ICCJ. Decizia nr. 1015/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1015/2012
Dosar nr.2720/2/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 19 aprilie 2006, reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bacău a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României prin reprezentanţii săi legali Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 1.369.580 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat până la data de 31 ianuarie 2006, ca urmare a intrării în vigoare şi aplicării dispoziţiilor OUG nr. 140, publicată în M. Of. nr. 909 din 11 octombrie 2005, partea I.
Reclamanta a precizat că îşi rezervă dreptul la majorarea pretenţiilor în raport cu poziţia Guvernului, reprezentat de cele două pârâte, care au contrasemnat actul normativ, prin care le-a fost interzisă vânătoarea, pentru a preveni răspândirea gripei aviare pe teritoriul judeţului, unde se află fondurile sale de vânătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 1374 din 27 octombrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând că OUG nr. 140/2005 nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii delictuale a celor doi pârâţi, întrucât emiterea şi promulgarea unui act normativ nu poate reprezenta o faptă ilicită, scopul urmărit fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare.
Astfel, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 - 999 C. civ. şi nu se poate face nici aplicarea art. 1000 C. civ., întrucât nu s-a precizat existenţa unei răspunderi civile cauzate de fapta altei persoane.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, susţinând că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin OUG nr. 140 din 11 octombrie 2005, prejudiciul nefiind reparat până în prezent.
Apelanta a precizat că s-a reţinut eronat că ar fi susţinut că emiterea OUG nr. 140/2005 ar fi fost o faptă ilicită, în realitate arătând că în temeiul art. 5 din ordonanţă, s-a născut obligaţia reparării prejudiciului, potrivit art. 986 C. civ., obligaţie asumată de pârâţi, care a rămas până în prezent neonorată.
Prin Decizia civilă nr. 466 din 9 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 899.885,33 RON cu titlu de despăgubiri şi la 19.229,5 RON cheltuielile de judecată (fond şi apel) către reclamantă.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin efectul OUG nr. 140/2005 au fost instituite o serie de măsuri privind protecţia împotriva gripei aviare, această măsură vizând şi activitatea pârâtei, prin restrângerea sau interzicerea unor activităţi economice specifice, pe care le derula în mod obişnuit, aducătoare de profituri.
Previzionând că, prin măsurile restrictrive impuse, vor fi create prejudicii unor persoane fizice sau juridice, legiuitorul a prevăzut, în art. 5 din OUG nr. 140/2005, dreptul acestora la despăgubire, acceptând implicit şi corelativ, obligaţia Statului Român de a suporta contravaloarea acestora.
S-a avut în vedere că, din corespondenţa purtată între părţi, a rezultat nu numai că pârâţii nu sunt împotriva acordării de despăgubiri, ci chiar mai mult, au procedat la demersuri concrete privind stabilirea cadrului organizatoric şi a metodologiei de evaluare a prejudiciilor şi, implicit, a despăgubirilor. În speţă, prejudiciul a fost stabilit şi evaluat prin expertiza efectuată în apel.
Recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale au fost admise prin Decizia nr. 249 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care constatând neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul hotărârii recurate, a constatat nulitatea acesteia.
S-a reţinut că instanţa de apel a soluţionat acţiunea cu încălcarea principiului disponibilităţii şi depăşirea cadrului procesual, pe alt temei de drept, respectiv art. 5 din OUG nr. 149/2005, care era abrogată prin OUG nr. 11/2006.
Pe de altă parte, deşi, în primul ciclu procesual, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a stat în proces în calitate de reprezentant al Guvernului României, în apel toate apărările fiind formulate de acesta în calitate de parte, fără ca instanţa să cenzureze poziţia sa procesuală, s-a îngrădit posibilitatea legală a Guvernului de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, sub nr. 2720/2/2010.
La termenul din 26 aprilie 2010, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a formulat cerere de introducere în cauză a Ministerului Mediului şi Pădurilor pentru constatarea transmisiunii calităţii procesuale pasive şi, ca o consecinţă directă, constatarea lipsei calităţii sale procesuale pasive, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din OUG nr. 115/2009 şi a art. 1 alin. (2) şi alin. (3) din HG nr. 1635/2009.
Ministerul Mediului şi Pădurilor a formulat întâmpinări invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la dispoziţiile art. 25 din OUG nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a arătat că plata despăgubirilor nu se asigură din bugetul fostului Minister al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi nici din cel al Ministerului Mediului şi Pădurilor, ci din cel al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că poate sta în justiţie, în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, în considerarea capacităţii juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale (art. 102 şi 108) şi pe dispoziţiile Legii speciale de organizare şi funcţionare - Legea nr. 90/2001.
La termenul din 7 februarie 2011, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 275/ A din 14 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a admis apelul reclamantei Asociaţia Judeţeană a Vânzătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că temeiul de drept al cererii reclamantei l-au reprezentat atât dispoziţiile Codului civil în materia răspunderii civile delictuale, cât şi prevederile art. 5 din OUG nr. 140/2005, abrogate prin OUG nr. 11/2006, act normativ ce a menţinut, însă, prin art. 10, dispoziţiile referitoare la acordarea de despăgubiri, prevăzând că sumele necesare asigurării derulării acţiunilor de monitorizare, prevenire şi combatere a bolii, precum şi cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, la solicitarea fundamentată a fiecărui minister implicat şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Curtea de apel a constatat că dreptul la despăgubiri s-a născut din interzicerea vânătorii în baza OUG nr. 140/2005, măsură având natura juridică a unui act administrativ, emis în regim de putere publică, de autoritatea administrativă competentă, în executarea dispoziţiilor legale aplicabile în această materie.
Totodată, având în vedere că şi procedura de stabilire şi acordare a despăgubirilor este tot un act administrativ, s-a considerat că litigiul este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, şi nu de drept comun, fiind aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat că, deşi în prezent OUG nr. 140/2005 a fost abrogată prin OUG nr. 11/2006, acest aspect nu afectează competenţa soluţionării acţiunii întrucât noul act normativ recunoaşte dreptul la despăgubirile solicitate de către reclamant.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal, pârâtul prin Ministerul Mediului şi Pădurilor, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea acestuia, respingerea excepţiei necompetenţei materiale a primei instanţe, şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că în primul ciclu procesual, finalizat prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a deciziei civile nr. 249 din 22 ianuarie 2001 s-a calificat acţiunea ca o acţiune de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., situaţie în care, în rejudecare nu se mai putea da o altă calificare, contrară acesteia.
S-a susţinut, totodată, că s-a încălcat Decizia de casare şi sub aspectul aplicabilităţii dispoziţiilor OUG nr. 140/2005, greşit reţinute de instanţa de trimitere.
Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, solicitând să se constate lipsa calităţii sale procesuale pasive, raportat la dispoziţiile art. 7 din OUG nr. 115/2009 şi a art. 1 alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) din HG nr. 1635/2009, în baza cărora a transmis calitatea sa procesuală recurentului.
Examinând criticile invocate de pârâtul recurent, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
În primul ciclu procesual, finalizat prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a deciziei civile nr. 249 din 21 ianuarie 2010, s-a reţinut că este fondată critica formulată de recurenţii pârâţi Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în încălcarea principiului disponibilităţii, prin depăşirea cadrului procesual, urmare a admiterii apelului reclamantei pe alt temei de drept decât cel invocat.
Astfel, s-a reţinut că reclamanta a promovat o acţiune de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 948 - 999 C. civ., şi nu pe art. 5 din OUG nr. 140/2005, care era abrogată prin OUG nr. 11/2006.
S-a impus ca rejudecarea să aibă loc cu respectarea limitelor soluţionării apelului conform art. 293 C. proc. civ. şi cu respectarea cadrului procesual stabilit de parte prin cererea de chemare în judecată, respectiv părţile, cauza şi obiectul cererii.
Pe cale de consecinţă, la rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să respecte îndrumările instanţei de recurs, obligatorii în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate şi necesitatea administrării de probe, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
În condiţiile în care cererea de chemare în judecată formulată de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău a fost calificată de instanţa de casare ca fiind o acţiune de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., în rejudecare nu se putea da o altă calificare, contrară acesteia.
Pronunţând Decizia recurată şi recalificând acţiunea în sensul că aceasta ar avea un obiect care s-ar circumscrie materiei contenciosului administrativ, cu consecinţa înlăturării aplicabilităţii dispoziţiilor de drept comun în materia răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a încălcat Decizia de casare, care a stabilit, în mod irevocabil, incidenţa art. 998 - 999 C. civ.
Totodată, se va reţine că, în acelaşi context al încălcării art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Decizia recurată este nelegală şi sub aspectul aplicabilităţii dispoziţiilor OUG nr. 140/2005, înlăturate de instanţa de casare.
Contrar considerentelor din motivarea deciziei recurate, în cauză nu prezintă relevanţă, faţă de calificarea acţiunii dată de instanţa de casare, calitatea pârâţilor, de autorităţi publice centrale, nefiind de natură să atragă competenţa curţii de apel în soluţionarea litigiului în primă instanţă.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, urmează a se admite recursul pârâtului şi, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a se casa Decizia recurată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării apelului reclamantei, urmează ca instanţa să se pronunţe şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva deciziei nr. 275/ A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1035/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1012/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
