ICCJ. Decizia nr. 940/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 940/2011
Dosar nr. 15042/3/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 14 aprilie 2009 s-a înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dosarul nr. 15042/3/2009, privind pe contestatorii Z.N. şi Z.O. împotriva Deciziei nr. 57 din 3 martie 2009 emisă de A.V.A.S., cu motivarea că, prin notificarea nr. 27/2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificatorii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 11.510 mp, teren evidenţiat în C.F. 123 fără nr. top. al fostei comune Borlovenii Noi, actuala Prigor, judeţul Caraş-Severin.
S-a motivat că terenul este ocupat de clădirile fostei SC A.F. SA Bozovici, societate comercială privatizată conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, or prin Decizia contestată, A.V.A.S. şi-a declinat competenţa de soluţionare a notificării, întrucât terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 959 din 25 iunie 2009, instanţa de fond a admis cererea, a anulat Decizia contestată şi a obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie motivată prin care să propună reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în localitatea Borlovenii Noi, comuna Prigor, judeţul Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 11.510 mp, aflat în prezent în proprietatea SC A.F., constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În ce priveşte notificarea contestatorilor, s-a făcut dovada în cauză că autorii reclamanţilor au fost proprietarii terenului în suprafaţă de 11.510 mp aflat în prezent în proprietatea SC A.F. SA, în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, emis de Ministerul Industriei şi Comerţului.
Expertiza topografică efectuată în cauză a identificat terenul pe amplasamentul numit „Cebuiac" aflat în intravilanul localităţii Borlovenii Noi.
Terenul a făcut obiectul unui act de schimb, iar în prezent, cum foştilor proprietari ai terenului dat în schimb li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, autorii reclamanţilor nu au dobândit proprietatea asupra terenului ce a făcut obiectul schimbului, context în care instanţa a constatat aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal pârâta A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 160 A din 2 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în mod nefondat se susţine că notificarea urmează a fi soluţionată de Primăria comunei Borlovenii Noi, întrucât terenul este situat în extravilanul localităţii, deşi la fond (filele 87-88), se află adresa Primăriei Comunei Prigor, conform căreia terenul numit „Cebuiac" în suprafaţă de 11.510 mp, din C.F. 123 + 253 a localităţii Borlovenii Noi se află în intravilanul acestei localităţi.
În apel, în combaterea criticii apelantului-pârât, intimaţii-reclamanţi au depus extras de carte funciară nr. 329 din 27 aprilie 1999 al C.F. nr. 253 Borlovenii Noi conform căruia, terenul arabil din Cebuiac, se află în intravilanul localităţii, situaţie confirmată şi de înscrisul aflat la fila 24 apel.
Prin urmare, rezultă incontestabil că terenul obiect al contestaţiei se află în intravilanul localităţii, astfel că, sub acest aspect, Decizia nr. 57/1009 emisă de A.V.A.S. este nelegală, nefiind incident în cauză art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 59 din 21 februarie 1992 emisă de Prefectura Judeţului Caraş-Severin au fost anulate schimburile de terenuri efectuate în 1973, astfel că vechii proprietari au revenit la terenurile avute anterior schimbului.
Astfel fiind, prin anularea schimbului, autorii contestatorilor sunt repuşi în situaţia anterioară aceea de proprietari ai terenului în suprafaţă de 11.510 mp, situat în locul „Cebuiac" din localitatea Borlovenii Noi şi, din această perspectivă, contestaţia se încadrează în perioada de referinţă ce vizează aplicarea Legii nr. 10/2001, neavând relevanţă sub acest aspect actul prin care s-a anulat schimbul şi care a fost emis în anul 1992.
Conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M03 nr. 5123 din 16 februarie 2000 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, SC A.F. SA este proprietara terenului în suprafaţă de 23.932 mp, teren în care se află inclus şi terenul de 11.510 mp, ce face obiect al contestaţiei deduse judecăţii.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivate recurs apelanta-pârâtă A.V.A.S., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că prin Decizia recurată instanţa de apel a respins apelul A.V.A.S. fără a analiza în concret motivele de apel formulate în cauză.
Prin hotărârea atacată, în totală contradicţie cu probatoriul aflat la dosarul cauzei, raportat la acţiunea cu care reclamanţii au investit instanţa în prezenta cauza, cu încălcarea atât a dispoziţiilor art. 129 alin (6) C. proc. civ., cât şi a principiului disponibilităţii, depăşind cadrul procesual stabilit de reclamanţi, atât instanţa de fond, cât si cea de apel au pronunţat hotărâri vădit nelegale.
În mod cu totul neîntemeiat, instanţele care s-au pronunţat în cauză au reţinut faptul că în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, raportându-se doar la faptul că suprafaţa de teren aflată actualmente în patrimoniul SC A.F. SA, a fost preluată de la autorii reclamanţilor.
A.V.A.S. a încadrat în mod corect notificarea petenţilor în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 şi art. V alin. (1) si (2), Titlul I al Legii 247/2005.
În prezenta speţă nu pot fi aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi datorită faptului că nu ne aflăm în faţa unei preluări abuzive, aşa cum este aceasta definită de legea specială, mai mult decât atât, aşa zisa preluare a imobilului revendicat nu se încadrează în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, respectiv 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În prezenta speţă nu poate fi vorba despre o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât pentru terenul preluat în anul 1973 reclamanţii au primit la schimb o altă suprafaţă de teren, în extravilan, suprafaţa pierdută în anul 1992 ca urmare a aplicării Legii 18/1991.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991, iar terenul în litigiu nu era situat în extravilan la data notificării, astfel încât nu este aplicabil în cauză art. 8 al Legii nr. 10/2001, astfel cum susţine recurenta.
Reiterând istoricul juridic al terenului în litigiu, Înalta Curte constată că acesta a trecut în proprietatea Consiliului Popular al Comunei Pridvor printr-un contract de schimb, din 10 februarie 1973.
Astfel cum rezultă din Decizia contestată, petenţii au fost deposedaţi în anul 1992 de terenurile agricole pe care le primiseră în schimb în anul 1973, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 18/1991 şi retrocedării acestor suprafeţe către proprietarii iniţiali, astfel încât contestatorii sunt îndreptăţiţi la obţinerea de măsuri reparatorii, ca efect al imposibilităţii producerii consecinţelor juridice ale contractului de schimb din anul 1973, ceea ce echivalează cu o preluare abuzivă a imobilului. Faptul că imobilul a fost preluat de autoritatea administraţiei publice locale în anul 1973, iar terenul dat în schimb nu a mai putut fi valorificat, face ca imobilul să intre sub incidenţa Legii nr. 10/2001, atât în ceea ce priveşte perioada de referinţă, cât şi a domeniului de aplicare a acestei legi.
În ceea ce priveşte caracterul intravilan al terenului la data formulării notificării, respectiv anul 2001, din cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară din 20 noiembrie 2002 rezultă că pe acest teren este construită secţia de prelucrare a lemnului proprietate a SC A.F. SA Bozovici, terenul fiind deja amplasat în intravilan şi încadrat în planul urbanistic la momentul efectuării expertizei. Prin urmare, terenul se afla în patrimonial unei societăţi comerciale privatizate integral, SC A.F. SA, fiind situat în intravilan, aspect confirmat şi de extrasul de carte funciară din 6 noiembrie 2008.
În ceea ce priveşte critica recurentei potrivit cu care în cauză este incidentă Legea nr. 18/1991, Înalta Curte observă că sfera de aplicare a acestei legi, astfel cum rezultă din art. 8 alin. (1) al Legii nr. 18/1991, se referă la terenurile care fuseseră preluate în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, iar o astfel de situaţie nu se regăseşte în cauză, astfel că şi această critică va fi apreciată ca nefondată.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză prevederile Legii nr.10/2001, iar ambele instanţe de fond au făcut o corectă aplicare a acestei legi, respectiv a art. 29 alin. (3), potrivit cu care pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Această concluzie este susţinută de împrejurarea că terenul în litigiu a fost identificat prin raportul de expertiză extrajudiciară, necontestat de părţi, ca aflându-se în patrimonial unei societăţi comerciale privatizate integral, SC A.F. SA, astfel încât emiterea dispoziţiei în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie să se realizeze de către instituţia publică care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S.
Criticile recurentei referitoare la neanalizarea în concret a motivelor de apel formulate în cauză, cât şi la contradicţia hotărârii atacate faţă de probatoriul administrat, încălcarea atât a dispoziţiilor art. 129 alin (6) C. proc. civ., cât şi a principiului disponibilităţii, depăşirea cadrului procesual stabilit de reclamanţi, nu au fost dezvoltate, astfel încât instanţa de recurs nu poate verifica aspectele de nelegalitate la care se referă. De altfel, este de observat că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs invocat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de apelanta-pârâtă A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 160 A din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 941/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 852/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
