ICCJ. Decizia nr. 1117/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1117/2012
Dosar nr.37411/3/2009
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 10/ A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamanta S.A. împotriva sentinţei nr. 838 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă. A desfiinţat în tot sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că textele legale invocate de către reclamantă sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse, dar, în speţă, în raport de susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată şi temeiul juridic al acţiunii tribunalul era învestit şi cu un capăt de cerere, principal, în sensul aplicării procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009.
Prima instanţă nu a avut în vedere toate capetele de cerere ale acţiunii cu care a fost învestită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., criticile, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
În mod greşit s-a dispus desfiinţarea sentinţei pentru că prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009. Or, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii iar acţiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, ne mai existând suport pentru acordarea daunelor morale.
Anchetarea şi cercetarea la care tatăl reclamantei a fost supus de către organele de securitate nu sunt considerate de lege ca măsuri administrative.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, Înalta Curte a apreciat că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pe de altă parte, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, aspectele invocate de reclamantă drept temei juridic al cererii de chemare în judecată nu întruneau cerinţele art. 3 din Legea nr. 221/2009, anchetarea şi cercetarea unei persoane neputând fi considerate drept o „măsură administrativă" cu caracter politic.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. împotriva deciziei nr. 10/ A din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantei S.A. declarat împotriva sentinţei nr. 838 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1118/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1114/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
