ICCJ. Decizia nr. 1114/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1114/2012
Dosar nr.2736/96/2009
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul K.S. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., să constate caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentinţa nr. 126 din 10 mai 1958, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, prin care mama sa, K.M., a fost condamnată la 17 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 209 pct. 1 C. pen. (în vigoare la acea dată), precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a mamei sale.
Prin sentinţa civilă nr. 3394 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis cererea formulată de reclamant şi, în consecinţă, a constatat caracterul politic al condamnării penale a mamei reclamantului, numita K.M. şi a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P. la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea mamei sale.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Harghita a reţinut că mama reclamantului a suferit o condamnare penală cu caracter politic şi, în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aşa cum a fost modificată de OUG nr. 62/2010, reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 5.000 euro.
Apelul declarat de D.G.F.P. Harghita, în calitatea sa de reprezentant al M.F.P., pentru Statul Român, a fost admis prin Decizia nr. 31/ A din 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie şi a fost schimbată în parte hotărârea primei instanţe, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri şi menţinerii, ca legale, a celorlalte dispoziţii.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Soluţia pronunţată de prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, însă norma legală menţionată a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Curtea de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituţională, este suspendată de drept.
Termenul de 45 de zile anterior menţionat era expirat la data soluţionării prezentului apel, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituţionale, astfel că instanţa este obligată să constate că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile prin care s-a declarat neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt definitive şi general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng şi asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
De altfel, cu referire la caracterul şi obligativitatea unor astfel de decizii, s-a pronunţat chiar Curtea Constituţională (prin deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999 şi nr. 186 din 18 noiembrie 1999), statuând că prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, cu atât mai puţin de autorităţile şi instituţiile publice, încetându-i de drept efectele pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României. Mai mult, nici în situaţia în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea dispoziţiei legale declarate neconstituţionale sau ar depăşi termenul de 45 de zile, Decizia Curţii Constituţionale nu şi-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, acestea se produc în continuare.
Instanţa de apel a constatat că dispoziţiile legale invocate de reclamant în susţinerea acţiunii şi aplicate ca atare de către prima instanţă în soluţionarea acesteia, sub aspectul admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reţinute ca temei juridic al unei astfel de pretenţii, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în drept.
Totodată, curtea de apel a apreciat că însăşi recunoaşterea caracterului politic al condamnării penale dispuse împotriva antecesorului reclamantului este de natură a reprezenta, în planul percepţiei subiective a acestora, o acoperire parţială a prejudiciului moral invocat, dată fiind şi atenuarea în timp, respectiv de la momentul producerii lor, a suferinţelor morale resimţite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul K.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârât ca nefondat.
În motivarea recursului, reclamantul critică Decizia instanţei de apel pe considerentul greşitei respingeri a acţiunii, susţinând că s-a făcut o eronată apreciere a conţinutului probelor, precum şi a temeiurilor de drept pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată, ceea ce constituie motive de recurs în cadrul căruia să se reexamineze cauza şi să se pronunţe o hotărâre temeinică şi legală.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale" dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului constituţionalităţii legilor, a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, Decizia din apel a fost pronunţată la 17 februarie 2011, dată la care, urmare declarării neconformităţii textului cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I-a a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează".
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.S. împotriva deciziei nr. 31/ A din 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1117/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1111/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
