ICCJ. Decizia nr. 950/2011. Civil. Asigurări sociale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 950/2011
Dosar nr. 4763/1/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 3199/108/2009 s-a admis acţiunea precizată a reclamantei A.T. având ca obiect recalculare pensie, formulată în contradictoriu cu C.J.P.A., fiind obligată pârâta să emită decizie de revizuire a pensiei reclamantei pentru limită de vârstă cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare ce rezidă din adeverinţele din 1 iulie 2008 emisă de I.S.P.H. SA şi nr. 446 din 9 februarie 2009 emisă de I.N.C.D.P.M. – I.C.I.M. Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 302 din 23 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 3199/108/2009 s-a admis recursul declarat de pârâta C.J.P.A. împotriva sentinţei sus-menţionate, care a fost modificată în totalitate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală la data de 31 mai 2010 sub nr. 4762/1/2010.
În susţinerea cererii, revizuenta a arătat că cele două hotărâri pronunţate în cauză, respectiv, sentinţa nr. 1614 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad şi Decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara sunt contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., impunându-se anularea celei din urmă.
De asemenea, a mai arătat că Decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara este contrară altor decizii pronunţate în cauze similare, atât de către această instanţă, cât şi de către Tribunalul Arad.
Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele argumente:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiţii:
- existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Condiţia contrarietăţii de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire, şi care au fost pronunţate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situaţia în care soluţiile contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părţi, cu atât mai mult în situaţia în care, în cadrul aceluiaşi ciclu procesual, hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în apel.
Or, în speţă, din motivarea conţinută în cererea de revizuire cu privire la hotărârile ce sunt considerate contradictorii în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că această condiţie de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătoreşti pronunţate în acelaşi ciclu procesual, respectiv, sentinţa nr. 1614 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad, pronunţată în fond, şi Decizia nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, în recursul având ca obiect sentinţa nr. 1614 din 10 noiembrie 2009.
Astfel, cele două hotărâri despre care se susţine că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost pronunţate în exercitarea căilor de atac de care revizuenta a uzat conform legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispoziţiile legale anterior citate.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".
În acest sens, tripla identitate ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Cerinţele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuenta apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunţate în speţe similare de către Curtea de Apel Timişoara şi, respectiv, Tribunalul Arad, în cadrul unor procese în care aceasta nu a figurat în calitate de parte.
Or, textul legal sus-menţionat impune ca judecata să aibă loc „între aceleaşi părţi, făcute de ele sau în contra lor în aceeaşi calitate", condiţie care nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuenta să fi participat anterior şi să fi obţinut o soluţie contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.
Hotărârile la care revizuenta face referire în sensul că ar fi potrivnice deciziei nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluţii opuse celei pronunţate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.
Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A.T. împotriva deciziei civile nr. 302 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 951/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 95/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
