ICCJ. Decizia nr. 1014/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1014/2012
Dosar nr.8116/101/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2010 la Tribunal Mehedinţi reclamanta D.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P. Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâtul să fie obligat la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale pentru tatăl său, S.D., deportat în satul Rubla jud. Brăila şi pentru bunicii săi, S.I. şi S.E.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că tatăl său şi părinţii acestuia, S.I. şi S.E., în perioada 18 iunie 1951 - 19 ianuarie 1956, au fost deportaţi în satul Rubla, judeţul Brăila, fiind consideraţi o familie cu origini nesănătoase, periculoase pentru noua cârmuire.
Prin sentinţa civilă nr. 610 din 8 noiembrie 2010 Tribunalul Mehedinţi a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 7000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a constatat că reclamanta face parte din categoria persoanelor ce pot solicita daune morale, ca descendent şi este îndreptăţită la despăgubiri prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a declarat apel.
În criticile formulate s-a arătat că au fost ignorate dispoziţiile imperative ale art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, cu privire la participarea obligatorie a procurorului; instanţa de fond în mod neîntemeiat a obligat statul la plata daunelor morale, deoarece prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 s-a avut în vedere tocmai reparaţia morală pentru daunele produse persoanelor condamnate politic, iar pe de altă cuantumul daunelor morale este exagerat; în speţă, reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cu consecinţe dintre cele mai grave, în urma cărora se pot acorda daune morale în cuantumul maxim prevăzut de lege şi nici dovada calităţii procesuale active.
Prin Decizia nr. 145 din 7 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În situaţia acţiunilor întemeiate pe acest articol legea nu prevede participarea obligatorie a procurorului, această cerinţă fiind stabilită numai pentru cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 4 din lege, conform art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009.
Reclamanta D.E., în calitate de moştenitoare a autorului S.D., persoană strămutată şi căruia i s-a stabilit domiciliul forţat, a formulat acţiune în baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 1358, pronunţată de Curtea Constituţională, la data de 21 octombrie 2010 s-a declarat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Constatându-se că în perioada ulterioară publicării în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale, în termenul de 45 de zile, prevăzut de această dispoziţie Parlamentul nu a adoptat alte dispoziţii legale, prevederile declarate neconstituţionale nu mai produc efecte juridice.
Prin hotărârea nr. 713 din 26 martie 1991, a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, reclamantei i s-a stabilit o indemnizaţie lunară în cuantum de 916 lei, care beneficiază şi de celelalte înlesniri stabilite de acest act normativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl şi bunicii săi ca urmare a deportării şi că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu este aplicabilă, deoarece la data promovării acţiunii temeiul de drept invocat, respectiv prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 era în vigoare şi nu poate fi încălcat principiul neretroactivităţii legii.
Drepturile conferite de Decretul-lege nr. 118/1990 au caracter de drepturi de protecţie socială, nu au legătură cu despăgubirile pentru prejudiciile morale, iar instanţa în mod greşit a reţinut că le-ar fi primit reclamanta, ele fiind primite în realitate de tatăl defunct al acesteia, S.D.
La termenul de judecată din 16 februarie 2012 Înalta Curte a pus discuţie motivul de ordine publică referitor la calificarea căii de atac şi, pe cale de consecinţă, la compunerea completului care a judecat cauza, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi o va admite ca atare pentru următoarele considerente.
Faţă de data pronunţării primei instanţe, respectiv 8 noiembrie 2010 şi dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, modificată, devin incidente dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere faptul că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 modificată, aşa cum rezultă din programul L. aflat la dispoziţia Înaltei Curţi.
Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 modificată prin Legea nr. 202/2010 împotriva sentinţei primei instanţe se poate declara numai recurs, iar instanţa competentă să judece este curtea de apel.
De aceea, faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite recursul spre competentă soluţionare aceleiaşi curţi de apel, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D.E. împotriva deciziei nr. 145 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre competentă soluţionare aceleiaşi curţi de apel ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1016/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 1013/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
