ICCJ. Decizia nr. 8613/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8613/2011
Dosar nr.7691/95/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea formulată în baza Legii nr. 221/2009, reclamantul G.T.D.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, a solicitat în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus autorul său G.T. şi obligarea acestuia, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, la despăgubiri reprezentând echivalentul valorilor bunurilor confiscate, respectiv presă ulei şi gater, anexe la moara T.V. din comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi şi gater vertical, mecanic, circular şi pivă, reprezentând anexe la moara din comuna Ioneşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1948, autorul său a fost arestat de fosta miliţie pe motive de ordin politic şi dus la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin, până în luna decembrie 1948, când a fost eliberat.
A mai arătat că în perioada 1948 - 1964 autorul său a avut stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Turceni, sat Gîrbov, iar ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu i-au fost naţionalizate casa, morile şi maşinile de treierat, unde a locuit cu întreaga familie 16 ani în condiţii foarte grele, fiind persecutat în continuare de comunişti.
Reclamantul a mai susţinut că s-a judecat în baza Legii nr. 10/2001 însă nu i-au fost restituite presa de ulei şi gaterul, anexe la moara din comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi şi gater vertical, mecanic, circular şi pivă, reprezentând anexe la moara din comuna Ioneşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 350 din 21 octombrie 2010 Tribunalul Gorj a admis acţiunea reclamantului, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative dispuse faţă de autorul reclamantului şi a obligat pârâtul la plata sumei de 41.171 euro, reprezentând valoarea bunurilor confiscate, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri şi la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că:
Autorul reclamantului a făcut obiectul unor măsuri administrative care au avut caracter politic, cererea reclamantului fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, completează cadrul legislativ referitor la acordarea reparaţiilor morale şi materiale cuvenite victimelor regimului totalitarist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv şi să-şi exercite drepturile fundamentale.
S-a constatat că reclamantul nu a solicitat prin acţiune daune morale, ci numai despăgubiri materiale, reprezentând valoarea bunurilor confiscate aşa cum au fost evaluate de expert şi dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ce nu au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001, aşa cum rezultă din hotărârile anexate la dosarul cauzei.
Având în vedere că reclamantul a dovedit că bunurile confiscate, respectiv naţionalizate, au fost proprietatea autorului său, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub aspectul necenzurării suficiente a cuantumului despăgubirilor acordate; s-a invocat, de asemenea, literatura de specialitate, practica judiciară internă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor morale.
Prin Decizia nr. 160 din 14 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul declarat de pârât a fost respins şi a fost obligat la plata sumei de 1.008,92 RON, cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cuantumul despăgubirilor materiale, acordate reclamantului a fost stabilit prin raportul de expertiză, întocmit în cauză de ing. V.I., fiind contestat numai de către reclamant. În urma răspunsului la obiecţiuni, stabilindu-se un alt cuantum al despăgubirilor, respectiv de 41.171 euro, care, nici de această dată nu a fost contestat de către pârât, deşi s-au acordat mai multe termene de judecată, după depunerea răspunsului expertului la obiecţiunile reclamantului, şi pârâtul a fost prezent, prin consilier juridic.
Cum, la instanţa de fond, pârâtul nu a contestat cuantumul despăgubirilor stabilit prin expertiză, şi nu a solicitat, eventual, o nouă expertiză, soluţionarea cauzei în raport de această expertiză, care este şi lămuritoare sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte susţinerile apelantului pârât, cu trimitere la literatura de specialitate şi practica judiciară naţională şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, acestea vizează criteriile de acordare a daunelor morale, şi nu a daunelor materiale, care au făcut obiectul judecăţii, aşa încât, sub acest aspect, criticile sunt irelevante.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţie arată că potrivit art. 5, alin. (2) din Legea nr. 221/2009 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj are doar competenţa de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie, raportul juridic de drept material existând între intimatul reclamant şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, învederează că Decizia atacată este criticabilă sub aspectul că instanţa de fond nu a cenzurat suficient cuantumul despăgubirilor acordate.
Astfel, se arată că reclamantului nu i-au fost restituite presa de ulei şi gaterul, anexe la moara din comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi şi gaterul vertical mecanic, circular şi pivă, anexe la moara din comuna Ioneşti în temeiul Legii nr. 10/2001, deşi au fost solicitate, ceea ce echivalează cu nedovedirea pretenţiilor intimatului reclamant.
Mai arată că trebuie să se aibă în vedere şi faptul că persoanelor persecutate politic, statul le-a acordat indemnizaţii încă din anul 1990 şi că în cazurile reglementate de Legea nr. 221/2009, rolul instanţelor de judecată este acela de a analiza dacă reparaţia oferită de stat prin intermediul Decretului-Lege nr. 118/1990 este suficientă sau nu.
Susţine că Legea nr. 221/2009 nu prevede acordarea de drepturi noi ci doar reafirmă, în vederea asigurării unui cadru normativ coerent, posibilitatea obţinerii unor despăgubiri care puteau fi oricum solicitate în virtutea dreptului de acces la justiţie garantat de C. civ., de Constituţia României republicată, şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Se solicită cenzurarea cuantumului pretenţiilor reclamantului, întrucât valoarea acestora este mult prea mare, scopul Legii nr. 221/2009 fiind acela de acorda o justă despăgubire persoanelor îndreptăţite, neputându-se transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei în dauna Statului Român.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant, învederează că nu se poate dovedi culpa sa procesuală, astfel încât, solicită respingerea cererii incidentale privind obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005.
În speţă, prin hotărârea instanţei de fond, în urma constatării caracterul politic al măsurilor administrative dispuse faţă de autorul reclamantului, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 41.171 euro, reprezentând valoarea utilajelor şi instalaţiilor solicitate de reclamant, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri şi la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Suma a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, aceasta nu a fost contestată de către recurentul pârât.
De altfel, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Prin urmare critica cu privire la cenzurarea cuantumului despăgubirilor materiale nu poate fi primită.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, în raport de faptul că raportul juridic de drept material există doar între reclamant şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice se va respinge ca neîntemeiată.
Potrivit legii într-adevăr statul este obligat la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate însă, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, calitatea sa procesuală în prezenta cauză este dovedită prin mandatul depus chiar de aceasta la instanţa de fond. Conform acestuia Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj este împuternicită să reprezinte Ministerul Finanţelor Publice atât în nume propriu cât şi în calitate de reprezentant al statului.
Nici critica cu privire la greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi reţinută.
Prin modul în care a fost formulată această critică recurentul susţine că nu a fost dovedită culpa sa procesuală şi solicită respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Din moment ce tribunalul a admis acţiunea reclamantului şi l-a obligat pe pârât la plata despăgubirilor, acesta a căzut în pretenţii, devenind perfect aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Menţinând soluţia dată de tribunal acţiunii, în mod legal Curtea de Apel a menţinut şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cum apelul a fost respins, pârâtul a căzut în pretenţii şi în această fază procesuală, aşa încât, tot cu aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ. Curtea de Apel l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
De altfel o astfel de cerere nu a fost formulată prin motivele de apel iar cu ocazia dezbaterilor reprezentantul recurentei pârâte nu a fost prezent.
Astfel, pentru cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj în nume propriu şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 160 din 14 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8614/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8610/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
