ICCJ. Decizia nr. 936/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 936/2011
Dosar nr. 950/110/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 657 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, s-a respins contestaţia formulată de reclamantul P.R. în contradictoriu cu P.m.B., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă reclamantul a contestat dispoziţia nr. 830 din 4 februarie 2008 a P.m.B. prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 516 mp teren situat în Bacău şi imobilul casă.
S-a reţinut de instanţa de fond că pârâtul a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate prin notificare, deoarece casa a fost demolată iar terenul este ocupat de o stradă, un bloc şi o alee de acces.
În cauză, la instanţa de fond s-a efectuat o expertiză tehnică din care rezultă că 162,11 mp sunt ocupaţi de str. Ana Ipătescu cu trotuar, 146,84 mp sunt ocupaţi de spaţiu aferent blocurilor, iar pe suprafaţa de 68,76 mp se află o staţie de preepurare împrejmuită de SC P. SA, situaţie în care prima instanţă a apreciat că în mod justificat nu s-a dispus restituirea în natură a terenului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul arătând, în esenţă, că expertiza dispusă de instanţă nu este relevantă şi conţine în cuprinsul ei exprimări şi aprecieri personale ale expertului fără o corectă verificare a stării fizice şi juridice a terenului în cauză.
A mai arătat că a formulat obiecţiuni care i-au fost admise, iar suplimentul la expertiză întocmit de acelaşi expert nu răspunde la nici o obiecţie, situaţie în care se impune efectuarea unei noi expertize.
Prin Decizia civilă nr. 32 din 29 martie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins ca nefondat apelul reclamantului constatând că, în urma efectuării expertizei din apel s-a reţinut că din cei 516 mp reprezentând terenul în litigiu, suprafaţa de 412 mp este teren ocupat de construcţii, fiind afectată de reţele edilitare, imposibil de restituit în natură, iar suprafaţa de 104 mp este ocupată de staţia de preepurare aparţinând SC P. SA Bacău şi care, potrivit opiniei expertului, este liber de construcţii şi poate fi restituit în natură.
Instanţa de apel a apreciat însă că, atâta timp cât pe suprafaţa de 104 mp se află o staţie de preepurare aparţinând SC P. SA Bacău, nu se poate reţine afirmaţia expertului la faptul că această suprafaţă de teren ar fi liberă de construcţii, aspect ce însă nu a fost analizat, conform principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, arătând că imobilul notificat este parţial liber şi poate fi restituit în natură, instanţa neobservând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
A mai arătat că nici din expertiza efectuată la fond şi nici din cea efectuată în apel nu s-a putut stabili situaţia juridică a suprafeţei de teren de 104 mp presupuşi a fi în proprietatea SC P. SA Bacău, iar primăria a încălcat dispoziţiile art. 26 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a identifica entitatea deţinătoare.
Recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părţile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, partea care nu a declarat apel neputând declara recurs, dar şi faptul că partea care a declarat apel dar nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu o poate formula pentru prima oară în recurs.
Critica reclamantului privind nerespectarea, de către P.M.B., a dispoziţiilor art. 26 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, respectiv, a obligaţiei identificării unităţii deţinătoare, este formulată pentru prima oară în recurs, reprezentând o critică omisso medio ce nu mai poate fi avută în vedere cu prilejul soluţionării acestei căi de atac.
Referitor la solicitarea de restituire în natură a terenului în litigiu, în mod corect instanţele anterioare au respins contestaţia formulată de reclamant împotriva dispoziţiei nr. 830 din 4 februarie 2008 a P.m.B., de respingere a cererii de restituire, constatând că suprafaţa solicitată este afectată de utilităţi publice.
Astfel, potrivit legii speciale de reparaţie, prin teren liber restituibil în natură se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv, suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume, căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilesc că, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Ipoteza restituirii în natură a construcţiilor nedemolate sau demolate parţial şi a terenului liber are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafeţe de terenuri care nu sunt ocupate de construcţii noi ori nu sunt afectate servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică.
În cazul în care o parte din terenul aferent construcţiei demolate are o astfel de afectaţiune, restituirea se va limita numai la partea de teren liberă, iar dacă terenul este afectat în totalitate, restituirea în natură se va converti în măsuri reparatorii în echivalent.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 republicată consacră principiul restituirii în natură, dar în acelaşi timp, reglementează şi excepţiile care fac imposibilă această măsură, iar una dintre aceste excepţii este ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (3) cu referire la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică.
În speţă, cu prilejul judecării apelului, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, ale cărei concluzii au stabilit că din suprafaţa totală de teren de 516 mp situată în intravilanul municipiului Bacău, 412 mp sunt ocupaţi de construcţii, fiind teren afectat de reţele edilitare, iar suprafaţa de 104 mp este ocupată de o staţie de preepurare aparţinând SC P. SA Bacău.
Împrejurarea că expertul şi-a exprimat opinia în sensul că suprafaţa de 104 mp ar reprezenta teren liber ce poate fi restituit în natură nu poate fi reţinută, în contextul în care acelaşi expert atestă că pe suprafaţa de teren în discuţie există o staţie de preepurare aparţinând SC P. SA Bacău, iar părţile nu au administrat probatorii din care să rezulte o altă situaţie de fapt.
Ca atare, având în vedere că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au stabilit corect, pe baza probatoriilor administrate în cauză, că suprafaţa de teren revendicată este afectată de utilităţi publice care o fac improprie restituirii în natură, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.R., împotriva deciziei civile nr. 32 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 939/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 937/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
