ICCJ. Decizia nr. 949/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 949/2011
Dosar nr. 4624/1/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1678 din 20 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Odorheiu – Secuiesc, s-a respins acţiunea reclamantului D.I. având ca obiect revendicare imobiliară, formulată în contradictoriu cu pârâţii F.Z. şi F.A.
Prin Decizia civilă nr. 15 din 15 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, în dosarul nr. 1025/96/2006 s-a respins apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinţei civile mai sus arătate.
Prin Decizia civilă nr. 433/ K din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie în dosarul nr. 1025/96/2006 s-a respins recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei nr. 15 din 15 februarie 2007 a Tribunalului Harghita.
Împotriva acestei din urmă decizi a formulat cerere de revizuire reclamantul, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, la data de 24 noiembrie 2009 sub nr. 1025.1/96/2006, arătând că, prin soluţia pronunţată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanţa de judecată nu a luat în considerare toate probele administrate în cauză.
La termenul din 29 aprilie 2010, la solicitarea instanţei, mandatara revizuentului a precizat că motivul cererii de revizuire constă în neconcordanţa dintre Decizia civilă nr. 433/ R din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi Decizia civilă nr. 15 din 15 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Harghita.
Prin Decizia civilă nr. 469/ R din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în urma precizărilor formulate de mandatara revizuentului, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. către instanţa ierarhic superioară, respectiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Revizuirea este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Condiţia contrarietăţii de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire, şi care au fost pronunţate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situaţia în care soluţiile contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părţi, cu atât mai mult în situaţia în care, în cadrul aceluiaşi ciclu procesual, hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în apel.
Or, în speţă, din precizarea făcută de revizuent la termenul din 29 aprilie 2010 cu privire la hotărârile pe care le consideră contradictorii în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că această condiţie de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătoreşti pronunţate în acelaşi ciclu procesual, respectiv, Decizia nr. 15 din 15 februarie 2007 a Tribunalului Harghita, pronunţată în apel, şi Decizia nr. 433/ R din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în recursul având ca obiect Decizia nr. 15 din 15 februarie 2007.
Astfel, cele două hotărâri despre care se susţine că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost pronunţate în exercitarea căilor de atac de care revizuentul a uzat conform legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispoziţiile legale anterior citate.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul D.I., prin mandatar S.J., împotriva deciziei civile nr. 433/ R din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 95/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 948/2011. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
