ICCJ. Decizia nr. 8688/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8688/2011
Dosar nr.6503/1/2011
Şedinţa publică din 09 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3456 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanţii W.Y.E., B.M., H.K., L.A.N., W.E.A., P.L.K., B.A., L.B. şi pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 415 A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
La pronunţarea acestei hotărâri, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2008 reclamanţii E.W., M.B. (născută W.), K.H. (născută V.), L.A.N. (născută W.), E.A.P., K.P.L. (născută W.), A.B. şi B.L. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001 pentru despăgubiri rezultate din naţionalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA.
Prin Sentinţa civilă nr. 199 din 16 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţi.
Prin Decizia civilă nr. 415/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea şi a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 pentru despăgubiri derivate din naţionalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâta, apreciate de Înalta Curte ca fondate, dispunându-se în sensul reţinut mai sus.
Împotriva deciziei de recurs au formulat contestaţie în anulare reclamanţii, în susţinerea căreia au arătat următoarele:
Prin eroarea materială de a considera că au achiesat la recursul declarat de pârâtă, instanţa a viciat rezultatul în legătură cu recursul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, cu excepţia motivului pentru care l-au considerat întemeiat, cel privind numărul de acţiuni corect (8.522.100 acţiuni şi nu 9 milioane).
Consecinţa a intervenit ulterior când a procedat la judecată, astfel:
Instanţa a admis în întregime recursul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, dar omiţând examinarea completă şi adecvată a motivelor de recurs ale acesteia.
Greşit, considerând că au achiesat la recurs în întregime, apărările lor au fost complet omise de la analiză şi integral desconsiderate, neasigurându-se imparţialitatea, proporţionalitatea, contradictorialitatea şi nici egalitatea de arme, după cum nici dreptul la apărare, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 6 parag.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În hotărârea de recurs s-a menţionat în mod vădit eronat că "sintagma ultimul bilanţ contabil" "nu poate fi interpretata decât în sensul existentei unui bilanţ încheiat la data de 31 decembrie 1947". Aceasta interpretare este pur şi simplu inutilă faţă de prevederile textului menţionat de instanţă, arătându-se motivele de fapt şi de drept care ar susţine acest lucru.
Recursul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului apare a nu fi fost examinat adecvat şi că a fost admis cu desconsiderarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a prevederilor dreptului comunitar.
În rezolvarea deficitară a motivelor de recurs, s-au dat instanţei de trimitere soluţii de drept şi indicaţii restrictive de probaţiune, determinate pe cale de interpretare, în condiţiile în care aceasta era superfluă şi inutilă.
Se critică punerea în discuţie a problemei probei referitor la implicarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în naţionalizare, când aceasta are documentaţia de peste 10 ani şi când cauza a făcut obiectul a trei reluări în judiciar, în cadrul cărora nu a negat niciodată că antecesorul său F.P.S. a privatizat V. SA.
Proba acţionariatului la data naţionalizării trebuie considerată făcută corect şi prin alte documente anterioare, altele decât cele enumerate exemplificativ de către Norme metodologice.
În plus, în absenţa bilanţului din anul 1947, sigur că proba activelor se poate face cu ceea ce împrejurările permit, inclusiv cu bilanţuri anterioare, fiindcă despăgubirea deriva din naţionalizare şi nu din sistemul probelor corect interpretat.
În condiţiile concrete ale speţei, s-a demonstrat că bilanţul aprobat şi publicat, pentru 1947 nu există, nu a fost prezentat la registrul comerţului şi nici la M. Of. S-au găsit toate celelalte bilanţuri iar cel 1947 nu, fiindcă nu a fost trimis la publicare, de către administraţia instalată de stat, fără nicio vină a acţionarilor.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că cererea este inadmisibilă, întrucât aspectul invocat nu se circumscrie noţiunii de eroare materială, instanţa s-a pronunţat asupra motivelor de recurs, iar criticile pe fond reprezintă un recurs la recurs.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată următoarele:
Din cerere, reţinută în esenţă mai sus, şi susţinerile de la cuvântul pe fond rezultă că aceasta este susţinută pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., care permite exercitarea contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Achiesarea recurenţilor reclamanţi, prin avocat, la recursul declarat de pârâtă este consemnată în practicaua deciziei de recurs şi atât timp cât nu a fost corectată în procedura legală, se bucură de valabilitate. Potrivit art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Pe de altă parte, eroarea imputată nu a determinat modul de soluţionare a cauzei, după cum rezultă din considerentele deciziei de recurs.
Omisiunea de soluţionare a unor motive de recurs poate fi invocată numai de către recurentul care le-a formulat, oricare altă parte neavând interes în susţinerea acestui motiv de contestaţie în anulare.
Întrucât numai omisiunea de analizare a unor motive de recurs este sancţionată prin dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., o interpretare extensivă a normei procedurale nu este permisă, dată fiind natura acestei căi de atac de a fi o cale extraordinară - ceea ce înseamnă că nu se poate formula decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de norma legală incidentă.
Astfel, omisiunea de analizare a apărărilor formulate de către contestatori în calitate de intimaţi nu poate fi cenzurată în actualul cadru procesual.
În aceeaşi situaţie se află şi motivele referitoare la modul de dispunere pe fond de instanţa de recurs.
În considerarea celor arătate mai sus şi întrucât se invocă aspecte ce nu se circumscriu dispoziţiilor procedurale invocate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 318 C. proc. civ. şi să dispună respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii W.Y.E., B.M., H.K., L.A.N., W.E.A., P.L.K., B.A. şi L.B. împotriva Deciziei civile nr. 3456 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 8694/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8682/2011. Civil → |
|---|
