ICCJ. Decizia nr. 8585/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8585/2011
Dosar nr.339/115/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea civilă înregistrată la 01 februarie 2010, reclamanta P.M. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri morale în urma condamnării cu caracter politic al tatălui acesteia, C.P.
În motivarea acţiunii se arată că, prin Sentinţa penală nr. 1134/1949, tatăl reclamantei a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, prev.şi ped. de art. 209 C. pen. din 1936, republicat în M. Of. nr. 48/02.02.1948, arestat la data de 20 martie 1950 şi eliberat la data de 20 martie 1956, executând integral pedeapsa de 6 ani, fiind eliberat la expirarea pedepsei potrivit biletului deliberare nr. X emis de penitenciarul Gherla, acesta decedând la data de 16 aprilie 1986.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârât, prin Decizia nr. 125 din 27 ianuarie 2011, a admis calea de atac, a schimbat în tot sentinţa şi încheierea de la 29 iunie 2010 de rectificare a dispozitivului sentinţei, în sensul respingerii acţiunii pentru considerentele ce urmează.
Prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţională întreaga OUG nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecinţă juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluţionării prezentului apel.
Prin Decizia civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010, aceiaşi Curte Constituţională a declarat ca neconstituţional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecinţă lipsirea de temei juridic a pretenţiilor şi, corelativ, a hotărârilor judecătoreşti întemeiate pe această dispoziţie legală declarată neconstituţională.
Nu subzista susţinerea că, anterior deciziei Curţii Constituţionale, reclamantul ar fi fost proprietarul unui „bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Drepturilor Omului, prin aceea că prima instanţă a dat o soluţie de admitere totală sau parţială a acţiunii, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiţiei stabilite de către norma juridică specială, şi, mai ales, izvorul acestui drept este însăşi reglementarea din legea specială respectiv art. .5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Fiind declarat neconstituţional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate şi în lipsa unei manifestări de voinţă, în sensul recunoaşterii acestui bun de către legiuitorul intern, acţiunea reclamantului cât şi soluţia judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituţionale şi juridice.
În speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 3 C. civ., text de lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acţiunii civile de drept comun, ori, în prezenta cauză, dreptul pretins în justiţie este unul consacrat şi valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acţiunii şi modificarea hotărârii instanţei de apel, în sensul respingerii apelului declarat de Statul Român.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin decizie a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii, a egalităţii în drepturi, a nediscriminării, invocându-se şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Intimatul Statul Român, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., va constata cele ce urmează:
Termenul de recurs, conform art. 301 C. proc. civ., este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Decizia instanţei de apel a fost comunicată reclamantei la 17 februarie 2011, potrivit dovezii de primire şi procesului-verbal de predare din dosarul Curţii de Apel, iar recursul a fost declarat la 10 martie 2011.
Termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, calculat potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., se împlinea la 7 martie 2011.
Recurenta nu a invocat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa ce ar fi împiedicat-o să exercite calea de atac în termen pentru a fi incidente dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost depusă direct la registratura instanţei, aşa încât dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. sunt inaplicabile.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva Deciziei nr. 125/A din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8590/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8586/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
