea acesteia la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilele din Piteşti, cartier Trivale, str. L., constând în 500 mp teren, casă de 86,16 mp şi anexe gospodăreşti de 11,23 mp, expropriate prin Decretul nr. 165/1981.
Fără ca cineva să atace în instanţă această dispoziţie, la 20 mai 2010, se comunică moştenitoarei testamentare a notificatoarei, respectiv reclamanta B.E., Dispoziţia nr. 1182/14 mai 2010, prin care a fost modificată şi completată dispoziţia iniţială, în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor pentru terenul de 500 mp, cu motivarea că acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, iar persoana îndreptăţită nu a depus acte autentice pentru teren şi nici dovezi privind calitatea de moştenitor după numita B.A.
Tribunalul a constatat că nu există o normă legală care să permită unităţii deţinătoare să-şi revoce propria dispoziţie, desfiinţarea acesteia fiind posibilă exclusiv pe calea contestaţiei reglementată de art. 26 alin. (1) şi (3) sau pe calea dreptului comun, în acţiunea în anulare.
Referindu-se la motivarea deciziei contestate, tribunalul a reţinut că Primarul Municipiului Piteşti nu a prezentat dovezi din care să rezulte că foştilor proprietari le-ar fi fost restituit terenul într-o altă procedură, potrivit Legii nr. 18/1991, că lui B.C. i-a fost restituită o suprafaţă de 2.150 mp în cartierul Papuceşti, teren arabil, în vreme ce autoarea reclamantei a figurat în registrul agricol cu 0,25 ha din care 0,05 ha curţi construcţii, pentru acestea din urmă nefiind emis titlu de proprietate, potrivit aceleiaşi legi.
Tribunalul a înlăturat susţinerea pârâtei potrivit căreia nu s-ar fi dovedit calitatea de moştenitor a persoanei îndreptăţite de pe urma autoarei B.A., reţinând că terenul a fost expropriat de către stat de la B.S. şi B.C. care au primit şi despăgubiri, făcându-se aplicaţiunea art. 24 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a dovedirii calităţii de moştenitor a celor doi, cu certificat emis în anul 2004.
Tribunalul a mai reţinut că imobilul din litigiu s-a aflat în Piteşti, str. L., în vreme ce Primarul Municipiului Piteşti pentru a contesta această îndreptăţire, face trimitere la înscrisuri din care rezultă că B.A. era proprietara imobilului situat în Piteşti, str. L., compus din 900 mp teren şi construcţii, imobil care este menţionat distinct în decretul de expropriere.
Împotriva sentinţei tribunalului, pârâta Primăria Municipiului Piteşti, prin primar a formulat apel, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală sub aspectul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt şi de drept din cauză.
Prin motivele de apel, pârâta a susţinut că în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1.5 din Cap. II al HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 10/2001, acţiunea trebuia respinsă nu admisă cum greşit a procedat tribunalul. A motivat că terenul pretins a făcut obiectul legilor fondului funciar, că notificatoarea B.S. a fost străină de succesiune, prin renunţare iar moştenitoarea acesteia nu a depus acte de proprietate, respectiv de preluare a terenului în proprietatea statului. A arătat că instanţa de fond nu a observat că, în momentul preluării terenului în proprietatea statului, exista o stare de coproprietate a imobilului cu B.F.A., născută B., decedată în anul 1973, că potrivit Certificatului de moştenitor nr. X, notificatoarea B.S. şi moştenitoarea B.E., sunt renunţătoare la succesiunea provenită de pe urma numitei B.A.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 13/A din 01 februarie 2011, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea ca nefondat a apelului pârâtei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, în esenţă, a reiterat motivarea din sentinţa tribunalului, cu unele precizări, după cum urmează:
Referindu-se la calitatea de moştenitoare a notificatoarei B.S., faţă de defuncta B.F.A., născută B., decedată în anul 1973, cu privire la care pârâta susţine că ar fi fost proprietara imobilului în litigiu, instanţa de apel a reţinut că averea lăsată de către aceasta din urmă la deschiderea succesiunii era reprezentată de terenul situat în str. P. (devenit ulterior L.), alături de o casă cu 2 camere din cărămidă.
Moştenitorul acesteia, legatar potrivit testamentului autentificat în anul 1973 a cotei de 1/1, a fost expropriat în anul 1981, fiind despăgubit pentru terenul de 900 mp, situat în cartierul Trivale, str. L. şi construcţia de 57,43 mp, până la acel moment aflându-se înscris în rolul agricol cu imobil. Totodată, s-a reţinut că în evidenţele administraţiei publice locale, respectiv în rolul agricol al unităţii administrativ-teritoriale notificate, cu proprietate distinctă pentru care s-au plătit impozite, s-a aflat înscrisă familia C. şi E.B., având ca moştenitoare pe B.S. care, la rândul său, a lăsat-o moştenitoare pe B.E., exproprierea făcându-se pe numele B.C. şi S. pentru terenul de 500 mp din str. L., cu construcţia de 97,39 mp pentru care s-a şi luat declaraţie, de către Consiliul Popular al Municipiului Piteşti, celor doi proprietari. În registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al notariatului de Stat Judeţean Argeş, în anul 1962 se afla înscrisă proprietatea B.C. şi S. din Piteşti, str. L., nemijlocit învecinată, pe latura de vest, cu proprietatea B.A., proprietate figurată în fişa imobilului întocmită de I.J.G.C.L. Argeş - Atelierul de proiectare în anul 1980.
Instanţa de apel a constatat că din niciun act al dosarului nu rezultă că proprietatea B. ar fi fost, cel puţin la momentul exproprierii, aparţinătoare la patrimoniul numitei B.A., pentru a se cere notificatoarei să dovedească modalitatea în care ar fi moştenit-o pe aceasta. Dimpotrivă, inclusiv în decretul de expropriere, cele două proprietăţi sunt menţionate distinct la poziţiile 8 şi 9 având compoziţii diferite în ce priveşte suprafeţele de teren şi suprafeţele construcţiilor.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei legată de redenumirea, respectiv renumerotarea adresei proprietăţii B.A., din str. T., în str. L. în prezent, instanţa de apel a reţinut că aceasta este doar o simplă afirmaţie, pârâta nedovedind în vreun fel identitatea de adresă.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că invocarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991 sunt lipsite de aplicabilitate, câtă vreme, judecata se poartă potrivit cerinţelor speciale ale Legii nr. 10/2001, notificarea fiind formulată de către moştenitoarea necontestată a foştilor proprietari de la care a operat exproprierea, iar nu a altei persoane la a cărei moştenire s-ar fi renunţat.
Legat de susţinerea pârâtei în sensul că emiterea dispoziţiei contestate s-a datorat faptului că Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţii ar fi solicitat reevaluarea probatoriului, instanţa de apel a reţinut că această împrejurare nu justifică schimbarea soluţiei iniţial dată prin Dispoziţia nr. 1065, că pe această cale nu se urmăreşte altceva decât tergiversarea soluţionării notificării adresată de către persoana îndreptăţită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Piteşti, prin primar invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta pârâtă susţine că situaţia reală de fapt din speţă ar fi impus respingerea acţiunii, făcându-se aplicaţiunea prevederilor pct. 1.5 din Cap. II al HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001.
În motivarea recursului, copie fidelă a apelului, recurenta pârâtă susţine că atât tribunalul cât şi instanţa de apel nu au observat că la momentul exproprierii exista o stare de coproprietate a imobilului cu B.F.A., născută B., decedată în anul 1973, exproprierea facându-se de la moştenitorii acesteia în 1981. Recurenta pârâtă susţine că, în acest context, nu a fost depus certificatul de moştenitor de pe urma defunctei B.A., iar contestatoarea nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare şi, implicit de persoană îndreptăţită de pe urma numitei B.S. Mai susţine că, potrivit Certificatului de moştenitor nr. X, notificatoarea B.S. şi contestatoarea B.E. au renunţat la succesiunea provenind de la B.A., proprietara de drept a imobilului situat în str. L., devenit după redenumire şi renumerotare str. L. şi că singura care a acceptant moştenirea după B.A. a fost B.M., de la care s-a făcut exproprierea.
De altfel, arată că, potrivit art. 13 din Legea nr. 18/1991, renunţătorul nu poate face o nouă cerere de acceptare în condiţiile legii speciale, pentru proprietatea aceluiaşi autor. Recurenta pârâtă susţine că revenirea asupra art. 2 din dispoziţia contestată a fost cerută de către Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea aplicării pct. 1.5 din HGnr. 250/2007. Mai susţine că instanţele de fond nu s-au preocupat de cercetarea stării de fapt a proprietăţii în cauză, mărginindu-se doar la constatarea lipsei capacităţii organului emitent de a reveni la dispoziţia iniţială, cu toate că aceasta nu a produs efecte juridice, întrucât ar fi fost restituită, comunicată şi apoi recomunicată.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Deşi recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, din dezvoltarea motivelor de recurs se constată că recurenta pârâtă nu invocă nicio critică care să se circumscrie acestui motiv.
Totodată, din verificarea lucrărilor dosarului se constată că reclamanta a învestit instanţele de fond cu judecata unei contestaţii împotriva dispoziţiei emisă de Primarul Municipiului Piteşti, formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cadru procesual în limita căruia s-a desfăşurat judecata.
Aşa fiind, cum instanţele de fond s-au pronunţat cu privire la actul juridic pe care reclamanta l-a dedus judecăţii, fără a-i schimba natura ori înţelesul, critica privind interpretarea greşită a acestuia se dovedeşte a fi străină lucrărilor dosarului.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte nefondat în condiţiile în care din analiza deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat vreun text de lege aplicabil speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază.
Recurenta pârâtă circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, urmărind, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate care să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor şi, faţă de situaţia de fapt reţinută (care nu mai poate fi schimbată în recurs), nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii sau o aplicare greşită a acesteia.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită de către instanţele de fond şi de apel, din probatoriile administrate în cauză nerezultând că proprietatea B. ar fi fost, cel puţin la momentul exproprierii, aparţinătoare la patrimoniul numitei B.A.. Dimpotrivă, în anexa la Decretul de expropriere nr. 165/1981 la poziţia 8 figurează ca proprietari ai terenului de 500 mp din str. L., casă de 86,16 mp şi anexe gospădăreşti de 11,23 mp autorii notificatoarei, C. şi S.B., în timp ce B.A. figurează la poziţia 9 cu imobilul situat în Piteşti, str. L. compus din teren de 900 mp şi construcţii în suprafaţă de 57,43 mp.
Susţinerea recurentei pârâte în sensul că, potrivit Certificatului de moştenitor nr. X, notificatoarea B.S. şi contestatoarea B.E. au renunţat la succesiunea provenind de la B.A., este reală, însă, potrivit aceluiaşi certificat de moştenitor, averea lăsată de defunctă la deschiderea succesiunii era reprezentată de terenul situat în cartier Trivale, str. P. (actual L.) şi nu de terenul în litigiu de 500 mp, situat în str. L., astfel că nu se poate susţine că cele două ar fi renunţat la moştenirea terenului în litigiu.
Invocarea de către recurenta pârâtă a identităţii de adresă dintre cele două imobile ca efect al redenumirii şi renumerotării străzii este nerelevantă în cauză, fiind vorba de simple afirmaţii nedovedite în nici un fel.
Ca atare, susţinerea recurentei pârâte în sensul că notificatoarea nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare după B.A. este nefondată.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu au aplicabilitate în speţă câtă vreme judecata se poartă potrivit cerinţelor Legii nr. 10/2001, notificatoarea fiind moştenitoarea foştilor proprietari ai imobilului şi nu a altei persoane la a cărei moştenire ar fi renunţat.
Fată de cele reţinute mai sus, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, Decizia instanţei de apel de confirmare a sentinţei tribunalului fiind legală şi temeinică.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Piteşti, prin primar împotriva Deciziei nr. 13/A din 01 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8582/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8579/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
