ICCJ. Decizia nr. 935/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 935/2011
Dosar nr. 13161/63/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă la data de 4 noiembrie 2008 reclamantul C.Ş.N. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu P.M.C. şi C.L.C., anularea Dispoziţiei nr. 48525 din 3 iunie 2008 emisă de P.M.C., prin care s-a dispus restituirea în natură doar a suprafeţei de 201,42 mp, situată în Craiova.
În motivare, contestatorul a arătat că dispoziţia atacată nu face decât să reia suprafaţa deja stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi că terenul solicitat se află într-o zonă liberă şi se poate restitui în natură o suprafaţă de încă 200 mp faţă de cea stabilită iniţial.
Prin sentinţa civilă nr. 367 din 28 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins acţiunea, reţinându-se că, prin notificarea nr. 462/N/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului din str. 13 Septembrie şi a terenului în suprafaţă de 855 mp care a aparţinut autorului său C., iar prin Dispoziţia nr. 3598/2006, emisă de P.M.C., s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prima instanţă a mai reţinut că, în urma contestaţiei formulate de reclamant împotriva acestei dispoziţii, prin sentinţa civilă nr. 301 din 3 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, s-a anulat în parte dispoziţia, şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 201,42 mp situată în Craiova, menţinându-se propunerea de despăgubiri pentru restul suprafeţei solicitată prin notificare. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea faţă de SC E. SA, B.A. şi SC T.I. SRL Craiova, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În baza sentinţei civile menţionate, rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost emisă Dispoziţia nr. 48525 din 3 iunie 2008, care respectă întocmai dispoziţiile sentinţei. Astfel, s-a aprobat restituirea în natură a suprafeţei de 201,42 mp, iar pentru diferenţa de teren solicitată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul a constatat că, prin prezenta acţiune reclamantul contestă din nou restituirea în natură, deşi această chestiune a fost analizată în cadrul procesual finalizat prin pronunţarea sentinţei nr. 3101/2006 a Tribunalului Dolj.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin Decizia civilă nr. 155 din 14 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantului reţinând că, în speţă, în cadrul unui litigiu anterior, soluţionat de Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 301 din 3 aprilie 2006, s-a analizat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, inclusiv modalitatea de acordare a acestora (în natură sau în echivalent), drept solicitat de acesta în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 462/N/2001. S-a restituit în natură suprafaţa de 201,42 mp teren şi s-a constatat îndreptăţirea reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa de teren imposibil de restituit în natură.
Instanţa de apel a mai reţinut că în litigiul de faţă, reclamantul repune în discuţie problema întinderii suprafeţei de teren care poate fi restituită în natură, din suprafaţă solicitată prin notificarea nr. 462/N/2001, astfel încât excepţia autorităţii de lucru judecat a fost corect reţinută de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizi a declarat recurs reclamantul C.Ş.N., continuat de moştenitorii C.I.U., C.M.D., C.Z. şi G.G.A.L., formulând următoarele critici:
I. Greşita citare în calea de atac a apelului, a P.M.C., faţă de împrejurarea că pe rolul Tribunalului Dolj a fost contestată dispoziţia de restituire din 3 iunie 2008 a P.M.C., acesta fiind partea care trebuia să figureze în proces;
II. Decizia contestată nu reprezintă punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât chiar în conţinutul acesteia este prevăzut termenul de contestare, chiar dacă priveşte aceeaşi suprafaţă de teren, fiind greşită referirea din Decizia recurată la sentinţa civilă nr. 301/2006 a Tribunalului Dolj, faţă de care s-a constatat autoritatea de lucru judecat;
III. Recurentul a aflat ulterior că mai există o suprafaţă liberă de peste 100 mp din totalul de 855 mp şi arată că pe teren exista o construcţie ilegal ridicată de către o societate care a cumpărat doar parterul unui bloc, iar în timp ce amenaja acest parter a mai construit lângă bloc alt spaţiu de peste 100 mp, spaţiu ocupat în prezent de o farmacie, în timp ce parterul blocului este ocupat de un magazin. Faţă de această situaţie s-ar fi impus introducerea în cauză a SC C.T.I. SRL, care a cumpărat parterul blocului, dar a mai construit şi alt spaţiu lângă bloc declarându-l tot parter, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Încălcând principiul rolului activ şi pentru a justifica condiţia triplei identităţi prevăzute de art. 1201 C. civ., instanţa a refuzat introducerea în cauză a societăţii sus-menţionate, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Recursul este nefondat în considerarea următoarelor argumente:
Referitor la critica privind greşita citare în cauză, cu prilejul soluţionării apelului, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât din citativul existent la dosar apel, dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare existente la acelaşi dosar, precum şi din dovada de comunicare a deciziei civile nr. 155 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie aflată la dosar, rezultă că procedura de citare s-a făcut conform legii.
Referitor la dispoziţia nr. 48525 din 3 iunie 2008 emisă de P.M.C., în mod corect instanţele au constatat incidenţa autorităţii de lucru judecat.
Astfel, prin dispoziţia sus-menţionată, s-a dispus restituirea parţială în natură către recurent, a terenului în suprafaţă de 201,42 mp (din suprafaţa totală de 687 mp), situat în Craiova şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 476,58 mp, situat în Craiova, imposibil de restituit în natură, terenul fiind ocupat de lucrări de utilitate publică.
Dispoziţia nr. 48525 din 3 iunie 2008 a fost emisă în executarea sentinţei civile nr. 301 din 3 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă în dosarul nr. 1852/CIV/2004, rămasă definitivă prin respingerea apelului formulat de pârâţii C.L.C. şi P.M.C., prin Decizia nr. 845 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, şi, respectiv, respingerea recursului prin Decizia nr. 4201/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sub acest aspect, rezultă, deci, că reclamantul contestă o dispoziţie de restituire emisă în executarea unei hotărâri judecătoreşti, iar contestaţia sa are cel mult caracterul unei contestaţii la executare şi nicidecum al unei contestaţii supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 3 aprilie 2006, Tribunalul Dolj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC E. SA Craiova şi SC T.I. SRL Craiova, a anulat în parte dispoziţia din 31 ianuarie 2006 emisă de P.M.C., şi a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de teren de 201,42 mp, iar pentru diferenţa de teren solicitată, să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sens în care a fost emisă dispoziţia din 3 iunie 2008, contestată în prezenta cauză.
În actualul litigiu, reclamantul repune în discuţie atât problema cadrului procesual sub aspectul părţilor participante la proces, cât şi problema întinderii dreptului său de proprietate cu privire la suprafaţa de 201,42 mp din totalul de 687 mp aparţinând autorului său, ce i-au fost restituiţi în procesul anterior, despre care susţine că ar fi trebuit să fie mult mai mare.
Aceste aspecte însă au intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei judecătoreşti în baza căreia a fost emisă dispoziţia contestată în prezenta cauză şi nu mai pot fi supuse din nou analizei.
Nemulţumirile reclamantului privind întinderea suprafeţei ce i-a fost restituită trebuiau rezolvate în cadrul procesului anterior, prin eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, ori prin exercitarea căilor de atac recunoscute de lege, lucru pentru care reclamantul nu l-a realizat.
Critica privind lipsa de rol activ a instanţei de judecată manifestată prin neintroducerea în cauză a SC C.T.I. SRL nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, instanţa nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar pe de altă parte, dat fiind soluţia pronunţată în cauză, şi anume constatarea incidenţei autorităţii de lucru judecat, acest aspect nu mai necesita a fi analizat, întrucât era, de asemenea intrat în puterea de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.).
În manifestarea sa care interesează prezenta cauză, aceea de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ., care stabileşte că este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială şi are drept finalitate interzicerea readucerii în faţa instanţelor de judecată a chestiunilor litigioase deja rezolvate, fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O., aşa cum greşit susţine reclamantul.
Susţinerea că prin soluţia adoptată ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi dispoziţiile art. 6 C.E.D.O. este neîntemeiată şi nu poate fi primită, întrucât dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, ci cunoaşte anumite limitări decurgând din aplicarea altor principii.
În speţă, principiul autorităţii de lucru judecat căruia în mod corect i s-a dat eficienţă de către instanţele anterioare, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, aspect în deplină concordanţă cu reglementările comunitare privind asigurarea şi respectarea dreptului la un proces echitabil şi a liberului acces la justiţie.
Faţă de considerentele arătate anterior, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.Ş.N. şi continuat de C.I.L., C.M.D., C.Z. şi G.G.A.L. împotriva deciziei civile nr. 155 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 896/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
