ICCJ. Decizia nr. 941/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 941/2011
Dosar nr. 4746/1/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Alba, contestatorii N.T.I. şi T.I. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Alba Iulia prin Primar, Primarul Municipiul Alba Iulia şi Consiliul Local Alba Iulia ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea dispoziţiei nr. 454 din 16 mai 2007 emisă de Primarul Municipiul Alba Iulia şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură a suprafeţei de 790 mp teren înscris în C.F. 3146 Alba Iulia top 2639/2/6/şi să se dispună intabularea asupra acestui teren.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că terenul în litigiu a constituit proprietatea contestatorilor şi a fost expropriat în anul 1983. Pe acest teren s-a construit o centrală termică, în prezent dezafectată, şi este posibilă retrocedare în natură a terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 350 din 26 martie 2008 Tribunalul Alba a admis contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei nr. 454 din 16 mai 2007 şi a obligat intimatul Primarul municipiului Alba Iulia să emită o dispoziţie în condiţiile art. 10 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, de restituire a suprafeţei de 339,87 mp identificată prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert A. A fost respinsă contestaţia faţă de intimaţii Municipiul Alba Iulia şi Consiliul Local Alba Iulia.
Apelul declarat de reclamanţi şi de pârâtul Primarul municipiului Alba Iulia împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 150/A din 9 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Alba. S-a reţinut în considerentele deciziei că instanţa a lăsat nesoluţionată cauza pentru suprafaţa de 450,13 mp, după ce a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 339,87 mp, soluţie care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 4897 din 27 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1450 din 28 octombrie 2009 pronunţată în cauză de Tribunalul Alba, secţia civilă, a fost admisă în parte contestaţia şi, în consecinţă, s-a dispus anularea parţială a Dispoziţiei nr. 454/2007 emisă la data de 16 mai 2007 de pârât şi restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a suprafeţei de 339,87 mp, identificată prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert A.G. şi a completării ulterioare. A fost menţinută propunerea din dispoziţia atacată privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005, însă numai pentru restul de suprafaţă neacordat în natură, respectiv pentru diferenţa de 450,13 mp din imobilul înscris în C.F. 3146 Alba Iulia top 2639/2/6/1. A fost condiţionată restituirea în natură a suprafeţei de 339,87 mp de rambursarea sumei de 7986,50 lei primită de reclamanţi, actualizată cu coeficientul stabilit conform legislaţiei în vigoare. A fost respinsă contestaţia formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Alba Iulia şi Consiliul Local Alba Iulia, fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanţii au fost proprietari tabulari asupra acestui imobil şi prin Decretul 213 din 09 iulie 1980 al Consiliului de Stat al R.S.R., poziţia 5, s-a dispus exproprierea suprafeţe de 790 mp teren şi 15,98 mp construcţii, cu despăgubiri de 7986,50 lei.
În baza adresei nr. 6156/1990, a deciziei nr. 816/1990 şi a Decretului nr. 213/1980 a fost dezmembrat imobilul astfel: nr. top nou 2639/2/6/1 de 790 mp a fost transcris în proprietatea Statului Român în C.F. 10980, iar nr. top 2639/2/6/2 casă şi loc de casă de 706 mp s-a reînscris în aceeaşi carte funciară pe vechii proprietari. Temeiul de drept aplicabil este art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică topografică prin care s-a identificat terenul şi, faţă de faptul că este doar parţial ocupat de construcţii (alei de acces, blocuri), s-a dispus restituirea suprafeţei de 339,87 mp, astfel: suprafaţa de 28,67 mp este în continuarea proprietăţii reclamanţilor, suprafaţa de 89,6 mp situată între centrala termică şi bordura de alei are destinaţie de zonă verde, iar suprafaţa de 222,14 mp aflată de o parte şi alta a terenului contestatorilor, pe care este amplasată o centrală termică, nu mai are utilitate publică, fiind dezafectată, aşa încât terenul poate fi restituit în natură.
Suprafaţa de 450,13 mp este ocupată de alei de acces la blocuri şi constatându-se imposibilă restituirea în natură s-au acordat măsuri reparatorii.
Prin Decizia civilă nr. 31/A din 04 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului Alba Iulia.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, potrivit extrasului C.F. 10980 Alba Iulia asupra imobilului cu nr. top 26296/1/1/4 Centrala termică 16 de 370 mp, este proprietar municipiul Alba Iulia - domeniul public în 1/1 părţi, cu încheierea 33336/2007.
Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr. 54 din ianuarie 2008 a fost aprobată trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a mai multor centrale termice, printre care şi Centrala termică nr. 16 cu instalaţia termică şi reţelele termice exterioare aferente, conform poziţiei 1271 din anexa 2 (inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Alba Iulia) la HGR. nr. 974/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Alba, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor di judeţul Alba. Prin aceeaşi hotărâre de Consiliu local s-a aprobat scoaterea din funcţiune şi casarea mai multor obiective, printre care şi centrala termică nr. 16 şi reţelele termice exterioare.
Aşadar, centrala termică nr. 16, care este amplasată, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauza de expert tehnic A.G., pentru terenul în litigiu, nu mai face parte din domeniul public al municipiului şi nu îi mai sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998.
De aceea, în condiţiile în care acest teren, în suprafaţă de 222,14 mp (parcela de sub CT16) nu mai este de interes şi utilitate publică, nemaifiind ocupat de construcţiile pentru care s-a dispus exproprierea, potrivit art. 10 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, în mod corect instanţa de fond a dispus restituirea în natură.
Cu privire la parcela de 28,67 mp, în mod corect s-a reţinut că nu este folosit în scopul în care a fost expropriat, fiind în (continuarea deciziei civile nr. 31/A din 04 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr. 2417.1/107/2007) continuarea proprietăţii contestatorilor, liber şi se impune restituirea lui în natură.
De asemenea, s-a afirmat că parcela cu nr. top nou 2639/2/6/1/3 de 89,6 mp este ocupată de zone verzi, însă acesta nu este un impediment la restituirea în natură a terenului.
Pe de altă parte, din domeniul public, pot face parte, potrivit art. 6 din Legea 213/1998, imobilele care au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, or imobilul în litigiu nu a intrat cu titlu în proprietatea statului, aspect care nu a fost contestat.
Împotriva deciziei mai sus menţionată, a declarat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Primarul municipiului Alba-Iulia, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, întemeiate pe dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că, în mod greşit cele două instanţe au dispus restituireaîn natură a suprafeţei de 340 mp de către cele două instanţe deoarece scopul pentru care a operat exproprierea s-a materializat prin construirea obiectivelor preconizate ( blocul TOL 1 si TOL 3 ), motiv pentru care se apreciază că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat şi că suprafaţa restituită nu este liberă, ci este construită, aspect ce denotă din expertiza tehnică efectuată, fiind edificată o centrală termică, trotuar şi o cale de acces (drum betonat).
Un al doilea motiv îl constituie greşita susţinere a celor două instanţe că imobilul din litigiu este restituibil în natură, motivând faptul că, potrivit H.C.L. nr. 54/2009, acesta este trecut în proprietatea privată a municipiului, din domeniul public, fiind scos din funcţiune, întrucât, potrivit înscrierilor efectuate în C.F. nr. 10980 Alba Iulia, imobilul figurează tot în proprietatea publică a localităţii, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar împărtăşi motivarea instanţei de apel, recurentul solicită instanţei să observe că trecerea imobilului din domeniul public în domeniul privat se referă doar la construcţie nu şi la terenul aferent acesteia.
Ca atare, atât terenul aferent construcţiei, cât si drumul cu trotuar aparţin domeniului public local, deci sunt amenajări de utilitate publică, neputând fi catalogate ca teren liber, neconstruit.
Ca un ultim motiv, recurentul invocă faptul că doctrina de specialitate a definit într-un studiu recent ce se înţelege prin teren restituibil în natură - terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenta pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (reţele de alimentare cu apă, canal, gaze, electricitate).
Câtă vreme, din ansamblu probator rezultă fără echivoc că pe terenul în litigiu sunt edificate construcţii (clădire, stradă, trotuar) acestea constituie amenajare de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel că suprafaţa de 340 mp restituită de către instanţă nu este restituibilă în natură, ci prin echivalent.
Analizând recursul declarat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Terenul în litigiu, în suprafaţă de 790 mp, a fost expropriat în anul 1982 în baza Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 213/1980 cu plata unei despăgubiri în cuantum de 7986, 50 lei, fiind transcris în proprietatea statului în C.F. 10980.
Prin urmare, în cauză este incident art. 11 al Legii nr. 10/2001, care reglementează toate situaţiile referitoare al modul în care se pot soluţiona notificările având ca obiect imobilele expropriate.
În speţă, imobilul pentru care s-a dispus exproprierea este ocupat în întregime de lucrările pentru care s-a dispus expropriere, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 454/16 05 2007, această împrejurare nefiind necontestată.
Cu toate acestea, instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 11 alin. (3) [deşi în redarea conţinutului acestui text a menţionat cuprinsul art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001] şi ale art. 10 alin. (5) al Legii nr. 10/2001, plecând de la premisa greşită că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, motivat de împrejurarea că în prezent centrala termică aferentă blocurilor de locuinţe este dezafectată.
Înalta Curte observă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul în întregime, ceea ce determină aplicarea în cauză a prevederilor art. 11 alin. (4) al Legii nr. 10/2001, astfel că apar ca lipsite de relevanţă aprecierile instanţei de apel referitoare la trecerea imobilului în proprietatea statului fără titlu valabil, cât timp s-a dovedit că preluarea imobilului de către stat s-a realizat printr-o altă modalitate, respectiv expropriere, cu plata de despăgubiri.
Împrejurarea că, ulterior realizării scopului exproprierii, o parte din lucrări au fost dezafectate nu înlătură aplicarea art. 11 alin. (4) al Legii nr. 10/2001, deoarece aceste text legal nu face nici o distincţie cu privire la modificarea ulterioară a destinaţiei obiectivelor care au fost construite ca scop al exproprierii, iar „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă".
Pe de altă parte, pentru ipoteza în care scopul exproprierii s-a realizat numai parţial, a fost reglementat art. 11 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, iar această situaţie care nu se regăseşte în speţă, deoarece scopul exproprierii a fost integral realizat. Faptul că, ulterior realizării acestui scop, anumite construcţii au fost casate nu poate echivala cu nerealizarea integrală a scopul exproprierii pentru a se face aplicarea unui alt temei legal, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, câtă vreme legea nu reglementează, în cazul exproprierii, restituirea în natură a terenurilor ocupate de construcţii care au fost dezafectate ulterior realizării scopului exproprierii.
Prin urmare, ambele instanţe de fond au realizat o distincţie pe care legea nu o face, creând o ipoteză de fapt care nu îşi găseşte reglementarea în lege, ipoteză la care au aplicat, prin analogie, art. 11 alin. (3), de fapt art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce face incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greşită a legii.
În aceste condiţii este fondată critica recurentului în sensul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat şi suprafaţa restituită de instanţa de apel nu este liberă, ci este construită, astfel încât s-a realizat o greşită aplicare a legii.
Nu pot fi primite apărările intimaţilor din cuprinsul întâmpinării depuse în recurs, în sensul că o parte din terenul expropriat este liber de construcţii, ceea ce determină aplicarea art. 10 alin. (5) al Legii nr. 10/2001, terenul fiind excedentar scopului exproprierii, deoarece se pleacă de la o premisă greşită, aceea că realizarea scopului exproprierii trebuie estimată în raport de utilitatea construcţiilor momentul prezent, iar nu la momentul la care s-a realizat scopul exproprierii.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că nu s-a realizat o analiză pe fond a cauzei faţă de art. 11 alin. (4) al Legii nr. 10/2001, şi, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, având în vedere identificarea pentru prima dată în recurs a temeiului de drept al acţiunii, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, se va casa Decizia recurată şi se va trimite apelul, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 31/A din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 96/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 940/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
