ICCJ. Decizia nr. 106/2012. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 106/2012
Dosar nr. 28773/3/2009
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată că:
Prin sentinţa comercială nr. 13540 din 25 noiembrie 2009, secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantei A.V.A.S. şi a dispus obligarea pârâtelor SC C.T. SA şi SC A.D.I. SRL la plata sumei de 70.800 Euro, echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 13.7 din contract, părţile au condiţionat expres considerarea ca realizată a investiţiei pentru protecţia mediului de transmiterea către A.V.A.S, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data împlinirii termenului scadent, a unui certificat emis în acest scop de cenzorii societăţii sau de o firmă specializată de audit, certificat transmis la data de 26 august 2009, cu depăşirea termenului convenit, astfel că investiţia pentru protecţia mediului aferent anului V nu poate fi considerată ca realizată în termen, devenind aplicabilă clauza penală convenită la art. 13.8 şi art. 15.5. din contract, în baza art. 969 - art. 970 C. civ. , pârâtele datorând penalităţi de 20% din valoarea investiţiilor în sumă de 354.000 Euro, respectiv datorând suma de 70.800 Euro.
In ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata sumei de 452.538,84 Euro, calculată potrivit clauzei 19.1, ca urmare a nerespectării obligaţiei asumate prin clauza 10.11 lit. c) din contract, prima instanţă a apreciat-o ca neîntemeiată deoarece reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ. , că societatea privatizată C.C.X. SA înregistrează datorii către vânzătoarea A.V.A.S., numai în acest caz fiind aplicabilă clauza penală cuprinsă în art. 19.1.
Prin decizia comercială nr. 250 din 7 iunie 2011, Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinţei primei instanţe şi a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.D.I. SRL şi SC C.T. SA, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat apelanta-reclamantă A.V.A.S. la plata către apelanta-pârâtă SC A.D.I. SRL a sumei de 3.522,52 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut îndeplinirea de către societăţile pârâte a obligaţiilor prevăzute de art. 10.11 lit. c) din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 19/2003, apelantele-pârâte asigurând aprobarea în AGA a conversiei în acţiuni a datoriei deţinute de A.V.A.S.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că apelanta-reclamantă A.V.A.S. nu a tăcut dovada existenţei situaţiei premisă pentru aplicabilitatea clauzei penale cuprinsă în art. 19.1 din contract, respectiv existenţa datoriilor societăţii privatizate către vânzătorul A.V.A.S.
Instanţa de apel a apreciat, deopotrivă, că, potrivit art. 13.7 din contract, investiţia de mediu este considerată realizată dacă societăţile cumpărătoare, apelantele-pârâte, transmit vânzătoarei A.V.A.S, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data împlinirii termenului scadent, un certificat emis în acest scop de cenzorii societăţii privatizate sau de o firmă specializată de audit, iar, art. 13.8 prevede obligaţia cumpărătoarelor de a plăti o penalitate egală cu 20% din suma rămasă neinvestită, urmare a constatării neefectuării investiţiei de mediu asumată la art. 13.6.
Instanţa de apel, din interpretarea logică şi coroborată a menţionatelor dispoziţii contractuale, conform art. 982 C. civ., a reţinut că transmiterea certificatului în termenul de 30 de zile lucrătoare conduce la considerarea investiţiei ca fiind realizată în termenul scadent, iar transmiterea ulterioară a documentelor justificative duce la considerarea investiţiei ca fiind realizată după data scadenţei.
Totodată, instanţa de apel a considerat că art. 13.8 care reglementează plata penalităţilor de întârziere nu are ca referinţă art. l3.7-în care se prevede obligaţia de comunicare, ci are în vedere art. 13.6 în care se prevede obligaţia de efectuare a investiţiilor pentru protecţia mediului, din surse proprii cumpărătoarei şi într-un anumit cuantum anual, ce rezultă din anexa 5 la contract, aşadar, penalităţile sunt datorate nu pentru necomunicarea înscrisurilor doveditoare efectuării investiţiilor, ci pentru neefectuarea propriu-zisă a investiţiilor.
Instanţa de apel a mai reţinut că dacă părţile contractante ar fi dorit ca penalităţile să fie datorate pentru realizarea peste termen a investiţiei - ca urmare a necomunicării dovezii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 13.7 - trebuiau să prevadă expres acest lucru, or, din reglementarea cuprinsă în art. 13.8 rezultă că s-a dorit sancţionarea nerealizării investiţiei propriu-zise.
De asemenea, din interpretarea aceluiaşi articol mai rezultă că părţile au convenit aplicarea clauzei penale doar pentru situaţia neefectuării investiţiei de mediu, lăsând în afara acestei clauze nerespectarea obligaţiei de transmitere a documentelor doveditoare.
Art. 13.8 din contract prevedea obligaţia apelantelor-pârâte de a plăti penalităţi de 20% din suma rămasă neinvestită, penalităţi ce trebuiau achitate în termen de 30 de zile lucrătoare de la notificarea emisă de A.V.A.S, urmare a constatării neefectuării investiţiei, însă, la data emiterii notificării de către A.V.A.S - 23 octombrie 2008 - apelantele-pârâte înaintaseră dovada efectuării investiţiei de mediu pentru anul 2007, certificatul privind îndeplinirea acestei obligaţii fiind comunicat la 26 august 2008, astfel că penalităţile solicitate la 23 octombrie 2008 nu se puteau raporta la nicio investiţie de mediu constatată ca nerealizată, apelantele-pârâte nedatorând penalităţile în sumă de 70.800 Euro solicitate de A.V.A.S. prin notificarea emisă la 23 octombrie 2008.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs reclamanta A.V.A.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel a procedat la interpretarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 19 din 9 iunie 2003, a anexelor şi actelor adiţionale ale acestuia, întrucât interpretarea unei convenţii rezultă din intenţia comună a părţilor, potrivit art. 977 C. civ., iar contractul are putere de lege între părţile contractante, conform art. 969 C. civ.
Recurenta-reclamantă a mai arătat în dezvoltarea criticilor formulate prin cererea de recurs că părţile au convenit conţinutul clauzei 13.7 din contract, în sensul că investiţia de mediu asumată de cumpărător se consideră realizată dacă cumpărătorul transmite vânzătorului în termen de 30 de zile lucrătoare de la scadenţa fiecărui termen prevăzut în anexa 5 un certificat emis în acest scop de cenzori sau auditor, însoţit, în mod obligatoriu, de confirmarea eliberată de autoritatea de mediu care să ateste atât realizarea obligaţiilor de mediu, cât şi realizarea prevederilor programului de conformare din Avizul de mediu pentru privatizare nr. 20 din 14 mai 2003.
Astfel că, întrucât cumpărătorul nu şi-a îndeplinit menţionata obligaţie, nu se poate considera a fi realizată investiţia pentru protecţia mediului.
Recursul este fondat.
Intre reclamanta A.V.A.S., în calitate de vânzătoare, şi pârâtele SC A.D.I. SRL, SC C.T. SA şi SC R.F.C. SA, în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 19 din 9 iunie 2003, prin care pârâtele s-au obligat să efectueze în societatea C.C.X. SA o investiţie pentru protecţia mediului în sumă de 1.354.000 Euro, eşalonată conform Anexei nr. 5 - art. 13.6.
Potrivit menţionatei anexe, modificată prin actul adiţional nr. 19 din 9 iunie 2003, anul V investiţional se termina la data de 31 decembrie 2007, valoarea investiţiei fiind în cuantum de 354.000 Euro.
Reclamanta A.V.A.S. a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor SC A.D.I. SRL, SC C.T. SA şi SC R.F.C. SA la plata sumei totale de 523.338,84 Euro, din care suma de 70.800 Euro, cu titlu de penalitate investiţie de mediu anul V, în baza art. 13.8 şi art. 13.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 19 din 9 iunie 2003 şi suma de 452.538,84 Euro, cu titlu de penalitate neîndeplinire obligaţie de asigurare a aprobării în AGA a datoriilor societăţii ce nu s-au şters prin ordin comun în termen de 90 de zile lucrătoare de la emiterea acestuia, în baza art. 19.1 ca urmare a nerespectării obligaţiei asumate prin art. 10.11 lit. c) din acelaşi contract, în temeiul art. 969 - art. 970 C. civ.
Este de observat că prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei A.V.A.S. şi a dispus obligarea pârâtelor SC C.T. SA şi SC A.D.I. SRL la plata sumei de 70.800 Euro, iar instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinţei primei instanţe şi a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.D.I. SRL şi SC C.T. SA, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat apelanta-reclamantă A.V.A.S. la plata către apelanta-pârâtă SC A.D.I. SRL a sumei de 3.522,52 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
In raport cu evocatele aspecte, Înalta Curte urmează să examineze decizia atacată din perspectiva greşitei interpretări de către instanţa de apel a contractului cu privire la investiţia de mediu.
Aşadar, potrivit art. 13.7 din contract, investiţia de mediu asumată de cumpărător se consideră a fi realizată dacă cumpărătorul transmite vânzătorului în termen de 30 de zile lucrătoare de la scadenţa fiecărui termen prevăzut în anexa 5 un certificat emis în acest scop de cenzori sau auditor, însoţit, în mod obligatoriu, de confirmarea eliberată de autoritatea de mediu care să ateste atât realizarea obligaţiilor de mediu, cât şi realizarea prevederilor programului de conformare din Avizul de mediu pentru privatizare nr. 20 din 14 mai 2003.
Or, în adevăr, câtă vreme se constată neîndeplinirea menţionatei obligaţii, investiţia pentru protecţia mediului nu poate fi considerată a fi realizată la termen, împrejurare ce atrage răspunderea contractuală astfel cum aceasta a fost convenită de părţi, devenind, aşadar, aplicabilă clauza penală consimţită de părţi la art. 13.8 şi 15.5 din contract.
Este necesar de precizat că art.13.7 trebuie interpretat coroborat cu art. 13.6, acesta din urmă stabilind natura obligaţiei, iar art. 13.7 stipulând condiţiile în care obligaţia se consideră îndeplinită; penalităţile prevăzute de art. 13.8 nu se calculează, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, doar prin raportare la art. 13.6, ci şi prin coroborare cu art. 13.7, respectiv în acele condiţii în care se consideră investiţia ca fiind realizată.
Din analiza coroborată a celor trei texte contractuale rezultă că în perioada dintre scadenţa obligaţiei de investiţie şi data îndeplinirii condiţiilor pentru ca respectiva investiţie să fie considerată ca îndeplinită, pârâtele datorează penalităţile de întârziere.
În raport cu aspectele arătate, este de subliniat, de asemenea, şi sensul în care statuează principiile cuprinse în art. 969 şi art. 970 C. civ., invocate de însăşi recurenta-reclamantă, potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună-credinţă, obligând nu numai la ceea ce este expres între-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
Mai mult, este necesar de menţionat că art. 977 C. civ., de asemenea evidenţiat de recurenta-reclamantă, prevede că interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ, urmează să admită recursul formulat de reclamantă, să modifice în parte decizia recurată, în sensul respingerii apelurilor pârâtelor şi să menţină în rest dispoziţiile deciziei.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta A.V.A.S., împotriva deciziei comerciale a Secţiei a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti nr. 250 din 7 iunie 2011.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelurile pârâtelor.
Menţine în rest dispoziţiile deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 105/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1073/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
