ICCJ. Decizia nr. 896/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.896/2011
Dosar nr. 14570/3/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 315 din 6 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, sens în care a dispus obligarea pârâtului să restituie în natură cota de ½ din imobilul situat în Bucureşti, str. Orzari.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că a fost învestit cu o acţiune în revendicare de drept comun şi că, deşi reclamantul nu a urmat procedura legii speciale, Legea nr. 10/2001, cercetarea acesteia în temeiul dreptului comun este posibilă potrivit deciziei în interesul Legii nr. 33/2008. Aceasta deoarece, pe de o parte, nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice, imobilul revendicat nefiind înstrăinat, ci deţinut în continuare în patrimoniul statului, iar, pe de altă parte, soluţia contrară ar fi de natură să aducă atingere accesului la justiţie al reclamantului, drept garantat de art. 6 din C.E.D.O.
Aşa fiind, raportat la art. 480 C. civ., art. 6 C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, tribunalul a apreciat că cererea în revendicare a reclamantului este întemeiată, deoarece numai el a opus un titlu translativ de proprietate, a cărui valabilitate nu a fost contestată. În schimb, pârâtul nu deţine un titlu cu privire la imobilul revendicat, actul normativ de preluare, respectiv Decretul nr. 223/1974, neputând constitui titlu valabil pentru stat în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, întrucât contravenea Constituţiei în vigoare la data preluării şi D.U.D.O.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat apel pârâtul.
Prin Decizia nr. 164/ A din 5 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
În mod greşit la fond s-a admis acţiunea în revendicare de drept comun introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În condiţiile în care imobilul revendicat intră în domeniul de reglementare al legii speciale de reparaţie, reclamantul era obligat să urmeze procedura instituită de această lege care, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, reprezenta modalitatea juridică de redobândire a bunurilor preluate de stat în mod abuziv.
Cât timp reclamantul nu a urmat procedura legii speciale, deşi aceasta îi oferea posibilitatea concretă şi efectivă de redobândire în natură a bunului, nefiind incidentă nici una dintre excepţiile cuprinse în art. 18 din Legea nr. 10/2001, acţiunea în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun este inadmisibilă.
Soluţia se întemeiază pe statuările obligatorii ale deciziei în interesul Legii nr. 33/2008, potrivit cărora concursul dintre legea generală şi legea specială se rezolvă în favoarea legii speciale, astfel că persoana îndreptăţită nu are drept de opţiune între calea acţiunii în revendicare de drept comun şi calea legii speciale.
Neurmând procedura obligatorie a legii speciale, care în condiţiile speţei ar fi fost efectivă şi concretă în ceea ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii, reclamantul nu mai poate obţine protecţia aceluiaşi drept subiectiv pe altă cale, cea a dreptului comun.
În caz contrar, dacă s-ar accepta că reclamantul poate introduce oricând o acţiune în revendicare cu privire la un imobil ce intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, fără a urma calea prevăzută de legea specială, ar însemna că toate procedurile, termenele şi sancţiunile prevăzute de legea specială sunt superflue. Or, dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul de a produce efecte juridice, iar nu de a nu produce nici un efect, mai ales în condiţiile în care aceste dispoziţii sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale privind garantarea proprietăţii private şi accesul liber la justiţie.
Astfel, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind instituirea unei proceduri speciale de restituire a unor bunuri preluate fără titlu valabil şi fixarea unor termene în interiorul cărora aceasta trebuie să fie pornită, sub sancţiunea pierderii a însuşi dreptului de proprietate, nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, nefiind încălcat principiul garantării proprietăţii private (Decizia Curţii Constituţionale nr. 344/2003).
Pe de altă parte, aprecierea ca inadmisibilă a prezentei acţiuni în revendicare nu încalcă dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţie, care garantează fiecărei persoane dreptul de acces la instanţă.
C.E.D.O. a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite şi că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere.
De aceea, faptul că Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea persoanei îndreptăţite de dreptul la un tribunal, în condiţiile în care aceeaşi lege prevede că împotriva dispoziţiei/deciziei emise în procedura administrativă se poate exercita contestaţie în instanţă (art. 26), cale ce oferă părţii jurisdicţie deplină.
Totodată, reclamantul nu poate pretinde încălcarea art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, deoarece el nu este deţinătorul unui „bun" în sensul normei convenţionale invocate, nici măcar sub forma „speranţei legitime". Speranţa legitimă s-ar fi născut numai în momentul formulării notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001, adică atunci când reclamantul ar fi devenit beneficiarul unui drept la reparaţie, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamant.
În motivarea cererii sale, recurentul a arătat că la data de 18 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7180 a dosarului nr. 26411/3/2007, a respins excepţia nulităţii recursului în baza Legii nr. 10/2001, a intimatei-pârâte. Din acel moment, Legea nr. 10/2001 nu mai este acceptată în dosarul nr. 14570/3/2008, continuarea dosarului nr. 26411/3/2007, făcut cu retrocedarea propriei proprietăţi a imobilului, în baza Legii nr. 10/2001, care nu se mai aplică nici de P.M.B., nici de reclamantul B.G., care au amândouă părţile recurs în baza Legii nr. 10/2001 respins în numele legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă Legea nr. 10/2001 ar mai fi fost acceptată în acest caz, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu-i mai dă drepturi speciale sau importante aplicării Legii nr. 10/2001. Agenţii P.M.B. declară în apelul făcut în dosarul nr. 14570/3/2008 că unele instanţe de judecată mai constituie Legea nr. 10/2001 în acest caz şi acum, deci numai unele instanţe de judecată sunt ilegale, nu toate.
Constituţia României şi legile fundamentale ale U.E. sunt ignorate sau eronate de către cei din Decizia civilă nr. 164/ A din 5 martie 2010, cea hotărâtoare a deciziei fiind una din instanţele de judecată, nu una din cele legale.
Recurentul a mai arătat că nu mai recomunică Constituţia României şi legile U.E., prioritare României, introduse în hotărârea de acordare a proprietăţii sale, şi că nu acceptă nici un fel de ilegalitate făcută de P.M.B., care fără nici un act legal sau acte de proprietate, aşa cum are el, face abuz.
Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 4 februarie 2011, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurent constă, practic, într-o înşiruire de fapte şi afirmaţii care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar reclamantul nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei civile nr. 164/ A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 935/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 860/2011. Civil. Recalculare pensie. Revizuire... → |
|---|
