ICCJ. Decizia nr. 8661/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8661/2011
Dosar nr.1037/33/2011
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 17512/211/2010, reclamantul P.M.C. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.S.U. Cluj, solicitând ca pârâtul să fie obligat să îi plătească suma de 10.606,96 euro reprezentând salariu restant sau neachitat integral pentru perioada iulie 2008, contravaloare masă şi chirie pentru lunile noiembrie 2009 - februarie 2010.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat în esenţă prin contractul încheiat la data de 01 iulie 2008 reclamantul a devenit jucător al clubului sportiv pârât. Prin contractul menţionat pârâtul s-a obligat să achite reclamantului pentru primul an o indemnizaţie lunară netă de 700 de euro, echivalent în lei, iar în cel de-al doilea an o indemnizaţie lunară netă echivalentă cu 1.000 de euro. Pârâtul şi-a asumat, de asemenea obligaţia de a-i asigura o indemnizaţie de efort lunară sub formă de hrană caldă, pentru fiecare zi de pregătire, precum şi cazare gratuită în garsoniere şi apartamente. Pârâtul nu şi-a respectat însă obligaţiile prevăzute în contract.
Prin Sentinţa civilă nr. 1522 din 31 ianuarie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a acestei acţiuni.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin întâmpinarea formulată pârâtul îşi exprimă opinia că în speţă nu ne aflăm în cadrul unui litigiu de muncă întrucât între părţi nu a fost încheiat un contract de muncă în sensul C. muncii sau al Legii nr. 168/1999 având în vedere că reclamantul nu are calitatea de sportiv de performanţă în sensul Legii nr. 168/1999.
Prin contractul încheiat între părţi care face obiectul prezentei cauze, reclamantul s-a obligat să practice jocul de handbal pentru clubul sportiv pârât. Din analiza clauzelor contractuale rezultă că acest contract prezintă caracteristicile speciale ale unui contract de muncă.
Potrivit art. 10 C. muncii „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu".
În speţă se observă în primul rând că părţile au stabilit că reclamantul îşi va presta activitatea în schimbul unui salariu, fiind deci îndeplinită una dintre caracteristicile speciale ale unui contract individual de muncă.
De asemenea, analizând obligaţiile stabilite în sarcina reclamantului prin contract, prevăzute la art. 3.1 din acest contract instanţa constată că acestea se încadrează în noţiunea de muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică.
Prin Sentinţa civilă nr. 3342 din 07 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a declinat în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa de soluţionare a acţiunii şi constatând ivirea conflictului de competenţă a sesizat Curtea de Apel Cluj.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reţinut că prin acţiunea introductivă, reclamantul a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor sume de bani al căror izvor este contractul nenumit, încheiat între părţi la data de 01 iulie 2008, înregistrat la Federaţia Română de Handbal la data de 18 august 2009.
Sub aspectul excepţiei invocate de către pârâtă, instanţa a apreciat că în speţa dedusă judecăţii nu există elemente specifice dreptului muncii. Caracteristicile raportului juridic de muncă sunt stabilite de C. muncii în cuprinsul art. 10, acestea fiind prestarea muncii de către salariat în beneficiul angajatorului, raportul de subordonare între angajat şi angajator, precum şi remunerarea muncii prestate prin plata salariului.
Contractul încheiat defineşte părţile ca fiind club sportiv şi jucător, nicidecum ca angajat şi angajator. Din analiza obligaţiilor jucătorului cuprinse în contract nu rezultă sub nicio formă un raport de subordonare, jucătorul având obligaţii cu caracter preponderent sportiv, subordonarea existând în plan sportiv, în raport cu antrenorul echipei.
Remunerarea corespunzătoare activităţii sale este numită în cuprinsul contractului ca fiind indemnizaţie (primă). Mai mult, contractul nu cuprinde alte caracteristici ale raportului juridic de muncă, respectiv răspunderea disciplinară şi răspunderea patrimonială.
Faptul că între părţi nu există un raport juridic de muncă rezultă şi din înregistrarea contractului încheiat, pentru opozabilitate, la Federaţia Română de Handbal şi nu la Inspectoratul Teritorial de Muncă. De altfel, Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind aprobarea clasificării ocupaţiilor din România nr. 138/1995 actualizat, nu cuprinde ocupaţia de jucător de handbal.
Examinând conflictul de competenţă dintre cele două instanţe, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Elementul esenţial pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii este stabilirea naturii contractului încheiat între părţi, pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile.
În acest sens, Curtea constată că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului în formă de la momentul începerii prestării activităţii sportive de către reclamant, respectiv 01 septembrie 2008, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii.
Prin urmare, în speţă este necesar să se stabilească dacă acest contract este guvernat de legislaţia muncii sau reprezintă o convenţie civilă.
Din analiza contractului încheiat între părţi rezultă că aceste elemente sunt întrunite în raport de obligaţia reclamantului de a se pregăti şi a juca handbal în cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii); în raport de obligaţia pârâtei de a-i achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul contractului) de 500 euro în primul an şi de 800 de euro în al doilea an, precum şi de a-i acorda alte drepturi specifice activităţii sportive (indemnizaţia de efort, prime de joc, transport, cazare (salariu) şi, în fine, în raport de obligaţia reclamantului de a respecta programul de pregătire, statutele, regulamentele, hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale activităţii handbalistice, regulamentele de ordine interioară (subordonare faţă de angajator).
De asemenea, contractul încheiat între părţi cuprinde clauzele esenţiale prevăzute de art. 17 alin. (2) C. muncii, stabilind printre altele durata contractului (01 septembrie 2008 - 30 iunie 2010 - art. 2.1), durata concediului [25 de zile - art. 3.2 lit. i)], durata normală a muncii exprimată în ore/zi [8 ore/zi, 6 zile/săptămână - art. 3.1.lit. j)], salariul de bază, precum şi clauza încetării contractului prin concediere fără preaviz a reclamantului datorită unei abateri grave [art. 5.3 lit. d)].
Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îl transformă într-o convenţie civilă, având doar consecinţa antrenării răspunderii contravenţionale pentru această omisiune.
Activitatea desfăşurată de reclamant se încadrează în ocupaţia de sportiv având codul 3475 din Ordinul nr. 138/1995 (Codul ocupaţiilor din România) care nu distinge în funcţie de disciplina sportivă practicată.
Împotriva deciziei a declarat recurs C.S.U. Cluj-Napoca care a criticat sentinţa recurată prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că între părţi nu a fost încheiat un contract individual de muncă în sensul C. muncii sau al Legii nr. 168/1999, având în vedere faptul că intimatul nu are calitatea de sportiv de performanţă profesionist în sensul art. 14 din Legea nr. 69/2000. Contractul încheiat este un contract nereglementat de legislaţia în vigoare dar absolut necesar pentru ca un sportiv să fie legitimat la un anumit club sportiv.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (2), lit. b) din Legea nr. 69/2000 (astfel cum aceasta era în vigoare la data încheierii contractului) contractul de muncă sau convenţia civilă pot fi încheiate exclusiv de către sportivii de performanţă profesionişti. Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, intimatul nu are calitatea de sportiv de performanţă profesionist întrucât nu este titularul unei licenţe în acest sens [condiţie expres prevăzută de art. 14, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 69/2000].
Se consideră că, calitatea de sportiv profesionist/handbalist profesionist se dobândeşte şi se dovedeşte în condiţiile Legii nr. 69/2000 şi ale HG nr. 666/2003, ceea ce nu este cazul în speţă.
Analizând Decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succes:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume dispoziţiile Legii nr. 69/2000, considerând că acel contract încheiat între părţi cuprinde clauzele specifice unui contract de muncă în sensul dispoziţiilor legislaţiei muncii (art. 17 C. muncii).
Astfel, sunt stipulate în cuprinsul contractului respectiv: durata contractului, durata concediului, durata normală a muncii, salariul de bază, condiţiile încetării contractului prin concedierii în cazul săvârşirii unei abateri grave, iar în ceea ce priveşte modificarea contractului, se prevede expres că aceasta se realizează în condiţiile legislaţiei muncii.
Prin contract sunt reglementate drepturile şi obligaţiile specifice raporturilor de muncă şi anume, obligaţia de prestare a activităţii sportive (a muncii), de către angajat şi obligaţia de plată a angajatorului.
Fiind întrunite elementele esenţiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de către salariat şi subordonarea salariatului faţă de angajator, având în vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ şi cu executare succesivă, precum şi obligaţiile asumate de părţi ce au caracterul obligaţiilor specifice raporturilor de muncă, în mod just instanţa a stabilit că, din punct de vedere material, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului, în baza art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc. civ.
Criticile recurentului-pârât C.S.U. Cluj privind lipsa calităţii de „sportiv de performanţă, profesionist" a reclamantului nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii sentinţei recurate.
Aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Cluj, acţiunea dedusă judecăţii are natura unui conflict de muncă ce atrage competenţa de soluţionare a Tribunalului, dat fiind şi faptul că în dispoziţiile art. 3.2 pct. 2 (final) din contract încheiat între părţi s-a stipulat calitatea de „handbalist profesionist" pentru reclamant conform art. 14 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.
Nefiind incidente alte motive de nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea sentinţei recurate şi constatând că instanţa a pronunţat o hotărâre cu respectarea dispoziţiilor incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., cu menţinerea sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.S.U. Cluj împotriva Sentinţei nr. 20/F din 29 august 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă,de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8662/2011. Civil. Anulare act. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 8647/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
