ICCJ. Decizia nr. 8606/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8606/2011
Dosar nr.28116/3/2007
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 461 din 2 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 28116/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a SC C. SA; s-a admis în parte cererea reclamanţilor Ş.S., Ş.P. şi P.F. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi SC C. SA şi în consecinţă a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să restituie în natură reclamanţilor imobilul construcţie, situat în Bucureşti, str. C.D., compus din subsolul imobilului, parter (compus din apartamentele 1, 2, 3) apartamentul nr. 6, precum şi terenul în suprafaţă de 314,25 mp. De asemenea s-a dispus obligarea pârâtei să acorde despăgubiri în echivalent pentru apartamentele 4, 5 şi 7 şi pentru apartamentul de la mansardă. Au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate.
Pentru a dispune în acest sens, în sinteză, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a SC C. SA s-a reţinut că imobilul se află în administrarea acestei pârâte şi deci are calitate pasivă.
Pe fondul cererii s-a reţinut că reclamanţii au dovedit că sunt persoane îndreptăţite, conform Legii nr. 10/2001 că imobilul din str. C.D. a aparţinut autorului lor, numitul Ş.N.I., imobilul fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă, conform art. 2, alin. (1) lit. a din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut de instanţă, din probele administrate, că o parte din imobil a fost înstrăinat către chiriaşi ori către alte persoane fizice şi juridice, în baza Legii nr. 112/1995.
Instanţa a arătat că Municipiul Bucureşti a avut obligaţia de a se pronunţa asupra notificării în termen de 60 de zile, obligaţie pe care însă nu a îndeplinit-o iar din acest motiv a devenit eficientă Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii.
În raport de această decizie şi de art. 9 din Legea nr. 10/2001 dar şi de probele administrate, instanţa a dispus restituirea în natură a subsolului imobilului apartamentele 1, 2 şi 3 de la parter şi apartamentul 6 precum şi terenul în suprafaţă de 314,25 mp.
S-a constatat că au fost vândute apartamentele 4, 5 şi 7 şi cel de la mansardă, pentru care a dispus acordarea de măsuri reparatorii.
În privinţa măsurilor compensatorii s-a arătat că urmează a fi acordate în conformitate cu prevederile art. 8 şi 9 din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte capătul de cerere de obligare la daune cominatorii s-a arătat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 5082 C. proc. civ. şi deci cererea este neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul Bucureşti iar reclamanţii au depus întâmpinare.
În motivarea cererii de apel s-au susţinut următoarele critici.
Printr-un prim motiv s-a susţinut că s-au interpretat greşit dispoziţiile art. 21 - 25 din Legea nr. 10/2001 şi greşit s-a dispus obligarea pârâtului de a emite o dispoziţie de restituire în natură în favoarea reclamanţilor, deoarece numai unitatea deţinătoare poate dispune cu privire la notificare iar o acţiune în revendicare nu mai poate fi întemeiată pe art. 480 - 481 C. civ., după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Printr-un al doilea motiv s-a arătat că termenul de 60 de zile stabilit de Legea nr. 10/2001 pentru a răspunde la notificare este de recomandare şi nu imperativ iar în caz de depăşire unitatea deţinătoare poate fi sancţionată doar cu plata de despăgubiri în caz de prejudiciu şi prin dovedirea existenţei culpei.
Printr-un al treilea motiv s-a arătat că s-a dispus restituirea în natură a unei părţi din litigiu fără a se clarifica situaţia juridică a imobilului şi fără a se stabili întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor pe baza unei expertize.
Prin întâmpinare reclamanţii au solicitat respingerea apelul ca nefondat, arătând că s-au făcut critici la modul general şi că situaţia juridică a imobilului a fost clarificată prin adresa nr. 3659/2002 a SC C. SA.
În faza apelului s-au depus proces-verbal din 17 decembrie 1941 încheiat în C.F. nr. X, adresa nr. 3659/7 august 2002 a SC C. SA, s-a întocmit o expertiză de către expert C.N.
Intimaţii reclamanţi au depus un înscris numit „note de şedinţă" la care au anexat adresa nr. 2475/14 august 2006 a SC C. SA, o fişă de calcul pentru spaţiu de 62 mp utilizat de SC S.I. SRL, o situaţie întocmită de SC C. SA cu privire la spaţiile cu alte destinaţie decât cea de locuinţă, planuri de situaţie, contract de vânzare-cumpărare nr. A privind vânzarea apartamentului nr. 7, contract de vânzare cumpărare nr. B privind vânzarea apartamentului de la mansardă, contract de vânzare-cumpărare nr. C privind vânzarea apartamentului nr. 4, contract de vânzare cumpărare nr. D privind vânzarea apartamentului nr. 5, autorizaţia de construire din 10 octombrie 1932 pe numele I.Ş.
Prin Decizia civilă nr. 619 A din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Sentinţei civile nr. 461 din 02 aprilie 2009 pronunţată în Dosar nr. 28116/3/2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi P.F., Ş.P. şi Ş.S. şi intimata-pârâtă SC C. SA.
A schimbat în parte în sensul că a dispus restituirea în natură a 161 mp teren curte şi 40,6 teren indiviz sub construcţie.
A păstrat celelalte dispoziţii.
În motivarea deciziei s-a reţinut că:
Apelul este fondat numai din perspectiva ultimului motiv de apel.
Astfel, din probele administrate a rezultat că autorul intimaţilor reclamanţi a avut în proprietate un teren în suprafaţă de 315 mp şi casă cu parter având 4 prăvălii, etaj 1, 2 apartamente a 3 camere cu dependinţe la etaj 2 la fel la mansardă 4 camere, pod.
A rezultat că s-a vândut o parte din imobilul construcţie şi teren de sub construcţie în suprafaţă de 111,4 mp.
S-a constatat că suprafaţa construită ocupă 152 mp iar cea liberă este de 161 mp, în total 313 mp.
Faţă de aceste constatări rezultă că se pot restitui în natură intimaţilor reclamanţi 40,6 mp terenul sub construcţie şi 161 mp curte.
În consecinţă motivul de apel nr. 3 fiind fondat se va schimba în parte sentinţa de fond în sensul că se va restitui în natură 40,6 mp teren indiviz sub construcţie şi 161 mp teren curte şi teren 314,25 mp.
În ce priveşte primul motiv de apel este nefondat, întrucât instanţa este competentă să examineze pe fond notificarea atunci când rezultă existenţa unui refuz expres sau tacit de soluţionare a notificării, iar în cauză nu s-au invocat dispoziţiile art. 480 - 481 C. civ.
În ce priveşte motivul doi de apel, va fi înlăturat că fiind parţial nerelevant,cu privire la pretinsele despăgubiri.
În ce priveşte termenul s-a stabilit deja de lege că este imperativ, şi deci critica este nefondată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin Primar General, invocându-se în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a disp. art. 7 alin. (11) din Legea nr. 10/2001 prin raportare la disp. art. 7.1 şi art. 7.3 din Normele metodologice, completate şi modificate prin Hotărârea nr. 923/2010.
S-a susţinut că în temeiul acestei dispoziţii nu se poate dispune restituirea în natură a terenurilor aferente imobilelor care au fost înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, iar menţiunea de teren aferent este definită de lege.
O altă critică a vizat faptul că în cauză nu s-a făcut dovada dacă reclamanta a primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale conform art. 5 din aceeaşi lege.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 7 alin. (11) şi alin. 5, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.
Prin HG nr. 923/2010 s-a introdus disp. 7.1(1) care arată că prevederile art. 7 alin. (11) din lege vizează imobilele înstrăinate în temeiul şi cu respectarea Legii nr. 112/1995 iar contractele de vânzare-cumpărare n-au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Aceste imobile sunt exceptate de la restituirea în natură, fostul proprietar putând primi numai măsuri prin echivalent, acordate în condiţiile legii.
În aplicarea art. 5 din lege, prin art. 7.3 din Normele metodologice s-a prevăzut că sunt exceptate de la restituire în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin noţiunea de „teren aferent" se înţelege terenul pe care este amplasat construcţia, respectiv amprenta construcţiei, ca şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acestea, indiferent de categoria de folosinţă.
Este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării sau a instanţei de judecată ca prin dispoziţie să descrie construcţia şi situaţia juridică a acesteia şi să menţioneze ce suprafaţă de teren nu se restituie în natură.
Potrivit art. 33 din HG nr. 20/1996, astfel cum au fost modificate şi completate prin HG nr. 11/1997, în situaţia de vânzător către chiriaşi a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 suprafeţele de teren preluate de stat şi aflate în posesia sa şi care depăşesc suprafaţa construcţiilor, rămân în proprietatea statului.
Aşadar, aceste suprafeţe de teren care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor ce sunt dobândite în baza Legii nr. 112/1995 nu pot fi atribuite cumpărătorilor locuinţei.
Pentru a aprecia asupra suprafeţei de teren ce poate fi restituită fostului proprietar a imobilului, compus din mai multe apartamente de esenţă este stabilirea în fapt care este suprafaţa de teren aferentă a imobilului în întregul său şi ce suprafeţe de teren au dobândit cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995, prin dispoziţie sau hotărârea emisă pronunţată urmând a se face delimitarea şi identificarea exactă a suprafeţei de teren ce se restituie fostului proprietar.
Se constată că prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, în prezenta cauză, s-a înstrăinat apartamentele, iar suprafeţele de teren, menţionate în contracte, au fost determinate prin raportare la cota indiviză din întregul imobil pe care-l ocupau apartamentele (raportat la suprafaţa totală şi suprafaţa înstrăinată) şi raportându-se numai la amprenta construcţiei, fără identificare şi delimitare.
Procedând la restituirea unei suprafeţe de teren determinate în mod abstract, fără raportare şi determinarea suprafeţei de teren aferent imobilului şi fără identificarea şi delimitarea suprafeţei de teren rămase libere în posesia Municipiului Bucureşti, urmare a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, instanţa nu a intrat în cercetarea fondului şi n-a stabilit pe deplin situaţia de fapt, pentru o bună aplicare a legii.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 712 C. proc. civ., a se admite recursul, a se casa Decizia şi a se trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Deciziei nr. 619 A din 20 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
Procesat de GGC – AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8600/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 8597/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
